APARARE
Ansamblu de operatii a caror finalitate este de a reduce, de a suprima orice modificare susceptibila sa puna in pericol integritatea si constanta individului biopsihologic. In masura in care eul se constituie ca instanta care intrupeaza aceasta constanta si cauta sa o mentina, el poate fi descris ca miza si agent al acestor operatii.
In general, apararea vizeaza excitatia interna (pulsiunea) si, electiv, aceea dintre reprezentari (amintiri, fantasme) de care pulsiunea este legata, acea situatie capabila sa declanseze aceasta excitatie in masura in care ea este incompatibila cu echilibrul eului si, din acest motiv, neplacuta pentru acesta. Afectele neplacute, motive sau semnale ale apararii, pot fi, de asemenea, obiecte ale acesteia.
Procesul defensiv se specifica in mecanisme de aparare mai mult sau mai putin integrate eului.
Marcata si infiltrata de ceea ce ea are ca obiect in ultima instanta - pulsiunea -, apararea imbraca adesea o forma compulsiva si opereaza, cel putin partial, in mod inconstient.