Omul se autoteoretizeaza. Miscarea psihanalitica, istoria ei este si ea sub acest semn al autoteoretizarii, al reflectiei ulterioare -"apres coup", efect retroactiv. In evolutia tehnicii psihanalitice aceasta realitate este evident strans intretesuta in evolutia teoriei psihanalitice. Cum ar fi oare posibila evolutia teoriei fara analiza - prin insasi teoria inconstientului, mereu necontrolabila, incerta, nesfarsita - fara deci analiza relatiei si a ceea ce sta la baza ei: transferul. Transferul si destinul lui in cura si in afara ei.
La ora cand a scris "Sfaturi pentru medici care practica psihanaliza" -1912- pozitia lui Freud era ideala: "Pentru analizat, analistul trebuie sa ramana impenetrabil si, ca o oglinda, sa reflecte numai ceea ce i se arata. El nu raspunde direct, nu repara direct, nu beneficiaza". Imaginea unui receptor telefonic si a unei reci oglinzi este pusa insa in curand sub lupa analizei dintr-o dubla exigenta: a teoriei tehnicii si a realitatii. Aceasta prima indicatie - mereu valabila in sine - este nuantata in istoria ulterioara a teoriei si practicii. Se analizeaza din ce in ce mai mult calitatile receptorului si ale oglinzii ajungandu-se la teoria atat de fructuoasa a contratransferului ca instrument de analiza si la aprofundarea relatiei dintre transfer si realitate. Elementele de realitate care interfera in dezvoltarea unui transfer "pur" au destine diferite: sunt metabolizate, interpretate si ajuta la dezvoltarea acestuia, deci sunt analizabile, se transforma in rezistente la transfer si sunt partial analizabile sau raman elemente de realitate pure si in afara cadrului constituie "roca dura a realitatii" pentru a-l parafraza pe Freud care vorbea de "roca dura a biologicului" si care in conceptia lui constituia limita analizabilitatii. Pacientii reactioneaza diferit la imixtiunea realului in relatie: evita cu grija, o cauta cu lumanarea, o folosesc in "acting-out", incearca sa o analizeze sau o scotomizeaza. Indiferent de reactia lor este sigur si valabil pentru toti ca elementele de realitate - cautate sau venite la ei intamplator - conturba in feluri diferite procesul analitic. Uneori dramatic alteori mai putin dramatic...
In istoria psihanalizei se inregistreaza o serie de relatii devenite ulterior experienta si material de cercetare, relatii in care transferul si realitatea s-au impletit adesea dramatic: Breuer-Anna O., Freud-Fliess, Ferenczi-Elma pentru a nu cita decat cateva exemple foarte cunoscute.
Constituie deja material de cercetare si se vorbeste deja din ce in ce mai mult despre momentele fondatoare ale psihanalizei ca fiind marcate de acest fenomen: prezent si in istoria noastra el reface aici si acum istoria de acum un secol: "sunteti ca la inceputul psihanalizei", ni se spune.
Din acest motiv am considerat necesara o analiza - evident partiala, doar pentru a face sa treaca mesajul - a unui moment din istoria psihanalizei care a marcat-o profund: relatia Freud-Ferenczi.
De ce o analiza a fenomenului? Pentru ca orice "greseala" poate deveni trauma neelaborata, tinde sa se repete, este ca o istorie fara morala.
Istoria relatiei lor - fondatoare pentru psihanaliza, alaturi de cea dintre Freud si Fliess - este in mare si abia in ultimii ani, cunoscuta. In linii generale - nu este momentul aici sa intram in detalii - ea este marcata de cateva elemente si episoade importante: o "dragoste la prima vedere" si ca in toate iubirile fantasme diferite la cei doi, diferite si totusi complementare, care constituie acea neintelegere bazala care poate face o pasiune: transferul celor doi: Freud vede in Ferenczi un fiu ideal si poate o mama admirativa asa cum Freud nu avusese, Ferenczi vede in Freud un tata dupa a carui aprobare tanjeste pana in ultimul an al vietii sale. Lui nu-i va fi niciodata posibil - sau permis? - sa retraiasca si sa analizeze transferul matern: "Nu pot sa fiu mama in transfer" declara senin Freud. Rivalitatea fraterna nu este doar fantasmata si analizata - ca intr-o analiza obisnuita - ci retraita pasional, real, cu Jung, cu complicitatea inconstienta a lui Freud. Oedipul este real retrait cu incurajarea lui Freud pentru relatia cu Gisela P. cu multi ani mai in varsta decat Ferenczi si careia Freud ii delega inconstient rolul matern pentru Ferenczi - rol insuportabil pentru Freud insusi. Elma P. fiica Gizelei P. este pe rand pacienta lui Ferenczi si apoi pacienta lui Freud in momentul in care intre ea si Ferenczi relatia tinde spre a deveni o relatie de iubire; o relatie de iubire descurajata de Freud cu argumente din terapia Elmei. Este de asemenea cunoscuta dorinta mult timp neindeplinita a lui Ferenczi de a face o analiza cu Freud si intervalul lung in care Freud l-a refuzat. Aceasta analiza are loc in trei transe: octombrie 1914 brutal intrerupta de mobilizarea lui Ferenczi, 14 iunie-15 iulie 1916 si 25 septembrie-15 octombrie 1916.
Aceasta analiza s-a jucat in afara cadrului si a avut urmari semnificative pentru teoria psihanalitica dar si pentru insusi Freud. Ea a continuat in afara cadrului pentru Ferenczi.
Pentru neavizati sau cei ce se declara doar avizati, pentru sceptici si pentru rezistenti aceasta istorie ar putea fi suficienta pentru a "demola psihanaliza". Pentru psihanalisti este un moment fondator, el insusi analizabil in chiar profitul psihanalizei cu conditia de a putea trece peste scandalul pe oare asemenen, sa le numim " repractici", l-ar mai putea declansa. Putem afirma impreuna cu W. Granoff -unul dintre psihanalistii care nu s-au pliat pe tacerea ipocrita care s-a asternut peste opera lui Ferenczi - si astfel argumenta necesitatea discutarii subiectului pentru momentul fondator romanesc: "Voi spune ca daca Freud a inventat psihanaliza, Ferenczi a facut psihanaliza. Noi, in ceea ce ne priveste, suntem mult mai prudenti. Altii s-au ars, experienta lor ne avertizeaza si verbalizarea lor ne permite sa pastram tacerea. Experienta lor ne avertizeaza in sensul in care evocarea traumei o poate reinnoi. Pentru noi, EU mai solid legat de identificari, evocarea lui nu ne mai surprinde "Hilflos" - neajutorati - ci joaca un rol de semnal... noi ne dirijam parcursul la distanta respectuoasa de semnale ...".
Iata deci momentul Ferenczi expus ca semnal pentru ceea ce poate insemna la limita imixtiunea realitatii in transfer. Tin sa subliniez "la limita" pentru a nu intra in aria teoriei transferului.
Sa lasam deci povestea Freud-Ferenczi sa joace si pentru noi rolul de semnal si sa incercam sa extragem din exemplaritatea ei ceea ce este esential: dezvoltarea teoriei si a practicii si importanta verbalizarii experientei noastre fondatoare, sa nu ne lasam in mod las cuprinsi de triplul decret puritan: de interdictie, de inexistenta si de tacere.
Relatia Freud-Ferenczi se rupe violent in 1932 aparent din cauza grijei lui Freud pentru puritatea si bunul renume al psihanalizei. Nu vom intra in detalii anecdotice, vom spune doar ca in mod esential diferentele de tehnica si teorie -in care teoria seductiei respinsa/refulata de Freud si reafirmata de Ferenczi sunt in centrul disputei- vin intr-un moment de criza transferentiala si duc la separarea celor doi.
Pentru Ferenczi consecintele unei analize in care
transferul se impleteste cu realitatea si in care transferul negativ si cel
matern nu sunt analizate, se grupeaza in doua categorii:
1) experimentul tehnic ca expresie a transferului
neanalizat si care ar fi "o ruptura in procesul gandirii. Aceasta ruptura
este un act. Acest act continua sa fie un raspuns - transferential - dar nu este
un gand" (M. Neyraut - "Transfert") (analiza mutuala, tehnica activa,
neocatarsis si relaxare sunt dintre inventiile tehnice ale lui Ferenczi si din
care s-au pastrat totusi in tehnica analitica ulterioara elemente
valoroase) si
2) regresia si depresia ulterioara in afara curei si
chiar in afara relatiei cu Freud.
Iata cum descrie Ferenczi in jurnalul sau clinic propria lui stare: "in cazul meu o criza sanguina a survenit in momentul in care am inteles ca nu numai ca nu pot conta pe protectia unei "forte superioare" dar ca dimpotriva sunt pedepsit de aceasta forta indiferenta de indata ce merg pe drumul propriu care difera de al lui. Am inteles din aceasta experienta ca eu nu eram de fapt curajos si productiv decat atat timp cat ma sprijineam (inconstient) pe o alta forta si ca deci n-am fost niciodata "adult". Performante stiintifice, casatorie, lupta impotriva colegilor mai puternici, toate acestea nu erau decat protejat de convingerea ca pot in orice imprejurare sa contez pe acest substitut de tata. Identificarea cu aceasta "forta superioara", brusca "formare a supraeului" este oare baza care m-a ferit altadata de descompunerea definitiva? Oare singura posibilitate de a continua sa exist ar fi sa ma abandonez si sa execut din plin vointa acestei forte superioare ca si cum ar fi a mea? Ar trebui, asa cum trebuie sa-mi regenerez noi globule rosii, sa imi creez o noua baza de personalitate si sa o abandonez ca falsa si putin fiabila pe cea pe care o aveam pana in prezent? Am oare de ales intre a muri si a ma "reamenaja" si asta la 59 de ani? Pe de alta parte, n-ar avea vreo valoare, n-ar fi tot ca o moarte sa traiesc viata si vointa altei persoane? Pierd prea mult daca risc aceasta viata? Chi lo sa? " (S. Ferenczi - "Jurnal clinic")
La un an dupa disputa cu Freud, Ferenczi se stinge.
Notita necrologica scrisa de Freud pentru Ferenczi contine dovezile unei reale aprecieri pentru Ferenczi desigur mereu de pe o pozitie paterna, dar contine, de asemenea, si o poveste: "Stim din proprie experienta ca urarile nu costa nimic si suntem generosi cu ele, mai ales cu acelea pentru o viata lunga. O mica istorie orientala binecunoscuta dezvaluie insa ambivalenta acestei urari. Sultanul invita doi intelepti sa-i pregateasca un horoscop. Vei fi fericit, spune primul, caci stelele spun ca vei vedea murind inaintea ta pe toti cei apropiati tie. Acest ghicitor va fi executat Vei fi fericit spune alt doilea, caci stelele spun ca vei supravietui tuturor apropiatilor tai. Acesta va fi din plin rasplatit Amandoi au exprimat aceeasi implinire de dorinta".
Aceasta istorie orientala cu care Freud incepe necrologul lui Ferenczi exprima mai mult decat orice impasul relatiei dintre cei doi: rivalitatea, deceptia, doliul, culpabilitatea, triumful amar ...
Abia la patru ani dupa moartea lui Ferenczi, Freud este capabil sa incerce - inca greu afectat - sa elaboreze teoretic impasul in care se poate gasi analiza atunci cand cadrul este depasit sau invadat de elemente din realitate. Iata ce scrie el in articolul sau "Sfarsit de analiza sau analiza nesfarsita": "un om care a practicat analiza el insusi cu succes -stim ca este vorba despre Ferenczi- cere o analiza de la un altul pe care-l considera superior lui, o analiza pentru dificultatile lui nevrotice cu femeia pe care o iubeste ca si cu rivalii sai. Aceasta radioscopie critica a propriei persoane ii asigura un deplin succes: se casatoreste cu femeia iubita si se transforma in prieten si maestru al presupusilor rivali. Trec multi ani in care relatia cu analistul de altadata ramane senina, dar apoi intervine o tulburare fara o cauza exterioara decelabila. Analizatul intra in conflict cu analistul si-i reproseaza faptul ca nu a avut o analiza completa, ca ar fi trebuit sa stie ca un transfer nu este niciodata complet pozitiv, ca ar fi trebuit sa se preocupe de posibilitatea unui transfer negativ. Analistul se justifica spunand ca in timpul analizei nu existau semne de transfer negativ... ca este indoielnic ca ar fi putut sa activeze un complex... Pentru asta - continua Freud - ar fi trebuit sa recurga la o actiune reala, neamicala, impotriva pacientului... Si de altfel -spune Freud in apararea sa, acelasi Freud care in alt context isi pune problema teoretica a diferentei dintre iubire si transfer- nu putem califica drept transfer orice buna relatie intre analist si analizat inainte si dupa analiza. Sunt si relatii amicale fondate in realitate si care se dovedesc viabile."
Dincolo de interpretarile posibile, mai mult sau mai putin salbatice sau la indemana ale acestei istorii, ea pune o problema reala cu care analiza se confrunta: problema relatiei dintre transfer si realitate si consecintele ei in planul eticii analizei, al metapsihologiei transferului ca si in cel al realitatii istoriei individuale in analiza sau in afara ei.
Ea nu pune mai putin si problema functionarii clivate intre prietenie si divan pe care Freud si-o asuma constient, pe care un analist si-o poate asuma dar care pentru pacient este cu siguranta dificila daca nu imposibila.
Bibliografie
"Correspondance S. Freud-S.Ferenczi", Vol. II, E-Calmann-Levy,
1992,1994
Granoff, W. - "Faux probleme ou vrai
malentendu", La Psychanalyse - 6/1961'
Ferenczi, S. - "Journal Clinique", Payot, 1985
Ferenczi, S. - "Oeuvres completes", Payot, 1974
Freud, S. - "La technique psychanalitique",
P.U.F., 1985
Freud, S. - "Notice necrologique: S. Ferenczi par S.
Freud" in G.W. XVI
Freud, S. - "Analyse avec fin et l'analyse sans
fin", 1937, in "Resultats, idees, problemes" , P.U.F., 1985
Sabourin, P. - "Ferenczi, paladin et grand vizir
secret", E.U., 1985
