Motto: "Nu-mi pot
inchipui o nevoie mai puternica in copilarie ca nevoia de protectie paterna."
Sigmund Freud, Disconfort
in cultura
Tematica
acestei prezentari isi afla punctul de plecare intr-o constatare clinica din
practica psihoterapeutica desfasurata in terapiile de adulti si de copii, si
anume prezenta unei psihopatologii, uneori severe si chiar psihotice, la
tati, in special dupa nasterea primului copil, precum si impactul acestei
"patologii psihice paterne" asupra copilului si asupra diadei mama-copil.
Dincolo de criteriile de
diagnostic psihiatric stabilite pentru acesti pacienti in clinica, am incercat
sa distingem, din punct de vedere metapsihologic, miscarile pulsionale si
"colapsul psihic" si identificator declansate de paternitate. Atentia a fost
centrata asupra dinamicii intrapsihice, asupra relatiei intersubiective a
tatilor cu copilul lor, dar si cu partenera de cuplu, asupra discursului latent
ale tatalui referitor la familia de origine si istoria personala, asupra
dansului de fantasme, investiri pulsionale si conflicte psihice.
O alta serie de intrebari se refera la natura starilor patologice paterne:
sunt simptome reactive la aceasta dinamica psihica declansata de procesul de a
"deveni tata" sau sunt o reactivare a nevrozelor/psihozelor infantile? Pe ce
registru se afla: nevrotic, psihotic, limita, narcisic, masochist? Sexul
copilului are o influenta asupra patologiei paterne? Carui imago inconstient
corespunde acest copil real? Patologia paterna este oare doar rezultatul
identificarii inconstiente a barbatului cu patologia materna post-partum? Este
vorba despre o regresie la stadiile arhaice ale dezvoltarii psihosexuale, sau
conflictualitatea oedipiana este cea care domina in tabloul clinic? Care este
dinamica, economia si rolul instantelor psihice (Eu ideal, Idealul eului,
Supraeu) in acest caz?
Aceste
elemente clinice si teoretice au contribuit la conturarea prezentei
problematici. Din punct de vedere teoretic, avem in vedere raportul dintre
masculinitate si paternitate, psihopatologia aferenta, si in special
specificitatea starilor patologice paterne in perioada perinatala, locul
tatalui in cadrul triadei si in filiatia paterna, in dimensiunea ei inter- si
transgenerationala.
Preocuparile
actuale in clinica si in cercetarile psihanalitice se centreaza indeosebi
asupra triangulatiei mama-tata-copil - "pas in trei" cum a fost denumit de
Serge Lebovici -, precum si asupra tulburarilor psihice care survin "in zorii vietii"
copilului. Numeroase sunt studiile si cercetarile asupra maternitatii, asupra
relatiei precoce mama-copil, asupra psihopatologiei si "constelatiei" materne
si consecintele ei asupra bebelusului. Exista de asemenea o bogata literatura
asupra tatalui, asupra rolului si functiei lui in viata copilului, asupra
carentei paterne si efectele ei in psihoze si starile limita infantile, asupra
importantei tatalui in educatie.
Si
totusi, cercetarea dimensiunii psihopatologice a paternitatii constituie un nou
domeniu de studiu deoarece, in general, in maternitati tatii sunt lasati in
umbra, in aceasta perioada atentia fiind acordata mamei si nou-nascutului. Mai
mult, cererea unei psihoterapii sau psihanalize din partea tatilor in timpul
sarcinii partenerei lor sau dupa nasterea copilului este chiar si in prezent
rara.
Un
alt aspect ce nu poate fi neglijat: paternitatea contemporana se inscrie in
cadrul noilor configuratii familiale, caracterizate prin scaderea numarului de
casatorii, cresterea divorturilor si a relatiilor ne-maritale, schimbarea
rolurilor in familie, diminuarea nasterilor etc. Pe de alta parte, mult timp
prezenta tatalui la nastere era interzisa, iar pana in perioada clasica
nasterea se desfasura exclusiv intre femei. Situatia s-a schimbat dupa anii '60,
cand femeile au cerut drepturile lor, printre care si prezenta barbatului in
maternitate.2
Chiar si in prezent exista maternitati unde tatal nu este acceptat, sub motivul
ca risca sa provoace complicatii sau infectii. In schimb, in alte maternitati
prezenta tatalui este obligatorie, iar cuplul este desconsiderat daca tatal
refuza sa asiste la nasterea copilului sau. Aceasta atitudine contradictorie a
echipelor medicale poate fi continutul manifest al unei ambivalente latente,
inconstiente fata de tata, in general.
In
consecinta, putem afirma ca transformarile actuale ale familiei, aparitia
noilor tehnici de procreatie asistata, declinul "principiului masculin" al
societatii patriarhale conduc la interogarea metapsihologica asupra importantei
tatalui in viata psihica a copilului, dar si in cea familiala.
Demersul lucrarii incepe
cu ceea ce se cunoaste in prezent despre psihopatologia paternitatii, dar se
opreste in special asupra punctelor lacunare din acest domeniu de studiu:
1. O serie de cercetari asupra
paternitatii au descris ritualul si sindromul cuvadei (si alte tulburari
psihosomatice survenite inainte sau dupa nasterea copilului),
manifestarile nevrotice ale tatalui
(isterice, fobice, obsesionale etc.), tulburarile psihotice (paranoide,
decompensari delirante, depersonalizare etc.) sau anumite psihopatii
(comportamente antisociale, alcoolism, violenta, patologii sexuale,
toxicomanii).
2. Cercetarile actuale se centreaza
asupra locului tatalui in familie, asupra filiatiei si in special asupra
triadei mama-tata-copil, respectiv dimensiunea interactionala a
paternitatii si deficientele sale. Vom reveni in capitolul dedicat
abordarii psihanalitice a paternitatii.
3. Starile patologice paterne constituie un nou interes in cercetarea perinatala
si sunt in general studiate in raport cu patologia materna. Se poate constata o
diversitate nosologica in sfera acestei patologii psihice, ceea ce produce
uneori confuzii si dificultati in abordarea sa teoretica si clinica. Vom
reveni.
4. Trebuie sa mentionam ca exista foarte putine studii, pana in prezent, privind
prevalenta starilor patologice paterne in perinatalitate, chiar daca de aproape
50 de ani s-au efectuat cercetari asupra acestui subiect. Datele epidemiologice
se refera doar la prevalenta pacientilor in clinicile psihiatrice sau la prevalenta depresiilor/psihozelor
materne post-partum.
5. Un termen probabil surprinzator, "depresia paterna", ramane inca un neologism
in literatura psihanalitica si psihiatrica asupra perinatalitatii. Clinica
arata insa ca nuantele starilor depresive ale tatalui merg de la reactie
nevrotica si pana la melancolie, trecand prin stari de disperare, neajutorare,
prabusire narcisica. Specificitatea starilor depresive paterne, care se
diferentiaza net de depresia materna, ramane de clarificat, si numai clinica
poate conduce la elaborarea teoriilor asupra acesteia.
Criza
identitara a barbatului care devine tata, misterul atat de incarcat de
pulsional si de conflictualitate al paternitatii, "indoiala paterna",
nelinistea care poate fi atat de stranie in fata acestui copil real ce se naste
si care revoca scena primitiva si fantasmele originare, intoarcerea refulatului
arhaic si oedipian, intrebarile nesfarsite asupra originilor si teoriile
sexuale infantile, cu ansamblul angoaselor reactivate violent, separatiile si
doliile neincheiate, starile nevrotice si psihotice infantile fac dificil
accesul la paternitate, iar tatal traieste o singuratate si un abandon,
negasindu-si locul in aceasta diada mama-copil, atat de fuzionala si enigmatica.
Ca
tatal este "acest Altul fara sani" (Piera Aulagnier), "coloana vertebrala
narcisica a subiectului" (Rene Diatkine), "Altul obiectal" (Andre Green), "cel
in care si prin care apare diferenta" (Guz Rosolato) sau "cel care sustine
mediul bebelusului" (Winnicott) este un fapt cu atat mai evident in starile
psihotice, autiste, schizo-paranoide, depresive sau limita. Precum sublinia
David Rosenfeld in articolul sau: "rolul tatalui exista de fiecare data cand
exista un tata cu un rol dat, o mama care permite acest rol si un fiu capabil
de identificare intoiectiva: aceasta implica un conflict triangular."3
Consideram
necesar sa cunoastem in primul rand ceea ce este specific in travaliul propriu
paternitatii, caracteristicile comportamentului tatalui cu copilasul sau la
nivel de "a purta copilul" (Cyrulnik, 1989), de "dialog fazic", interactiuni
ludice (J. Le Camus, 1995), pentru a putea intelege dificultatea de a fi tata
sau paternitatea neimplinita. Si daca presupunem ca paternitatea implica si un
doliu al sexualitatii infantile pe care barbatul trebuie sa il faca pentru a
investi patern propriul sau copil, atunci putem afirma ca paternitatea este un
proces dificil de incheiat - ca orice doliu - si implica angoasele,
conflictele, identificarile, ambivalentele, dezinvestirile si transformarile
narcisice si obiectale subiacente.
Am putea adauga, de asemenea, ca
orice versant de elaborare a paternitatii este, intr-o oarecare masura, un
registru de travaliu de doliu privind faptul de a fi feminin, de a fi purtator,
continator al copilului. Este vorba aici de un fel de nu fi mama-si-copilul si
mai ales de a nu fi mama. Concretitudinea gestatiei, pentru barbatul
care traieste cotidian alaturi de partenera sa, dezminte in permanenta aceasta
omnipotenta falica masculina a creatiei solitare a unui copil si reafirma in
mod reiterat necesitatea de a trece prin femeie pentru ca viata sa se nasca.
Acest
context tematic si ansamblul de interogatii desprinse anterior constituie problematica
paternitatii:
- Paternitatea, considerata ca
eveniment de viata, ca transformare psihica, poate declansa in barbatul ce
devine tata o stare patologica, nasterea copilului fiind deci comparabila cu un
traumatism?
- Aceasta "patologie paterna" este o
reactie pasagera, o aparare a eului impotriva crizei psihice in care se afla
tatal?
- Dat fiind ca paternitatea produce
o transformare identificatorie si obiectala, o bulversare pulsionala, o
reactivare a conflictelor precoce, am putea afirma ca starile psihopatologice
paterne reprezinta ecoul actual al starilor si conflictelor arhaice infantile
si al complexului oedipian inca nerezolvat?
- Starile psihopatologice paterne
reflecta oare o imposibilitate a barbatului de a-si gasi un spatiu propriu in
triada mama-tata-copil, si chiar in diada tata-copil? Putem spune ca
"constelatia paterna" blocheaza interactiunile tatalui cu copilul sau si
desfasurarea procesului paternitatii?
Am
fondat demersul teoretic si clinic pe trei axe principale:
Prima axa: nasterea copilului
poate constitui pentru tata un traumatism psihic ce declanseaza o decompensare
spre un stadiu de dezvoltare precoce, cu reactivarea angoaselor si conflictelor
arhaice si oedipiene, a tulburarilor identificatorii si de identitate sexuala
si regresia la stadiile orale si anale de dezvoltare psihosexuala.
Vom avea in vedere, in acest sens,
dimensiunea traumatica a paternitatii, relatia dintre "pozitia
schizo-paranoida" si "pozitia depresiva" si complexul Oedip, rolul instantelor
si transformarile lor, angoasele depresive si paranoide, relatia
angoasa-depresie, rolul agresivitatii si al urii in depresie, tulburarile
identificatorii produse de procesul de a deveni tata.
A doua axa se refera la specificitatea
starilor psihopatologice paterne in perinatalitate, caracterizate prin relatia
conflictuala, ambivalenta a tatalui actual nu doar cu propriul sau tata (in
registrul oedipian), dar si cu mama sa (in registrul arhaic), simptomatologia
declansata fiind un mecanism de aparare a eului impotriva unei decompensari
psihotice.
Vom analiza astfel relatia pulsiuni-angoasa de castrare
-Supraeu - culpabilitate - complex Oedip - patologie nevrotica si versantul
narcisic, respectiv leziune narcisica - Idealul Eului - autoreprosuri si
autodevalorizare - patologie psihotica sau limita (chiar melancolie).
A treia axa priveste absenta
psihica sau fizica a tatalui si transmiterea psihica inconstienta, inter sau
transgenerationala, deci patologia paterna ca rezultat al unei "fantome", al
unui "vizitator al eului" inca vii in inconstientul tatalui.
Dat fiind ca nasterea unui copil implica situarea
acestuia intr-o generatie, intr-o filiatie materna si paterna, copilul fiind in
acelasi timp nepotul bunicilor sai materni si paterni, atunci trebuie sa tinem
cont de faptul ca paternitatea se fondeaza pe o istorie familiala, cu
conflictele, secretele, suferintele sale, ce afecteaza atat tatal, cat si
psihismul in formare al copilului.
In
plus, consideram ca exista semne de suferinta psihica precursoare ale unei
patologii paterne inainte de nasterea copilului, iar acestea pot fi depistate
prin consultatii terapeutice pe parcursul sarcinii materne.
Psihoterapia
acordata tatilor, fie individuala, fie in cuplu, datorita elaborarii psihice a
reprezentarilor mentale ("constelatia paterna") privind paternitatea si relatia
cu copilul, cu familia de origine si familia actuala, ar putea permite
depasirea anumitor conflicte psihice specifice travaliului de paternitate, ca
proces psihic si traire intima profunda. De asemenea, aceasta ar permite
prevenirea trecerilor la act, a riscurilor de disfunctii relationale dupa
nasterea copilului si a tulburarilor de atasament si de relationare tata-copil.
In demersul nostru teoretic si
clinic vom prezenta in primul rand o expunere metapsihologica a principalelor
teorii si studii asupra masculinitatii si paternitatii, cu precadere asupra
relatiei precoce tata-copil. Vom continua cu o descriere a psihopatologiei
paterne, un studiu al depresiei paterne, iar in final vom repune in discutie
noile cercetari asupra paternitatii.
Masculinitate si paternitate in psihanaliza,
de la Freud pana in prezent
Motto:
Cordelia:
"Te-am iubit ca pe un tata, nici mai mult, nici mai putin."
Regele Lear: "Renunt acum la ingrijirile mele paterne."
Nu
putem spune ca paternitatea incepe doar dupa nasterea copilului. Intreaga
gandire freudiana asupra sexualitatii infantile, asupra dezvoltarii libidinale,
asupra teoriilor sexuale infantile si fantasmelor originale, asupra complexului
de castrare, oedipian si patern sunt marturii clinice si teoretice ale faptului
ca dorinta de copil la barbat exista inca din primii sai ani de viata.
Baietelul care vrea sa ia locul tatalui alaturi de mama sa pentru a-i face
acesteia un copil este deja, in fantasmele sale, un "tata". Dezvoltarea
dorintei de copil la barbat este deci prezenta pe tot parcursul evolutiei sale
psihoafective, inclusiv atasamentul fata de primul obiect de iubire - mama - si
dorinta de a fi tata ca propriul sau tata, loc al conflictualitatii oedipiene.
De la sexualitate masculina la paternitate
Toate
intrebarile asupra originilor, asupra enigmei nasterii, a vietii sunt pentru
baiat (ca si pentru fetita) o interogatie asupra sexualitatii. Teoriile sexuale
infantile reprezinta, in acest sens, o modalitate de a elimina angoasa in fata fortelor pulsionale
sexuale si agresive de neinteles.
Freud
ne spune in primul rand ca baiatul ignora diferentele dintre sexe si atribuie
tuturor oamenilor - inclusiv femeilor, dar si obiectelor neinsufletite, cum am
vazut la "micul Hans" - un penis ca al sau. Un penis care este zona erogena
directoare, "obiectul sexual autoerotic primordial", excitabil, iar aceste
excitatii stimuleaza gandirea (pulsiune epistemofilica) asupra misterului
sexual, asupra impulsurilor obscure si violente pe care le resimte. Violenta
constatarii absentei penisului (violenta cauzata de angoasa de a pierde
propriul organ) la fetita accentueaza prejudecatile, baiatul negand aceasta
absenta spunandu-si ca "va creste" mai tarziu. Daca reprezentarea femeii cu
penis persista, baiatul devine incapabil sa renunte ulterior la penisul
obiectului sau sexual, si astfel barbatul va deveni dominat de pulsiuni
homosexuale si va cauta obiectele sexuale printre barbatii care ii vor aminti
de mama (femeia) falica.
Pe
de alta parte, baiatul cunoaste placerea de a atinge acest organ al sau, ca si
amenintarea cu castrarea din partea mamei sau tatalui sau ( sau a altui adult).
El incepe sa creada ca acest organ joaca un rol important in viata si,
elaborand scena primitiva, doreste sa o posede pe mama, eliminandu-si rivalul
-tatal -, in forma numita pozitiva a complexului oedipian. El vrea sa fie ca tatal
sau si in locul tatalui sau, dorinte mortifere inconstiente si fantasme
ce devin o importanta sursa de vinovatie, mai ales dupa formarea Supraeului,
deci dupa declinul complexului Oedip.
Sa
faca un copil cu mama sa, dar cum? Pentru ca, dupa Freud, existenta vaginului,
a unei cavitati penetrabile la femeie ramane necunoscuta baietelului. Ignorarea
vaginului da nastere unei alte teorii, cloacale, conform careia copilul este
purtat in pantecul mamei si este adus pe lume prin anus, ca excrementele. Este
o teorie ce accentueaza fantasma ca un barbat poate purta un copil; deci si el,
baietelul, o poate face. Acest erotism anal, dupa cum ne-a aratat Freud, se
traduce prin ecuatia psihica penis=excrement=cadou=copil. In aceasta dialectica
anala exista, pe de-o parte, identificarea cu mama purtatoare a copilului, iar
pe de alta parte, a fi ca mama presupune a fi posedat de catre tata, dimensiune
homosexuala ce poate influenta intreaga evolutie psihica ulterioara a
baiatului.
Daca
absenta penisului este considerata ca rezultat al castrarii, "nu putem aprecia
la justa valoare semnificatia complexului castrarii decat cu conditia ca
aparitia sa sa survina in timpul fazei de primat al falusului"4. Si astfel putem intelege ca orice depreciere sau teama de femeie, predispozitia
la homosexualitate decurg din aceasta convingere ca femeia are penis. Chiar si
in stadiul organizarii genitale baiatul nu concepe decat existenta sexului
masculin, "opozitia enuntandu-se aici intre organ genital masculin sau
castrat"5
Este
un lucru stiut ca faza falica de dezvoltare psihosexuala este in acelasi timp
faza complexului Oedip, ce ofera baiatului doua posibilitati de satisfacere:
una activa si o alta pasiva. El poate fie sa se puna in locul tatalui - in mod
masculin - pentru a avea iubirea si schimbul sexual cu mama (caz in care tatal
este resimtit ca un obstacol ce trebuie eliminat pentru a-si satisface
dorintele), fie sa o inlocuiasca pe mama sa - intr-un mod feminin - si sa se
faca iubit si posedat de tata. Ambele posibilitati implica pierderea penisului,
castrarea. Iar daca satisfacerea amoroasa pe terenul Oedipului il costa
penisul, se produce conflictul intre interesul narcisic de a-si pastra penisul
si investirea libidinala a obiectelor parentale. O solutie normala in acest caz
pentru Eu este de a se deturna de la complexul oedipian pentru a-si pastra
interesul narcisic, ceea ce Freud numeste "declinul complexului Oedip".
Investirea
sexuala obiectala este abandonata si inlocuita de identificare. Astfel,
autoritatea tatalui este introiectata in Eu, formeaza aici "nucleul
Supraeului", care imprumuta de la tata rigoarea, continua interdictia
incestului si asigura astfel Eul impotriva intoarcerii investirii libidinale a
obiectului. Intr-o evolutie normala, tendintele libidinale apartinand de Oedip
sunt in parte desexualizate si sublimate, iar in parte inhibate ca scop si
transformate in miscari tandre.
Tatal in opera freudiana: dincolo de seductie
Freud ne
spune (1914): "Din toate imaginile unei copilarii de care, in general, nu ne
mai amintim, nici una nu este mai importanta pentru un tanar sau pentru un
barbat ca aceea a tatalui sau. Constrangerea organica introduce in relatia
dintre un barbat si tatal sau o ambivalenta emotionala a carei cea mai
izbitoare expresie o regasim in mitul grec al regelui Oedip. Copilul mic nu
poate decat sa-si iubeasca si sa-si admire tatal, care i se pare fiinta cea mai
puternica, cea mai inteligenta si cea mai buna din lume. Dumnezeu insusi nu
este, dincolo de toate, decat exaltarea acestei imagini a unui tata, asa cum
si-l reprezinta spiritul in prima copilarie. Dar foarte rapid va aparea o alta
fateta a acestei relatii. Propriul nostru tata este perceput ca elementul
principal capabil sa tulbure viata noastra instinctuala; el devine un model ce
trebuie nu numai sa fie imitat, dar de care trebuie sa se debaraseze pentru a-i
lua locul. Din acel moment, pulsiunile afectuoase si ostile vor fi mana in
mana, adesea pana la sfarsitul zilelor noastre, fara ca unele sau altele sa se
poata impune definitiv. In aceasta coexistenta de sentimente contradictorii
rezida caracterul esential a ceea ce noi numim ambivalenta emotionala.
In a doua
parte a copilariei, se produce o schimbare in relatia fiului cu tatal sau: nu
putem exagera importanta acestei schimbari. Privirile copilului incep sa se
indeparteze pentru a se indrepta spre lumea inconjuratoare. Si el nu poate
evita sa faca descoperiri ce vor zdruncina prima sa impresie ideala despre
tata, si care il vor determina sa se detaseze de acest prim ideal. El descopera
ca tatal sau nu mai este nici cel mai puternic,6 nici cel mai intelept, nici cel mai bogat din aceasta lume."
Ipoteza
freudiana conform careia tatal ar fi modelul individualizat atat al lui
Dumnezeu, cat si al diavolului, arata o data in plus ca Freud ia in considerare
natura ambivalenta a acestuia. Relatia copilului cu tatal sau, iubit si temut
in acelasi timp, se fondeaza pe mecanismul de identificare, ce are loc in perioada
declinului complexului Oedip. Aceasta perioada marcheaza diferenta sexuala,
accesul la identitatea personala, trecand prin complexul patern si complexul de
castrare. Prin angoasa de castrare, deci prin pastrarea masculinitatii, se
realizeaza renuntarea la mama (primul obiect de iubire, primul doliu) si
eliminarea tatalui rival (dorinte mortifere). Dar, tinand cont de
bisexualitatea psihica, aceasta renuntare implica riscul feminizarii, respectiv
de a se regasi alaturi de mama ca obiect al iubirii paterne. Castrarea este cea
care face ca ambivalenta sa cedeze: ura fata de tata devine un pericol exterior
(castrarea), iar sentimentul de iubire este tratat ca pericol pulsional
interior. Deci, castrarea data de tata se dovedeste a fi "teribila, atat ca pedeapsa,
cat si ca pret al iubirii".
In ce
consta identificarea cu tatal? Identificarea exprima un "totul ca si" si se
refera la un element comun ce persista in inconstient. Este un fel de a fi (sau
dorinta de a fi) precum obiectul. Acest mecanism a fost studiat de Freud in
primul rand in clinica isteriei si in Traumdeutung. In Totem si tabu,
conceptul de identificare se aplica subiectului care, intr-un grup, se
identifica cu seful, si pregateste Idealul Eului (Supraeul)7.
Deci, identificarea se afla la baza comunitatii formate de clan si se regaseste
in istoria primitiva. Este unul dintre cele mai importante mijloace de a
realiza echilibrul pulsional intre megalomania narcisica si iubirea obiectala.
Mai tarziu,
in Pentru a introduce narcisismul (1914), Freud ne spune ca
identificarea se constituie dupa modelul obiectelor anterioare, iar relatia
obiectala devine posibila in masura in care identificarea permite structurarea
subiectului. Dar, in Doliu si melancolie, identificarea este fondata pe
incorporarea orala. Subiectul, dupa pierderea obiectului iubit, regreseaza prin
identificare cu obiectul, la stadiul oral de incorporare. Astfel, formarea
Supraeului se face printr-o scindare in interiorul Eului, care se imparte in: o
parte care se identifica cu obiectul introiectat si o alta parte care exercita
fata de prima o actiune represiva.
In 1921 (Psihologie
colectiva si analiza Eului), Freud vorbeste despre doua forme de
identificare: identificarea primara, la o faza primitiva de evolutie, cand
investirea obiectala si identificarea nu se disting una de cealalta
- "Identificarea cea mai importanta pe care individul a efectuat-o in existenta
sa este identificarea cu tatal (preistoriei personale), mecanism primar,
anterior oricarei relatii de obiect." Identificarea secundara este consecutiva
momentului in care copilul a putut sa efectueze investirile libidinale,
diferite ca sens, in cei doi parinti. Trebuie sa adaugam ca identificarea se
realizeaza in afara si independent de orice atitudine libidinala fata de
persoana iubita. Respectiv, exista o diferenta intre identificarea cu tatal
(ceea ce vrea sa fie) si atasamentul fata de tata ca obiect sexual (ceea ce
vrea sa aiba).
Fiul are
deci de urmat calea identificarii cu tatal sau. Nu este vorba doar de a se
identifica cu tatal, ci de a se identifica cu modelul pe care il percepe, deci
cu un a fi ca tatal. Tatal introduce in psihismul baiatului aceasta
dimensiune si, o data cu ea, continutul ambivalent ce marcheaza raportul
oedipian (masculin). Acolo unde se manifesta acest amestec specific de
sentimente tandre si ostile, pute, remarca tatal oedipian. Ca obiect-tinta al
ambivalentei, tatal este cel care permite subiectului sa lege cele doua curente
afective si sa-si asume fiinta contradictorie. Tatal in opera freudiana este de
asemenea si cel care stabileste "organizarile sociale, limitele morale si
religia". Caracterul regresiv al religiei (cum se poate vedea in Omul cu
lupi) in conceptia lui Freud da seama de aceasta solicitare a tatalui, o nostalgie
a tatalui care este retrezita de starea de neajutorare initiala a fiintei
umane.
[1] In cartea sa La dette de vie. Itineraire psychanalytique de la maternite, Monique Bydlowski
descrie controversele privind prezenta tatalui in timpul nasterii copilului,
atitudinile medicilor si situatia actuala in maternitati (cap. "Dorinta de
copil si paternitate", pp. 101-110)
[2] David Rosenfeld, "Le role du pere dans la psychose", in L'enfant,
ses parents et le psychanalyste, sub directia lui Claudine Geissmann et
Didier Houzel, pp. 907, Paris, Bayard, 2000
[3] S. Freud, "L'Organisation genitale infantile", in La vie sexuelle,
PUF, 1973, p. 115
[4] S. Freud, op cit, p. 116
[5] S. Freud, "Le moi et le ca", in Essais de psychanalyse,
Petite Bibliotheque Payot, 1981
[6] Se poate constata ca in aceasta lucrare Freud nu facea inca
diferentierea intre Idealul Eului si Supraeu.
REFERINTE BIBLIOGRAFICE:
1. Abraham, K. (1965), Oeuvres Completes, vol. 1, 2, Paris, Petite Bibliotheque Payot
2. Abraham, N. et Torok, M., (1987), L'ecorce et le noyau, Paris, Flammarion
3. Bergeret J., (1992), La depression et les etats limites, Paris, Payot
4. Bergeret J., (1995), Freud, la violence et la depression, Paris, PUF
5. Bydlowski M., Levy-Leblond E, (1982), La paternite a l'epreuve de la premiere annee, dans INED, pag. 139.
6. Bydlowski M., (1997), La dette de vie. Itineraire psychanalytique de la maternite, Paris, PUF
7. Bydlowski, M., (2000), Je reve un enfant. L'experience interieure de la maternite, Paris, Odile Jacob
8. Cramer, B., Palacio-Espasa, F. (1993), La pratique des psychotherapies mere-bebe, Paris, PUF
9. Cupa, D., Deschamps, H., Michel F., Lebovici, S. (2000), "La constellation
paternelle pendant la grosesse", in M. Maury, M. Lamour (Eds), Alliances
autour du bebe, Paris, PUF, 75-100
10. Ebtinger R., (1978), "Aspects psychopathologiques de la paternite (Oedipe-Pere), in Confrontation Psychiatriques, 16, 149-189
11. Faimberg H. (1987), "Le telescopage des generations. A propos de la genealogie des certaines identifications", in Psychanalyse a l'Universite, 12,
46, 181-200
12. Fedida P., (2001), Les bienfaits de la depression., Paris, Odile Jacob
13. Ferketich M. (1989), "Men's health status during pregnancy and early
fatherhood", in Res.Nurs.Health, janvier, no. 12
14. Fivaz-Depeursinge E., Corboz-Warnery A.,(1999), The primary triangle,
Basic Behavioral Science, Basic Works
15. Fivaz-Depeursinge E., et Corboz-Warnery A., (2001), "Serge Lebovici et la
triade", in Spirale, nr. 17, pp. 69-73
16. Fraiberg S., Adelson E., Shapiro V., "Fantomes dans la chambre d'enfants", in Psychiatrie de l'enfant, XXIV, 1, 1983
17. Freud S., (1905), Trois essais sur la theorie sexuelle, Paris, Gallimard, 1987
18. Freud S., (1912/13), Totem et tabou, Paris, PBP, 1998
19. Freud S., (1914), "Pour introduire le narcissisme", in La vie sexuelle,
Paris, PUF, 1973
20. Freud S., (1915/17), "Deuil et melancolie", in Metapsychologie, Paris,
Gallimard, 1968
21. Freud S. (1921), "Psychologie collective et analyse du Moi", in Essais de
psychanalyse, Paris, Petite Bibliotheque Payot, 1998
22. Freud S., (1923), "L'organisation genitale infantile", in La vie sexuelle,
Paris, PUF, 1973
23. Freud S., (1923), "La disparition du complexe d'Oedipe", in La vie sexuelle,
Paris, PUF, 1973
24. Freud S., (1926), Inhibition, symptome et angoisse, Paris, PUF, 1999
25. Freud S., (1939), L'Homme Moise et la religion monotheiste, Paris, Gallimard, 1986
26. Grinberg L., (1992), Culpabilite et depression, Paris, Les belles lettres
27. Hangsleben K. L. et al. (1983), "Transition to fatherhood. An exploratory
study", in J.O.G.N., 12, pp. 265-270
28. Haynal A., (1968), "Le syndrome de couvade : contribution ŕ la psychologie et
psychopathologie de l'homme en face de la reproduction", in Ann.
Medico. Psychol., 4, 539-571
29. Janin C., (1996), Figures et destins du traumatisme, Paris, PUF
30. Klein M., (1928) "Les stades precoces du conflit oedipien", in Essais de psychanalyse, Paris, Payot, 1997
31. Klein M., (1940), "Le deuil et ses rapports avec les etats maniaco-depressifs", in Essais de psychanalyse, Paris, Payot, 1997
32. Lamour, M., Davidson, C., Lebovici, S. (2000), "Le pere dans la triade
mere-pere-bebe", in M. Maury, M. Lamour (Eds), Alliances autour du
bebe, Paris, PUF, 101-108
33. Lebovici S., Stoleru S., (1983), Le nourrisson, la mere et le psychanalyste. Les interactions précoces, Paris, Le Centurion, "Paidos"
34. Matthey S., Barnett B. et al. "Paternal and maternal depressed mood during the transition to parenthood", in J. of Affect.Disord., nov.
35. Mijolla (de) A., (1996), Les visiteurs du Moi. Fantasmes d'identification, Paris, "Les belles lettres"
36. Morse C. A., Buist A., (2000), "First time parenthood: influence on pre and
postnatal adjustement in fathers and mothers", in Journ.of Psychos.Obs.
Gynecol., june, 21
37. Nacht S., Racamier P. C., (1959), "Les etats depressifs, etude
psychanalytique", in Rev.fr.psychan.,t. XXIII, no. 5, pp. 567-607
38. Pasche F., (1969), "De la depression", in A partir de Freud, Paris,
Payot, pp. 181-200
39. Trethowan, W. H., Conlon, M. F. (1965), Couvade syndrome, Br. J. Psychiatry, 3, 470
40. Wainwright W. H., (1966), "Fatherhood as a precipitant of mental illness", in Am.J.Psychiatry, 1123, 1, 40-44
41. Widlocher D., (1995), Les logiques de la depression, Paris, Fayard
42. Winnicott D. W., (1969), "L'effet des parents psychotiques sur le d'veloppement affectif de leur enfant", dans De la pediatrie a la psychanalyse, Paris, PBP
43. Winnicott D. W., (2000), L'enfant et sa famille, Paris, Payot
44. Zaslow M. J., Pederson F. A., et al, (1984), "Depressed mood in new fathers:
associations with parent-infant interaction", in Genetic, Social and General
Psychology Monographs, 11, 2, 133-150
45. Zilboorg, G. (1931), "Depressive reaction related to fatherhood", in AM.J.Psychiatry, 10, 927-962
