A LUCRA CU PARINTII
Michel VINCENT
Societatea Psihanalitica din Paris
Centrul Alfred Binet - Paris
Mama Claudiei isi creste singura fiica fara sa ii poata spune "nu" cand ar trebui. Crizele facute la scoala ii fac pe parinti sa ceara un tratament. Parintii lui Davis nu stiau nimic despre rolul de neinlocuit al prezentei si al faptului de a fi disponibili pentru el la sfârsitul adolescentei acestuia. Parintii in curs de divort ai lui Julius cred ca sunt interesati doar de suferinta copilului fara sa se ingrijeasca de intoarcerea propriului lor trecut. Aceste trei istorii vor ilustra ceea ce doresc sa spun in acest articol. Editorii englezi ai culegerii de texte publicata in Franta sub numele de "Sfaturi pentru parinti" (Conseils aux parents) semnaleaza faptul ca Winnicott a tinut 50 de conferinte radiofonice intre 1939 si 1962 pe aceasta tema. Le cunoastem bine pe cele mai vechi. Ele erau cunoscute inca din 1957 sub titlul "Copilul si familia sa" (L'Enfant et sa famille) si "Copilul si lumea exterioara" (L'Enfant et le monde exterieur). Trebuie sa adaugam acum "Talking to the parents", culegere de texte ingrijita cu participarea lui Clare Winnicott inaintea decesului ei din 1984. Sa le multumim lui Christopher Bollas, Madelaine Davis, Ray Shephard pentru aceasta publicatie din 1993, in care am gasit un ecou al experientei mele personale.
Claudia este o fata de patru ani cand vine intaia oara la Centrul Alfred Binet. Ea vine sfatuita fiind de psihologul scolar din noua sa scoala unde manifesta o furie spectaculoasa care ii deranja pe colegi. Mama sa o insoteste singura asa cum singura o creste inca de la nastere.
O primesc pe Claudia si pe mama ei in prezenta asistentei mele. Copilul este foarte intimidat in fata strainilor care suntem. La Inceputul consultatiei ea se refugiaza in bratele mamei sale. Pas cu pas accepta sa vina sa deseneze pe masuta. Completeaza un desen pe care il incepuse inainte sa vin sa o iau din sala de asteptare. Doar dupa ce a recastigat sentimentul de a fi stapana pe situatie, a inceput sa se intereseze de cutia cu jucarii. Ea le scoate pe toate. Cu ajutorul barierelor limiteaza spatii distincte pentru animale salbatice si pentru animale
domestice. Mama este foarte emotionata. Cu ochii in lacrimi ea evoca absenta tatalui fetei si explica faptul ca vorbeste de obicei despre dificultatile ei cu sotia fratelui ei. Acest cuplu are copii mari, un tanar adult si doi adolescenti. Ea este nasa celui mai mic. Au cazut de acord ca aceasta familie sa o ingrijeasca pe Claudia daca ea insasi nu va mai putea sa asigure educatia fiicei. In legatura cu Claudia, ea descrie, acasa, o fata adesea foarte excitata, fara frane, in ciuda "explicatiilor" de care face risipa in loc sa ii spuna "NU" cand ar trebui.
Aceasta mama o face pe asistenta mea, dar si pe mine, sa ne gandim ca in ciuda celor 33 de ani ea seamana cu o mama foarte tanara care si-a parasit familia impotrivindu-se autoritatii parintilor si care nu isi poate exercita autoritatea fata de fiica sa. Aceasta contestare a autoritatii se intinde si asupra sistemului social care ii da functionarului o autoritate dificil de suportat. Zece zile mai tarziu, mama Claudiei, singura cu asistenta ii povesteste perioada recenta a vietii sale familiale. Ea si Claudia s-au instalat in departamentul nostru dupa o alungare din partea proprietarului caruia nu i-a platit chiria. Ea ocupa acest apartament de la conceperea Claudiei. La inceput tatal locuia cu mama. Dar, repede, acest barbat nu l-a mai vrut nici pe copil si nici pe mama si manifesta acest lucru cu violenta. Mama ii cere inca inainte de sfarsitul sarcinii sa plece, ceea ce el a si facut. Povestea ii produce o mare emotie, dar lacrimile nu sunt cele ale unei tristeti personale. Ea spune ca sufera pentru durerea pe care o atribuie Claudiei de a nu avea tata. Astfel, atunci cand Claudia se infurie, mama vede aceasta ca pe o pedeapsa.
Am primit-o pe Claudia si pe mama ei, impreuna cu asistenta, regulat, la fiecare patru saptamani, timp de un an cu o intrerupere de doua luni in timpul verii. Intre doua consultatii, mama a cerut uneori asistentei sa-i vorbeasca iar aceasta o primea fara ca eu sa fiu prezent. Limitele pe care i le indicam astfel, au ajutat-o pe mama sa puna, la randul ei, limite solicitarilor fiicei sale iar agresivitatea acesteia a scazut. Aceste consultatii au permis inceperea unei psihoterapii individuale a copilului si o micsorare a numarului de consultatii care asociau mama si copilul.
Acest protocol permite discutarea locului accidentului psihosomatic aflat la intersectia dintre manifestarile psihopate, depresie si o organizare oedipiana cu predominanta isterica.
Trebuie sa spunem "nu"? D. W. Winnicott consacra acestei probleme doua din conferintele sale radiofonice din 1960. Intr-o prima parte, mai multe mame au o conversatie despre acest subiect. Ceea ce ele afirma este foarte aproape de frazele pe care le auzim de obicei. Trebuie sa tinem seama, bineinteles, de varsta copilului. Winnicott distinge trei etape succesive. In prima etapa care corespunde primului an de viata, mama este in intregime responsabila, tot timpul. In cea de a doua etapa, distinctia intre ceea ce este autorizat si ceea ce nu este incepe cu debutul inteligentei bebelusului In situatii impartasite cu mama sa. Explicatii minimale sunt utile, spre exemplu cuvantul "cald" pentru a interzice atingerea care prezinta pericolul de a se arde. Dar trebuie si ca NU-ul sa fie suficient cand este spus categoric. A treia etapa este cea a explicatiilor iar limbajul propriu-zis devine esential. De fapt aceste trei etape se intrepatrund. In prima perioada, mama si, de obicei, si tatal au rolul de indeparta orice eveniment neasteptat. Acest rol este uneori voluntar, dar adesea se realizeaza in pofida parintilor trecand prin corpul lor. Comportamentul lor exprima o dispozitie mentala. Bebelusul este in siguranta si incorporeaza increderea pe care mama o are in ea insasi, la fel cum bea laptele pe care ea il da. Daca parintii spun "nu" in aceasta perioada, ei o fac adresandu-se lumii exterioare pentru a prezerva cercul familial, ne spune Winnicott. In cea de a doua perioada,
este vorba de a intelege ca "nu" este "nu". Exista o metoda pentru a o intari pe precedenta, remarca Winnicott. Ea consista in a spune "da" pentru ca "da" este fundamentul lui "nu", ceea ce teoria moderna a narcisismului ne permite sa sustinem. Universul bebelusului se dezvolta in relatie cu un numar crescand de obiecte si cu varietatea lor. Mama este cea care le prezinta copilului iar dezvoltarea acestuia din urma depinde mai mult de ceea ce ea permite decat de ceea ce ea interzice. Dificultatea mamei de spune "nu" poate fi legata de relatia pe care mama o are cu un tert care, de obicei, este tatal copilului. Denise Braunschweig si Michel Fain au demonstrat acest aspect descriind cenzura amantei. Winnicott ne propune un alt mod de a vedea lucrurile. Nu-ul pe care il spune mama este o prima manifestare a tatalui. Aceasta in masura in care el apare ca partea rigida a mamei, cea care ii permite sa spuna "nu" si sa insiste pe nu. Dupa ce a incarnat principiul interdictiei, barbatul "tata" va fi iubit si isi va pastra puterea daca va evita sa ia partea copilului in fata mamei. El poate descoperi, uneori cu mirare, ca celui mic ii place sa i se spuna "nu".
David are 19 ani cand psihanalistul lui mi-a cerut sa il primesc pe acest adolescent si pe parintii lui. Tratamentul psihanalitic a inceput cu doi ani inainte la iesirea din spital unde fusese internat pentru un "episod delirant", conform clasificarii lui Laufer. In acest caz, ruptura de realitate este provizorie. Obiectele parentale interiorizate raman foarte active. Uneori, revenirea insomniei si a unei angoase puternice impun completarea psihoterapiei cu un tratament medicamentos si cu un travaliu cu parintii. Nu uit niciodata ca familia este institutia psihiatrica naturala in care se trateaza de obicei toate angoasele.
Aceasta se intampla acum 13 ani si doar recent mi-am dat acordul pentru oprirea tratamentului medicamentos, de data aceasta sper pentru o perioada foarte lunga. Parintii accepta sa ne vada inaintea verii pentru a examina impreuna evolutia viitoare. Sunt mandru de acesti parinti care au reusit sa evite o noua spitalizare in toata aceasta perioada.
David si-a continuat studiile universitare (5 ani) in stiinte economice. De altfel, ajutat de medicamente si de legatura pastrata cu terapeutul sau, el si-a satisfacut obligatiile militare in timpul unui an destul de fericit (acum 8 ani). Totusi, episoade de "manie atipica" cer, episodic, consultatii saptamanale. La inceput, consultatiile cu David erau lunare, apoi la zece saptamani in perioadele mai putin critice. Dupa terminarea studiilor, cautarea unui loc de munca s-a ciocnit de problematica descoperita in primii ani de tratament. Parintii au pentru fiul lor ambitii care joaca rolul de iluzii anticipatoare negative. In loc sa il stimuleze si sa-l sprijine, ele sapa in fata lui prapastii. El se sterge in fata unei imagini de sine idealizate care presupune ca ii va satisface pe parinti. De fapt aceasta imagine este tiranica pentru el, este caricaturala pentru parinti care nu se recunosc constient in aceasta fantasma.
Consultatiile mele cu parintii sunt mai numeroase decat cele acordate fiului lor. Adesea, ceea ce le retine atentia sunt preocuparile actuale. Insa, adesea, suferinta legata de fiul lor le aduce aminte de propriile istorii familiale. Tatal este dintr-o familie evreiasca marocana pe care el a parasit-o pentru a-si face studiile in Franta. El este acum director de resurse umane intr-o intreprindere europeana. Mama apartine unei familii protestante alsaciene. Ea este acum profesor de filosofie intr-un mare liceu parizian. S-au intalnit la universitate in 1968. David s-a nascut imediat dupa intalnirea lor. Erau mandri de acest frumos bebelus si de absenta casatoriei dintre ei in ciuda dorintei familiilor. Dar erau in acord cu idealul studentilor care proclamau ca este interzis sa interzici. Ce femeie ar putea gasi Davis ? El se temea, cand l-am cunoscut, ca nu va putea alege nici una. Opt ani mai tarziu el s-a casatorit cu o fata catolica africana neagra de nationalitate franceza, Impotriva vointei parintilor dar in acord cu cerintele familiei tinerei femei, ei s-au casatorit religios. Relatiile lor devin, repede, haotice. Sotia ii reproseaza instabilitatea profesionala. El ii reproseaza mai ales dependenta de familia ei. Absenta copilului timp de trei ani va precipita separarea lor apoi divortul spre disperarea lui David. Aceasta disperare va dura doi ani pana cand el va intalni o tanara fata evreica sefarda care se ataseaza de el, restabilind la David o stima de sine pana atunci oscilanta.
In numeroase ocazii, travaliul meu cu parintii, le arata paradoxul pozitiei lor fata de David. Paradoxul este acelasi si fata de munca si fata de relatiile lui. Munca si tanara sunt denigrate. Dar,
imediat cum David isi pierde slujba sau relatia cu o tanara, parintii considera ca nu a stiut sa pastreze ceea ce era atat de putin. De obicei, mama sustine primul timp al denigrarii, iar tatal scoate la iveala amaraciunea sa in timpul doi. A rezultat un viraj in relatia noastra. Ei veneau cu incredere, acum vin cu o ostilitate care este cea pe care cred ei ca o am fata de ei. Acum un an, o ruptura era posibila intre ei si mine. Insa cadrul intalnirilor noastre s-a mentinut datorita precaritatii integrarii lui David, recunoscuta si de ei si de mine. Complementaritatea secreta a rolului celor doi parinti mi-a amintit de ceea ce Winnicott a spus legat de tata. Inca de la inceputul vietii, anumite calitati ale mamei se regrupeaza progresiv in mintea copilului si se asociaza cu sentimentul pe are copilul il va asocia tatalui. Aceste caracteristici, pozitive sau negative nu fac, esential, parte din mama. Dar cand tatal vine in viata copilului ca tata, sentimentele pe care copilul le-a simtit fata de anumite calitati ale mamei se vor deplasa pe tata. Winnicott adauga ca mama se poate simti usurata atunci cand tatal preia initiativa. Se pot intampla cele mai bune lucruri dar si cele mai rele. "Exista o tendinta a distrugerii lucrurilor bune. Nu este intelept sa credem ca ceea ce este bun este la adapost de atacuri. Este mai curand adevarat faptul ca ceea ce este cel mai bun trebuie aparat daca trebuie sa supravietuiasca descoperirii a ceea ce este strain. Ura pentru ce este bun exista intotdeauna, la fel si frica. Ele sunt, in principal, inconstiente si se pot manifesta sub forma unor interventii, reglari de conturi meschine, restrictii legale si tot felul de stupiditati". El adauga, mai jos : "daca rolul mamei nu este recunoscut cu adevarat, va persista o vaga teama de dependenta. Aceasta teama poate lua forma unei frici de femeie sau a unei frici de o femeie. In alte momente, ea va lua forme mai putin usor de recunoscut, dar care includ intotdeauna teama de a fi dominat".
Julius este un baiat de sapte ani si jumatate cand este adus pentru o consultatie de catre mama sa. Mama este in tratament psihanalitic. Terapeutul sau a sfatuit-o sa vina sa ne vorbeasca despre cosmarurile fiului ei. Cu sase luni mai inainte, dificultatile conjugale au condus la un divort. Mama vroia un divort prin consimtamant mutual si sa ii fie iincredintat copilul. Cu el, ar veni sa se instaleze la Paris in sectorul nostru. Acum familia locuieste tot impreuna aproape de locul de munca al tatalui, departe de Paris. Acest divort este conflictual. Pentru a nu se expune unui divort datorat unei vini a ei (asa cum o ameninta sotul), mama ocupa o camera separata de cea a tatalui in marea lor casa. Intr-o prima perioada, ii primesc impreuna pe Julius si pe mama in prezenta asistentei care lucreaza cu mine si care o primeste pe mama cat timp eu raman singur cu copilul. Ne regasim, apoi, la sfarsit, pentru a trage o concluzie provizorie. Julius este un baiat frumos, destul de mare pentru varsta lui. El se simte foarte in largul lui pentru o prima consultatie. El imi spune ca nu ii place proiectul parintilor de a se separa si nici faptul ca ei nu isi vorbesc si evita sa se intalneasca. Cosmarurile sale sunt rare dar ideea de a scapa de ele il intereseaza.
Singur cu mine ii propun sa continuam sa vorbim cum o facusem pana atunci sau sa deseneze, sa scrie, sa utilizeze jucariile care sunt pe masa in fata lui. El alege sa deseneze. O face foarte meticulos. Este desenul unui arbore cu ramurile taiate Julius face un contur foarte precis urmat de o umplere a foii care ia mult timp. El respinge propunerea mea de a vorbi in timp ce desenam. Imi spune ca va desena un arbore si o casa. Dupa o lunga tacere, cu acordul lui, ii spun ca vad acest desen in care casa nu apare si doar arborele este vizibil ca pe o familie. Familia de care mama lui ar dori sa se separe ca ramurile taiate ale arborelui din desenul sau. Spune ca va adauga frunze si fructe, mere, precizeaza el. El adauga nori si un soare in partea opusa mie. Toate acestea cu o minutiozitate si o nevoie de perfectiune care au luat tot timpul de care dispuneam. I-am spus ca nu putem vorbi de visele care ii fac teama dar ca o putem face data viitoare daca parintii lui accepta. Cand ne regasim toti, mama este foarte emotionata. Lacrimile ii apar in ochi punându-l pe Julius intr-o mare incurcatura. O invit pe mama sa spuna care este suferinta ei. Ea nu o poate spune si accepta propunerea mea de a spune ce m-a facut sa imi imaginez pornind de la ceea ce s-a spus astazi aici: Ea este trista si i se pare penibil sa fie aici pentru ca avea alte proiecte cand s-a casatorit si ca, odata cu nasterea lui Julius ea incepuse sa isi faca o familie. Mama accepta interpretarea mea. Nimic din discutia cu asistenta mea nu este reluat. Stabilim data urmatoarei consultatii pentru Julius. Mama o va vedea, intre timp, pe asistenta mea.
In timpul consultatiei cu asistenta, mama era pe punctul de a incepe sa planga din cauza suferintei fiului ei. Ea se teme ca nu cumva conflictul cu sotul ei sa nu o faca sa isi piarda fiul. Ea nu vrea un divort cauzat de o vina si ea trebuie sa ramina la domiciliul familial pentru a nu fi acuzata de abandon. Ea isi reproseaza violenta fizica impotriva sotului care este, totusi, un barbat solid. Ea ii reproseaza ca se intereseaza mai mult de cele doua fiice ale lui pe care le are dintr-o casatorie anterioara decit de fiul lor. O luna mai tirziu, cind asistenta o revede, mama este linistita. Ea va putea pastra copilul. Dar problemele financiare sunt in discutie, inca, intre avocati. Ea si sotul nu mai comunica decat prin scris. Ea spune ca sotul ei se ocupa mai mult de fiul lor ar atunci cand ea face concesii are sentimentul ca el "i-a facut-o". Consultatia a fost calduroasa iar mama mai senina. O consultatie viitoare a fost stabilita in principiu. Ea va avea loc doua luni mai tarziu dupa a a doua consultatie cu Julius. Mama expune conflictul care persista din cauza aranjamentelor financiare privitoare la casa lor si a vacantelor scolare apropiate. Asistenta mea ii arata suferinta pe are o simte pentru ca si-a pierdut viata de familie caruia i-a consacrat ultimii sai zece ani. Mama spune ca Julius va avea vacante agreabile cu tatal sau. Ea are un prieten cu care va fi fericita sa imparta aceasta perioada. Dar, din nou, ea este abatuta pentru ca nu poate comunica cu sotul ei fara a se certa violent in legatura cu vacanta lui Julius.
A doua consultatie are loc doua luni dupa prima. Julius este iknsotit, de aceasta data, de tatal sau. Este un barbat inalt care are o cicatrice recenta pe arcada ceea ce ma face sa ma gandesc la un accident cauzat de alcool intr-un moment depresiv. Pe drumul de la sala de asteptare la birou, el mi-a spus de mai multe ori ca a facut doua ore pana aici din cauza ambuteiajelor. El are putine lucruri de spus in afara de dorinta de a face cat mai suportabila separarea in curs pentru Julius. Singur cu mine, Julius a ales sa deseneze. Destul de repede el deseneaza suprafata navigabila a unei mari. O compulsie de a umple se instaleaza inainte de a fi contrariata de epuizarea cariocii pe care o utilizeaza. Fara o contrarietate vizibila el continua cu o alta carioca. El face un vapor care nu se indeparteaza de maluri. Din nou, inhibitia sa de a elabora o versiune verbala a desenului m-a condus la a-i propune o istorie a vaporului fantoma care revine ca o persoana bine cunoscuta si iubita de el. El asculta, spune ca stie povesti cu vapoare fantoma dar aici e altceva. El adauga doua personaje : un carmaci si un pasager care saluta cu un brat in directia mea. Timpul pe care i l-am rezervat (40 de minute) a expirat. Inainte de a-l cauta pe tatal lui am convenit ca vom lasa desenul la vedere. Cand revine, tatal acorda o atentie atasata descrierii anatomice a desenului fara emotie si nici istorie. In timp ce tatal vorbeste, Julius remarca faptul ca a uitat sa deseneze soarele. El il figureaza imediat. Prevedem o noua consultatie fara a fixa daca Julius va veni cu tatal, cu mama sau cu amandoi. In timp ce a fost singur cu asistenta, tatal a ramas in aparare. El evoca conflictul legat de vacantele lui Julius. El este nelinistit de locul pe care il va avea fata de fiul lui dupa separare. El se gandeste ca mama lui Julius a fost crescuta de un tata indepartat si de o mama posesiva. El se teme de o repetitie a acestei situatii in care el se identifica cu tatal sotiei lui iar aceasta cu Julius.
Consultatia urmatoare are loc dupa doua luni. Mama il Insoteste. Ea se plange de atentia insuficienta a tatalui lui Julius pentru fiul lui. Pentru prima data ea spune "sotul meu" cand vorbeste de tatal lui Julius. Singur cu mine, Julius deseneaza un fluture in culori vii. El adauga flori. Se intoarce la partea de sus a desenului pentru a desena doi nori care nu iasa soarele sa se vada. Face o pauza si adauga un zbor de pasari care invadeaza cerul. Remarc ca, probabil, fluturele nu va ramane linistit mult timp, din cauza pasarilor. El adauga un copac al carui trunchi este in afara partii drepte a foii. Julius ma anunta ca va da ordin pasarilor sa mearga in arbore. In acest timp, mama vorbeste cu asistenta despre propria versiune de copil - Julius si ea insasi - caruia tatal, al ei mai demult, al lui Julius acum, nu da suficienta atentie. Am putut traduce aceasta descriere ca pe un repros facut tatalui ei si al lui Julius de a fi spus "NU" acestui copil care este astfel impiedicat sa se situeze altfel decat ca o persoana mica dependenta de una mare; el ramâne astfel intr-o dubla incertitudine. Prima incertitudine se refera la genul masculin sau feminin. Este o fiica la fel ca mama ei sau un baiat ca Julius (prin nastere)? O a doua incertitudine se refera la filiatia fantasmatica. Este el copilul mamei si tatalui sau al mamei si al bunicului matern? Intr-adevar, cei doi barbati sunt asociati de
catre mama foarte strans. La cea de a patra consultatie, doua luni mai tarziu, cei doi parinti vin impreuna pentru intaia oara. Tatal face astfel incat Julius sa stea intre el si mama. Julius a intrat cu mama sa apoi tatal a intrat si a repetat de mai multe ori ca si cum ar fi fost posibil sa nu aud ca a facut un drum lung printre ambuteiaje. Fata mamei este inchisa, cea a tatalui afiseaza un suras incordat. Julius se intoarce cand spre unul cand spre celalalt fara ca pozitia lor respectiva sa ii permita sa ii vada pe amandoi odata. Singur cu mine, el deseneaza. Julius deseneaza cu usurinta: traseaza conturul unei cladiri, o clopotnita, o biserica si o poarta pe care incepe sa o coloreze. Adauga acoperisul clopotnitei, apoi pe cel al bisericii, separate apoi unite prin colorare. Face in varful clopotnitei un cocos, intai conturul apoi urmeaza colorarea in acelasi mod, el face contururi pe care apoi le umple. Adauga nori si un soare care apare pe jumatate din norul ce este aproape de mine. Adauga apoi stresini la acoperisul bisericii. Fara sa vreau ma gandesc ca dimensiunea arhitecturala a bisericii face referire la o poveste, ceea ce ma determina sa intervin cerandu-i sa vorbeasca in timp ce deseneaza. El spune ca este vorba de o biserica, de o slujba pentru morti. Intrebandu-l daca stia pe cineva mort, el mi-a vorbit de Isus ; suntem in vinerea sfânta, inainte de duminica de Pasti. Mi se pare prins intr-o miscare de inhibare care il opreste sa deseneze si nu ii permite sa vorbeasca. Reiau ideea mortii pentru a sublinia ca este prea trist si ca la biserica se pot intampla si alte lucruri. Verbalizez apoi faptul ca deoarece vorbeste cu mine nu poate continua desenul ceea ce confirma si in tacere completeaza stresinile, face ploaia sa cada; desenul pare terminat, se aseaza si privim impreuna desenul. Ii propun sa il priveasca ca pe un vis. A fost vorba de moarte, ii amintesc ca putem spune si ca este o biserica legata de botezul unui bebelus, un bebelus Julius, un bebelus Julius care ar fi putut veni in acea biserica pentru a fi botezat. Aceasta ne poate face sa ne gandim ca este o biserica legata de casatoria tatalui si a mamei pentru ca ei sa il faca pe bebelusul Julius. Ma intreb apoi daca aceasta istorie trebuie sa se termine prin moarte. El neaga. Intreb apoi cum poate continua povestea, ii amintesc de Isus de care tocmai vorbise, el nu stie care ar fi legatura. Subliniez ca daca istoria s-ar opri aici aceasta ar insemna ca s-a terminat pentru el, si deci si pentru tata si mama ceea ce trebuie sa fie trist, cu lacrimi de ploaie si soare mereu ascuns. Privind desenul el spune ca a uitat ceva, el va desena minutios un curcubeu. In timp ce el deseneaza, abordez problema acestei consultatii, a precedentelor si a celor care ar putea urma si intreb la ce ar putea ele servi. El nu are idei despre acest subiect dar spune ca ar dori sa vina; reiau aceasta idee remarcand ca venind aici a putut sa vina insotit de tatal si de mama lui. El spune ca ii iubeste pe amandoi. Ii spun ca mai devreme o intrebase pe mama lui de ce il priveste si il invit sa imi spuna ce ar fi putut ea sa spuna nevazandu-l de ... o saptamana. El explica faptul ca a fost cu tatal lui apoi cu alti copii si ca va fi apoi cu mama pentru trei zile in timpul carora nu il va vedea pe tata. Ii spun ca faptul ca vine aici ii permite sa fie bine si sa ramana asa, si ca nu se afla in situatia de a trebui sa piarda pe unul din parinti pentru a fi bine. El isi da acordul pentru ca eu sa pot face propunerea parintilor. Inainte de a merge la parinti, el vrea sa completeze curcubeul la care a mai adauga o linie. Notez ca sunt mirat de faptul ca imi vorbeste cu o voce mica. El s-a controlat mult pana acum dar cand intorc spatele pentru a merge la parintii sai, el se joaca de-a "cucu !" cu camera video.
Parintii revin in birou si sunt destul de fericiti de a vedea desenul caruia tatal ii da o descriere foarte anatomica. Dar tatal este foarte curios sa stie ce reiese din aceasta consultatie cu fiul lui. Le confirm faptul ca aceste consultatii sunt utile intr-o perioada de angoasa si de tristete pentru a nu lasa tristetea si angoasa sa-l impiedice pe Julius sa se simta in largul sau cu unul sau altul din parinti. Le propun sa ii revad inainte de vacanta de vara pentru a trasa un proiect pentru perioada de redeschidere a scolii, propunand poate un tratament regulat pentru Julius primindu-i in acelasi timp, periodic, pe parintii lui. Parintii accepta aceasta propunere care nu este constrangatoare pentru tata. Mama este rezervata, fara indoiala si pentru ca frecventa actuala a sedintelor i se pare insuficienta. Prezentarea desenului facut de copil poate surprinde intr-o expunere despre lucrul cu parintii. El ilustreaza de fapt tot ceea ce este in joc in lucrul meu cu ei.
Nu imi propun sa ii tratez pe parinti si nici sa ii vindec de nu stiu ce tara pentru care agentul transgenerational ar fi agentul tulburarilor copilului. Astazi sunt convins nu doar ca dificultatile copilului ii afecteaza pe parinti dar si de faptul ca schimbarile pe care cautam sa le producem la copil ranesc amorul propriu al parintilor care au toate motivele de a dori sa nu aiba nevoie de ingrijire noastre pentru a-si rezolva dificultatile de moment. Astfel, pe langa lucrul in timpul consultatiei gasesc ca este extrem de fecund lucrul cu unul sau altul din parinti sau cu amandoi, in paralel cu tratamentul copilului. Amorsarea travaliului cu parintii se face in timp ce copilul este examinat si el se va continua in diferite moduri; ceea ce v-am prezentat nu sunt decat unele exemple particulare.
Parintii manifesta, uneori de la inceput, alteori mai tarziu, alteori niciodata cat de penibila a fost pentru ei primirea noastra. Dupa 30 de ani, lucrul cu colegii mei m-a facut sa reflectez asupra efectelor pe care le au conditiile in care vin sa consulte, asupra parintilor. Nu uit nici efectul dispozitiilor infantile oedipiene universale si nici remanierea lor de la adolescenta asupra mea. Stiu bine ca efectul acestor dispozitii ne face sa dorim sa ii educam pe parintii nostri si deci si pe parintii copiilor pe care ii primim. Pe de alta parte, efortul meu de a ma identifica cu copii apasa asupra relatiilor mele cu parintii. Nu exista o clinica a copilului fara o asociere a parintilor. Freud a clarificat asta foarte exact. In 1911, el a scris in legatura cu cele doua principii ale functionarii mentale (principiul placerii si principiul realitatii) : "...Dar utilizarea unei fictiuni de acest gen se justifica daca remarcam ca bebelusul, cu conditia sa adaugam ingrijirile materne, este aproape de a realiza un astfel de sistem psihic... Pentru ca ingrijirile date bebelusului sunt prototipul modului in care copii sunt crescuti mai tarziu, dominatia principiului placerii nu se sfarseste decat atunci cand detasarea fata de parinti este realizata in totalitate". Experienta noastra la Centrul Alfred Binet prelungeste aceste remarci. Avem mare grija sa acordam parintilor atentia necesara pentru ca tratamentul sa fie posibil de la inceput pana la sfarsit. Pana la sfarsitul adolescentei, un copil nu are sens decat in relatia care il leaga de parinti. Examenul si tratamentul copilului trebuie sa tina seama de aceasta situatie. Noi am facut-o intotdeauna, dar experienta m-a facut sa fac sa evolueze forma pe care o dam disponibilitatii fata de parinti. Situatia lor de subiect ne impune cel mai mare respect. Notiunea de "ghidare" atat de utila la inceputul psihiatriei copilului revine in cadrul traducerii franceze a cartii lui Winnicott "Sfaturi pentru parinti". Totusi, aceasta notiune si-a aratat limitele in timpul utilizarii pentru ca, de obicei, parintii nu cer nimic pentru ei insisi. In paralele, parintii s-au organizat in Asociatii de familii pentru a aduce o contributie pretioasa la tratamentele cele mai dificile. La o scara individuala "munca de caz" (case work, in limba engleza, in text) a contribuit la dezvoltarea unei perspective mai globale a muncii lucratorilor sociali. Mai multe experiente mi-au aratat ca trebuie mers mai departe. Nu este vorba atat demult de a organiza de pseudo-tratamente psihanalitice. Acest travaliu mi-a aratat importanta copilariei parintilor pentru problema actuala a copilului. Foarte regulat, stabilirea unei astfel de legaturi reduce tendinta de a repeta situatii angoasante de catre copil. Restabilind functia de parinte, acest travaliu contribuie si la reducerea clivajelor organizatoare ale istoriei parentale. Acest travaliu se defineste ca o acompaniere atenta a povestirii unei istorii. Aceasta povestire trece prin faze fructuoase intretaiate de pauze mai mult sau mai putin lungi. Acest travaliu presupune doua capcane. Prima este suprainvestirea perioadelor mai productive. A doua este dezinvestirea istoriei in timpul pauzelor povestirii. Munca de echipa are aici rolul de a mentine o investire bine temperata.
Prezentandu-va acest travaliu cu parintii, travaliu in oglinda fata de cel care se face cu parintii, nu am descris decat o modalitate particulara a muncii noastre globale. Este intotdeauna important si uneori crucial sa ne gandim la aceasta. Diferitele stari pentru care suntem solicitati nu sunt ele, intotdeauna, rezultatul particular al organizarii relatiilor obiectale? Aceste relatii obiectale sunt bine precizate de catre investirile narcisice si obiectale. Aceasta dialectica apare in studiul miscarilor transferentiale si contra-transferentiale care permit sa le observam in consultatiile terapeutice in care utilizam experienta pe care o avem din tratamentele psihanalitice propriu-zise.
Traducere din limba franceza : Daniela IRIMIA
