Ii sunt recunoscator Dr. Bohm pentru prezentarea cu mare onestitate si deschidere a unei mostre din activitatea sa analitica - prima sedinta pe
care a efectuat-o dupa ce a fost invitat sa participe la
rubrica "Analistul la lucru". El reuseste sa ne
puna la dispozitie in scris, nu numai trairile lui constiente si inconstiente, ci si inconstientul relatiei analitice (care este mai mult
decat suma inconstienturilor analistului si pacientului).
Voi incepe discutia cu un experiment: voi aborda informatia si comentariile oferite de Dr. Bohm despre istoria pacientului si istoria
analizei ca pe o reverie extinsa traita inainte de "sosirea" pacientului.
Abordand intregul text al Dr. Bohm ca pe o
singura entitate - si nu ca pe o prezentare generala urmata de o reproducere a sedintei
- tratez textul asa cum as trata o sedinta
analitica. Aspectul specific al demersului meu psihanalitic cu pacientii,
demers pe care il aduc aici in maniera in care citesc textul Dr. Bohm, consta in abordarea momentelor unei sedinte in
care pacientul nu este prezent fizic
- de exemplu atunci cand pacientul intarzie - drept la fel de importante
ca si momentele in care pacientul este prezent fizic. De fapt, atunci cand un pacient intarzie sau pleaca mai
devreme, eu ma straduiesc sa nu-mi
umplu timpul cu lecturi, convorbiri telefonice sau cu alte activitati de acest gen; in loc de acestea, incerc sa observ (si
cateodata incerc si sa notez acest
proces) reveriile mele, asa cum se desfasoara ele in conditiile absentei fizice si a prezentei psihice a pacientului.
Prima treime
a istorisirii Dr. Bohm (inainte de venirea Sarei) are, asa cum o aud eu, o platitudine punctata de bizar
(tatal pacientei care o ciupeste de
sfarcuri), de terifiant (avortul facut de pacienta la 15 ani) si de o tristete
exasperanta (pacienta care se simte ca un bebelus aruncat, abia tolerata de catre
mama sa care asteapta sa nasca un "copil adevarat": un fiu). Efectul creat in scris este de nonsens, de aparitii si
disparitii de neinteles din perspectiva umana, a unor valuri de afect.
Cuvintele "mister", "uimire", "joc" (in ghilimele), "apreciere
gresita", "sugestii", si "secret" rasuna prin aceasta portiune de text.
Cand am citit acest fragment al prezentarii D. Bohm, am trait un sentiment de
anxietate, ca si cum as fi fost ratacit, incapabil de a localiza niste repere emotionale traite ca reale, care ar
putea sa furnizeze gandurilor mele
un oarecare sens de unitate si directie. In minte mi-a venit o experienta pe care am trait-o acum citiva ani, cand ma pregateam
sa scriu o recenzie la o carte: in
acea experienta de scris am dezvoltat o extrem de perturbatoare constientizare ca eu nu aveam nici un fel de traire
de raspuns, la cartea pe care o recenzam, de care sa ma pot folosi, in
afara de gandurile mele. Se parea ca
realmente nu aveam nimic de spus si ca nu era nimeni pe aceasta directie (sentiment care este total diferit de
cel in care cineva nu poate sa spuna
ce simte). Am scris cateva versiuni ale recenziei folosind o serie de formulari analitice consacrate drept substitut
pentru scrierea a ceva care ar fi fost
realmente imbibat cu sentimente autentice si ganduri originale. (Ca o consecinta a efortului constient pe care l-am facut
acum sa plasez aceste ganduri si simtiri
in contextul citirii relatarii pe care D. Bohm o face asupra lucrului sau cu Sara, am ajuns sa vad aceasta
reverie ca pe experienta de a ma simti
inuman in lipsa mea de disponibilitate de a simti. Folosind formule analitice
am inlocuit, in primele versiuni ale recenziei mele, un raspuns autentic uman cu forme analitice goale.)
Faptul ca am fost constient de reveria pe care am avut-o m-a ajutat sa remarc multitudinea de modalitati in care, initial, Sara si Dr. Bohm par sa
fi cautat un sens coerent, pus in forma de catre sentimente (asa cum mi se intamplase si mie in reverie). De exemplu, la inceputul sedintei, ei se afla intr-o stare aleatoare a mintii (fapt care nu este deloc
neobisnuit) in care par a spera sa dezgroape dovezi ale abuzului sexual
("incest?", se intreaba Dr. Bohm), dovezi
care ar putea sa serveasca drept o forma de organizare cu care sa-si tina in frau senzatiile de lipsa de sens articulat si de incomprehensibilitate a unei bune parti din experienta de viata a
pacientei, precum si a unei mari parti din experienta ei in
analiza pana in acel moment.
Mai este insa ceva care insoteste senzatia de lipsa de sens a vietii. Trairea este lipsita de sens, nu numai ca o consecinta a lipsei de repere organizatoare ale starilor afective. Trairea Sarei este "fara
sens" si prin aceea ca ea este foarte
adesea ne-"sensibila", adica nu este disponibila in calitate de perceptii pe care ea sa le poata intelege afectiv, sa le simbolizeze si
sa le gandeasca. In loc de aceasta, ceea ce ar putea
deveni o experienta emotionala (cu posibilitatea de a
fi simbolizata si de a se putea gandi asupra ei) este expulzat din minte si realocat in zona corporala ( de exemplu, in
migrenele Sarei, in oboseala si in crampele stomacale), fiind aproape total deconectate de la mintea ei (lumea sensului personal). Din aceasta perspectiva, avortul pacientei pare sa fi fost o reflectare a faptului ca
Sara, in acea situatie, a
fost incapabila sa-si viseze experienta, sa si-o imagineze sau sa o exprime in forma de joc, ori in alte modalitati obisnuite de creatie.
In schimb, ea a produs o experienta actuala de copil
aruncat, intr-o forma atat de real concreta (prin evacuarea reala de tesut
uman), incat nu a putut fi utilizata in scopurile constiente sau inconstiente
ale activitatii psihice. De fapt, avortul a fost
opusul activitatii psihice, a constituit o evacuare a ceea ce ar fi putut deveni o sanatoasa unitate psiho-soma - o minte care gandeste si este inseparabila de experienta corporala.
Avortul a fost rezultatul unei perioade de promiscuitate din adolescenta Sarei. Imi inchipui ca in acea perioada a vietii sale, pacienta a incercat
sa se grabeasca, intr-un mod disperat, sa intre in forme
de sexualitate adulta, intr-un efort de a aduce fortat un
sens afectiv experientei sale de viata. Seductivitatea
adolescentina a Sarei din sedintele cu Dr. Bohm ar putea de asemenea sa reprezinte, din aceasta perspectiva, un efort de a inlocui trairea reala de a fi vie cu el, sub aspect sexual (si sub toate celelalte aspecte), cu o forma erotica de relationare. Imaginea groteasca a pacientei violate de el pe la spate, precum si cea in care
analistul ii baga cu forta penisul in gura par sa
reprezinte ramasitele avortate ale ceea ce ar fi putut sa devina, in alte conditii, o fantezie sexuala de viata autentica.
Un al doilea aspect al procesului analitic prezentat de catre Dr. Bohm, la care as vrea sa ma refer pe scurt, este ciudata inversare de rol care structureaza prima parte a sedintei prezentate. Dr. Bohm ii spune
cititorului ca sedinta incepe atunci cand el
(evident fara a fi constient de semnificatia actului sau) vine in sala de asteptare cu calendarul. Sara, odata intrata in cabinet, dupa ce-si pune ochelarii si cheile (capacitatea
sa de gandire simbolica si de insight) "in
scaunul din fata" doctorului Bohm, acapareaza intr-un mod constrangator rolul de analist si-l intreba ea pe acesta:
"La ce va ganditi astazi?" Dr. Bohm, desi
stie ca are loc o inversare de roluri, ii vorbeste evident pacientei dintr-o (ceea ce mi se pare mie a fi) puternica identificare cu lumea ei psihologica ne-simbolica. Ca raspuns la intrebarea
ei "La ce va ganditi astazi?", el intreaba: "In legatura cu
ce?". Sara, in rolul unui
analist-interogativ, tiranic (care pretinde ca stie totul, desi de fapt simte ca nu stie nimic), raspunde: "In legatura cu
contramandarea, cu a fi plecat, stiti
dvs. [dvs. idiotul!] ?". Schimbul de roluri si perspective
continua. In mod surprinzator, in mijlocul acestei perioade de ne-gandire, Sara introduce o remarcabila metafora care, pentru
mine, reflecta faptul ca, in ciuda a tot ce se petrece, ea este capabila uneori
si de gandire simbolica, adica de un autentic proces psihologic. Ea se compara
cu o cartela veche si defecta de
computer careia nu-i lipseste substanta (hartia) ci gaurile - spatiul psihologic necesar pentru gandire, imaginatie,
visare si efectuarea procesului psihologic. (Activitatea analitica
- cand este indeplinita cu candoarea Dr. Bohm - este plina de astfel de
surprize si contradictii refuzand, ca si cum ar fi plina de vointa proprie, sa se conformeze teoriilor si asteptarilor
noastre.) Ceea ce este specific pentru activitatea analitica
(in opozitie cu alte forme de interventie psihologica)
este faptul ca analistul nu asculta si traieste pur si simplu, ci incearca permanent si sa reflecteze asupra trairilor sale. El
face aceasta participand la conversatia aproape
inaudibila care are loc intre aspectele preconstiente si
inconstiente ale lui insusi (fapt care este in mare parte accesibil constiintei
sale prin trairile de tip reverie). In acest dialog intern din perioada inversarii de roluri, Dr. Bohm, in mod preconstient, asambleaza diferite fragmente ale trairilor
sale. El scrie: "el uita", "ea uita", "el a avut creierul afectat", "el nu
stie", "el nu s-a gandit la asta". Constientizarea subliminala a atat de multe uitari
si ne-gandiri il face pe Dr. Bohm sa-si spuna, "Straniu!". Aceasta
constientizare a stranietatii - oricat de nesemnificativa ar parea la
suprafata - reprezinta, din perspectiva mea, inceputul
capacitatii doctorului Bohm de a face un pas inapoi din ampla identificare
proiectiva inconstienta in care este implicat si de a o vedea dintr-o perspectiva situata in afara trairii emotionale.
Cuvantul "straniu" este aici, pentru mine, plin de viata si de
sentimente. Vorbele spuse de Sara, imediat dupa aceasta, sunt: "Este atat
de straniu" - ca si cum ea se afla in mod
inconstient in conversatie cu Dr. Bohm. (Voi lasa deocamdata subiectul referitor la stranietate intr-o stare de suspensie
si ma voi intoarce la el mai tarziu, atunci cand Sara il va aduce din nou in sedinta.)
O sa ma indrept acum spre un al treilea element al prezentarii doctorului Bohm, element care nu poate fi separat de cele doua deja discutate:
"visele" Sarei. Imediat dupa ce si-a
prezentat visele, pacienta comenteaza: "El se comporta ca de obicei, desi eu astept sa cada bomba... fac insa crampe la
stomac. Alegerea este crampe la stomac sau somn prost". Spunand ca ea
trebuie sa aleaga intre un somn prost si crampe la stomac, Sara indica ca somnul este prost, nu pentru ca are vise urate, ci pentru ca ea este
incapabila sa viseze. Singura ei alternativa sunt crampele la
stomac - exiland catre corp (deconectat de minte) ceea ce
ar fi putut sa devina un vis. (Dr. Bohm isi da seama de propria sa incapacitate de a visa despre transfer/contratransfer in acest moment al sedintei:
"Si eu am crampe la stomac, ca si ea".)
Asemanarea
dintre felul in care Sara formuleaza dilema cu care se confrunta si un fragment din Bion despre procesul de visare este
stranie:
Se obisnuia candva sa se spuna ca cineva a avut un cosmar pentru ca avusese
o indigestie si ca aceasta l-a facut sa se trezeasca in
panica. Versiunea mea este: pacientul care
doarme este panicat; pentru ca nu poate sa aiba un cosmar...a inceput sa aiba indigestie mentala (1962, p.8).
Sara si Bion par sa fie de acord ca atunci cand cineva este incapabil sa viseze, durerea fizica (si alte tehnici de evacuare si de evadare) inlocuieste
procesul psihologic inconstient. Desi Sara spune ca a avut doua vise, eu nu cred ca ea a
avut nici un vis care sa merite sa fie denumit ca atare. Bion (1971) a trasat o distinctie importanta
referitoare la fenomenele care par a fi vise. Pentru el, pentru ca un eveniment vizual sau de alta modalitate senzoriala din timpul somnului sa poata fi
clasificata drept vis, aceasta trebuie
sa indeplineasca intr-o oarecare masura o activitate psihologica inconstienta.
Desi Sara pare sa fi trait evenimente vizuale in somnul sau "prost", relatarea Dr. Bohm despre
visele ei sugereaza puternic ca experienta
Sarei de "visare" implica foarte putina sau chiar nici un fel de activitate psihica inconstienta si ca, in mod
similar, nici cuplul analitic n-a fost
capabil sa efectueze o activitate psihologica cu "visele". De
exemplu, ca raspuns la primul
"vis" al Sarei, in loc sa ofere o legatura (asociatii) emotionala autentica la vis, ea numeste in mod
mecanic corelatiile dintre continutul
manifest al visului si ceea ce este deja constient pentru ea. Nici Dr. Bohm nu este capabil sa faca asociatii la vis
si (probabil intr-un efort inconstient
de a nu trai incapacitatea perturbatoare temporara a sa si a pacientei sale de a visa) isi restrictioneaza si
el observatiile la continutul manifest.
Sara ignora comentariile lui si povesteste cel de-al doilea
"vis", care pare sa dezvaluie
distrugerea treimii (cea de-a treia masina) si incapacitatea "paralizanta", care rezulta de aici, de a simboliza si de a gandi.
Nici chiar acest potential insight asupra abilitatii limitate a pacientului de
a simboliza nu este utilizabil de catre cuplul
analitic (in acel moment) pe directia activitatii
psihologice.
In loc de
aceasta, continuturile "visului" raman intr-o stare foarte concretizata. Aceasta concretete patrunde in
limbajul "asociatiilor" pacientului. Spre exemplu: atunci cand Sara ii spune doctorului Bohm ca in vis era un barbat "care avea ochii dvs."
- nu ochi ca ai dvs., ci "ochii dvs.". (Intr-un sens, "visele" Sarei asteapta sa
devina vise autentice in momentul in
care cuplul analitic este capabil sa efectueze, intr-o maniera inconstient-preconstienta mediata simbolic, o
activitate psihologica cu ele. Pana
atunci, interpretarile visului de catre analist sunt pasibile de a fi simtite - atat de catre pacient cat si de catre analist -
ca fiind fortate si constranse.)
Voi incheia prin a ma reintoarce, asa cum face si pacienta spre sfarsitul sedintei, la sentimentul de "stranietate". In partea finala a
textului exista o stranietate care
se infuzeaza in limbaj. De exemplu, Sara spune: "Cred ca atunci cand ne-am intalnit fiecare dintre noi aveam cate o jumatate de
barca si cate o jumatate de casa. Cum ar putea cineva sa separe astfel de
lucruri din punct de vedere economic?" Ce inseamna
oare pentru Sara, din punct de vedere inconstient, a
avea o jumatate de casa si o jumatate de barca (probabil si o jumatate de minte)? Dupa aceea, urmeaza imediat un comentariu asupra unei povesti despre un om care isi smulge in fiecare zi cate un fir de par
de pe corp, despre deodorantul furat si despre zaharul
consumat cu lacomie. In afara de obscuritatea
haotica a acestei parti de sedinta, Sara, prin felul in care foloseste limbajul, prinde ceva care mi se pare a fi adevarat in raport cu trairea emotionala a sedintei luata ca un intreg. Limbajul sau nu are
pretentia a intelege prea mult, dar nici nu cade in esecul verbiajului gol. Ea spune: Bill are o carte, Oameni stranii, care-mi
place". Si mie, in calitatea de cititor
(al textului Dr. Bohm), imi place. Cum ar putea fi descrisa mai bine trairea emotionala produsa in aceasta sedinta decat
cu cuvintele "oameni stranii"? Vreau sa spun asta intr-un mod cu adevarat admirativ. Dr. Bohm ne transmite intr-un ritm verbal de sacadari stangace
si in imagini care par sa sara si sa
revina in atentie, un sens al unui proces analitic in care el si Sara se deplaseaza dintr-o lume, care cu greu poate fi
considerata umana, de senzatii corporale
si evenimente (migrene, crampe de stomac, oboseala, un avort) "lipsite de minte", catre o lume
psihologica, in care ei devin "oameni stranii". Ceea ce fusese inuman devine uman in toata stranietatea
sa - fapt care constituie un
rezultat remarcabil.
BIBLIOGRAFIE
BION, W. R. (1962). Learning from Experience. In Seven Servants, New York: Aronson, 1977.
BION, W. R. (1971). Attention and interpretation. In Seven Servants. New York: Aronson, 1977.
Traducere din limba engleza: Eugen PAPADIMA
