vincent

        Cu ocazia intalnirilor cu psihanalisti de traditie britanica, reuniti anual in cadrul Centrului Anna Freud din Londra pentru un colocviu stiintific international, am descoperit notiunea de enactment, pe care o traducem ca in-actiune¹. Obisnuit cu spiritul propriu al fiecarei limbi, m-am intrebat si mi-am intrebat colegii asupra sensului atribuit acestei notiuni, astfel ca vom vedea cum atentia mi-a fost atrasa de modul in care o utilizeaza Steve Ablon in cura psihanalitica a unui copil. In ciuda diferentelor de opinie, am fost cu totii de acord cu colegul nostru. Am retinut, deci, locul pe care il are aceasta notiune in jocul copilului, atat pentru a exprima rezistenta semnalata de aspectul repetitiv al acestuia, cat si pentru a comunica analistului o productie fantasmatica pentru care copilul nu dispune de "cuvintele necesare" si care marcheaza un progres, permitand o elaborare interpretativa.
       Pentru inceput, voi expune definitiile propuse de dictionare. Vom constata ca acestea se deschid, in totalitatea lor, spre reflectii stimulante.
       Voi evoca apoi prezentarea clinica al lui Steve Ablon, in scopul de a ilustra folosirea pozitiva a notiunii de in-actiune. Voi completa aceasta prima ilustrare printr-o a doua, imprumutata din prezentarea Teressei Baradon la congresul API, unde am avut sansa de a-i fi interlocutor. Mai recent, publicarea de catre Janine Simon si Rene Diatkine a tratamentului Carinei, ne va permite sa realizam, plecand de la experienta noastra, elementele pe care le are in comun acest caz cu cele doua cure amintite. Apoi, pornind de la lectura fragmentului de analiza din Omul cu lupi descris de Freud, vom gandi problema ridicata de in-actiune nu doar in termeni care tin de jocul copilului, ci si in contextul curei unui pacient adult.
       Intr-o ultima parte, voi arata faptul ca, de circa doua decenii, notiunea de in-actiune este tinta unor discutii in contradictoriu privind procesul psihanalitic. Freud ne-a invatat sa opunem gandirea fondata pe reprezentari - actiunii care asigura descarcarea. Voi propune in concluzie situarea in-actiunii intre actiune si gandire.

       Definitii
       Dictionarul lui Funk si Wagnalls² propune patru definitii ale cuvantului "enactment".
       1. Decret, care da nastere unei legi.
       2. Act juridic prin care este promulgat un decret care va permite nasterea unei legi.
       3. Interpretarea unui rol intr-o piesa de teatru. Aceasta acceptiune este astazi rar intalnita.
       4. De asemenea, in ziua de astazi, este rara si utilizarea termenului pentru a exprima angajarea intr-o actiune: "in actiune".
       Ultimele doua definitii apar cu claritate in piesele lui Shakespeare.
       HAMLET:[...] Monseniore, ai jucat odinioara si dumneata la universitate, nu este asa ?
       POLONIUS: Da, alteta, si eram privit ca un bun actor.
       HAMLET: Si ce rol jucai?
       POLONIUS: Jucam rolul lui Iulius Caesar, eram omorat in Capitoliu, ma omora Brutus.

Hamlet, actul III, scena II, versurile 91-96,
(Ed. Librariei "Universala", Alcalay & Co.)

        Vechea utilizare a formei verbale care corespunde in-actiunii apare prin vocea lui Polonius, in momentul in care curtea isi face aparitia pentru a asista la reprezentatia de pantomima organizata de Hamlet. Acesta ii aminteste lui Polonius faptul ca a fost actor pe timpul cand era la universitate. Sambelanul-actor ii confirma aceasta, propunandu-ne o noua traducere: Polonius spune ca el "juca rolul" lui Iulius Caesar, omorat in Capitoliu de catre Brutus. Nu este lipsit de insemnatate pentru discutia noastra faptul ca rolul respectiv anunta reprezentarea pantomimica a unui paricid. De asemenea nu este indiferent, dupa cum subliniaza Andre Green in Hamlet si Hamlet³, ca este vorba de o scena in care Hamlet a anuntat ca trebuie sa para nebun. Ceea ce se evoca de fapt, este nu numai amintirea unei crime, ci, de asemenea, faptul ca la origine se afla dorinta pentru o femeie.
       In sfarsit, in Cauzalitatea psihica, Andre Green citeaza termenul in acceptiunea lui Varella⁴. Aici, conceptul de in-actiune este presupus a fi conex ideii de lume predefinita. Pentru acest autor, lumea se construieste prin actiune si emergenta, iar in-actiunea se afla in relatie cu emergenta. Andre Green apropie aceasta conceptie de cea al lui J. de Ajurriaguera din care aminteste aforismul "activitatea se face facandu-se", dar, contrar lui Varella, nu considera ca notiunea de reprezentare ar fi caduca pentru psihanalist.

       CLINICA
       Prima vinieta
       Prima intalnire cu notiunea de in-actiune mi-a fost ocazionata de expunerea tratamentului unui tanar adolescent, realizata de Steven Luria Ablon, in cadrul unui colocviu organizat de Centrul Anna Freud din Londra, in 1989. Colocviul dezbatea problematica stimei de sine si a rusinii. Steven Ablon este membru al API, isi desfasoara activitatea la Boston si a publicat in International Journal of Psychoanalysis. In comunicarea sa, doctorul Ablon, dupa o trecere in revista a literaturii referitoare la conceptul de stima de sine, se inscrie in perspectiva psihanalizei dezvoltarii. Nu voi zabovi asupra caracteristicilor principalelor faze ale dezvoltarii stimei de sine, de la nastere la adolescenta. inca din frageda copilarie, un mediu acceptabil si adaptat nevoilor copilului, dorintelor si temperamentului acestuia este decisiv in ceea ce priveste dezvoltarea unui sentiment de buna-stare. Dialogul afectiv dintre sugar si persoana care-l ingrijeste constituie nucleul mediului adecvat. Pentru Tomkins, rusinea este rezultatul esecului dialogului afectiv, care poate determina replierea si inhibarea starilor emotionale ale sugarului. Daca nu se ia in considerare posibilitatea travaliului negativ, figura tertului va fi absenta, atat din descrierea continutului manifest sau fenomenologic al situatiei, cat si din elaborarea in sine...
       Craig este un tanar adolescent in varsta de 14 ani. Acesta a inceput o cura psihanalitica din pricina unor conflicte violente, care generau agresiuni intense, din partea tatalui si a celei de a doua sotii a sa. Motivul il constituia pasivitatea lui Craig, aparuta consecutiv decesului mamei sale, deces survenit cand acesta avea 4 ani. Tratamentul va dura trei ani.
       Mama lui Craig, afectata de un cancer de san pe cand acesta avea 2 ani si jumatate, si-a petrecut ultimele luni de viata in spital. In acea perioada existau momente cand delira si avea raptusuri la vederea lui Craig. In acelasi timp, Craig a trebuit sa faca fata exigentelor controlului sfincterian si ultimelor faze ale procesului de separare/individuare, care implicau stapanirea propriilor pulsiuni agresive si sadice.
       Tatal lui Craig s-a recasatorit cand acesta avea 6 ani, iar dificultatile lui s-au intensificat in urma acestei schimbari. Relatia lui Craig cu mama vitrega era de proasta calitate. Ea nu-l iubea pe Craig si il descria ca fiind un copil mediocru, egoist si pervers. Craig are o sora vitrega, pe nume Kate, in varsta de patru ani in momentul inceperii tratamentului, nascuta la un an dupa cea de a doua casatorie a tatalui sau. Mama vitrega avea de asemenea, dintr-o prima casatorie, o fiica, Lisa, in varsta de 9 ani. Craig se dovedeste un baiat remarcabil, atletic si bine dezvoltat pentru varsta lui, cu toate acestea, putea fi descris ca un copil fara pasiuni si fara succes.
       In perioada tratamentului, in special in absenta analistului, Craig se simte plin de manie si prea dur pedepsit pentru rautatea lui. Se simte vinovat pentru faptul ca ii este ceva mai bine in absenta mamei vitrege. Tatal sau constituia pentru el "modelul de viata". Fata de surorile sale, era invidios si mereu in rivalitate.
       Analiza diferitelor dispozitii era foarte importanta in vederea restaurarii stimei de sine, minata de furie, rusine si de asemenea de un sentiment de abandon si respingere.
       Analiza arata ca renuntarea la atasamentele sale (incluzandu-le si pe cele dureroase pentru obiectele precoce) constituie un fel de doliu. In situatia lui Craig, acest proces s-a complicat prin doliul dupa mama sa. Acest doliu a Fost clivat pana in momentul analizei. Scopul narcisic si sentimentele de omnipotenta s-au analizat in relatie cu fantasmele lui Craig legate de moartea mamei sale. Lui Craig ii placea sa-si inchipuie ca putea, la fel ca unchiul sau, sa comunice cu mama defuncta. Analiza apararilor si a transferului i-a permis lui Craig sa-si aminteasca cat de singur, de suparat, de trist si dezolat se simtea dupa moartea mamei sale. Pierzand-o pe ea, a pierdut un mediu al dragostei, caldurii si al protectiei.
       Dificultatile lui Craig, legate de exigentele dezvoltarii oedipiene, au fost complicate de dispozitiile sale pre-oedipiene, printre care dominau: abandonul, pierderea, separarea, lipsa, cat si tristetea si mania. A fost explorata frica sa de castrare si fanteziile sexuale sadice. Astfel, culpabilitatea legata de masturbare, dorintele pasive si frica de castrare au aparut in diferite forme in cursul analizei. intelegerea si interpretarea acestui material i-au permis lui Craig dezvoltarea fantasmelor legate de scena primitiva. S-au abordat, de asemenea, excitatia sexuala si sentimentele de culpabilitate asociate mamei vitrege. Analiza si interpretarea conflictelor, in relatie cu organizarea sa oedipiana, au permis diminuarea culpabilitatii si aparitia unui supraeu mai ingaduitor. in acelasi timp, stima de sine a inceput sa prinda contur si sa se amelioreze. Astfel, accede la o perspectiva mai realista, concomitent cu distantarea fata de obiectele primare, si incepe sa-i placa sa-si exercite capacitatile cognitive si de sublimare. Craig devine capabil sa reconsidere modul in care isi percepea tatal si sa vada in el intruchiparea succesului si a sperantei, pe care pana atunci nu realizase ca le-ar putea atinge el insusi. Aceste transformari, in chiar nucleul idealului sau, i-au crescut si aparat stima de sine.
Craig a putut sa se identifice cu analistul si sa interiorizeze natura speciala a procesului psihanalitic. Culpabilitatea este prin excelenta remediul uitarii, pe cand rusinea tinde a solicita vindecarea si acceptarea de sine, in ciuda slabiciunii, a defectelor si a erorilor.
       Acest tratament ne aminteste de necesitatea de a recunoaste, de a sustine si de a evidentia in analiza sentimentele dureroase, pentru a contribui la intarirea stimei de sine. impartasirea afectelor pacientilor constituie un mod de a-i ajuta si de a le usura durerea psihica.
       In cursul tratamentului, Craig a fost realmente nelinistit ca nu cumva mania si furia sa distructiva sa-i indeparteze pe parinti si pe analist. in alte ocazii, se manifesta inadecvat, cerand sa se aseze in fotoliul analistului pentru a juca carti cu el, devenind astfel insuportabil.
       In versiunea scrisa a comunicarii sale, autorul descrie comportamentul lui Craig cu mama sa vitrega in termeni de in-actiune si nu de acting mit, referindu-se la situatia transferentiala in termenii de "experienta" si nu de acting in. in prezentarea verbala insa Steven Ablon foloseste termenul de "in-actiune" atat pentru a descrie ceea ce facea copilul in prezenta mamei sale vitrege, cat si ceea ce facea in prezenta sa, in timpul sedintelor.

A doua vinieta
       Este vorba de tratamentul unui copil de 4 ani, in clinica Anna Freud din Londra, prezentat de Tessa Baradon la congresul API din San Francisco. Acest tratament mi-a oferit ocazia de a discuta despre o miscare sado-masochista prezenta in cura.
       Problemele lui Michael trimit spre trei experiente traumatice. Prima, este aceea a separarii de mama, ca urmare a aparitiei celui de-al doilea copil. A doua, este consecinta acestei indepartari, deoarece Michael, impreuna cu tatal sau, au plecat in tara de origine a acestuia, unde a fost confruntat cu o limba, o cultura si un mediu strain. Al treilea traumatism a avut loc la intoarcerea lui Michael acasa, odata cu aparitia altui copil. De altfel, mama lui Michael se dovedea de o extrema ambivalenta, alternand momentele in care-1 adora cu cele in care era foarte pornita impotriva lui. Cu siguranta, pentru a-1 cita pe Winnicott, Michael n-a avut prea multe ocazii de a fi singur in prezenta mamei sale si de a fi astfel fericit, macar pentru un moment. De aceea, dezvoltarea sa instinctuala pare lipsita de un mediu interior. in prima parte a tratamentului, copilul este deosebit de brutal cu terapeutul. ii murdareste biroul cu plastilina si cu lipici. in aceasta perioada dificila, interpretarile, dar mai ales analistul, sfarsesc prin a realiza ca se adreseaza unor resurse intelectuale si unei maturitati de care copilul nu dispune inca.
       Imaginea situatiei transferentiale ii apare analistului mai clar, cand isi da seama de masochismul de care trebuia sa dea dovada pentru a suporta situatiile descrise ca in-actiuni, ale reprezentarilor de sine si ale obiectelor copilului. Tessa Baradon scrie: "in the diagnostic interviews I was struck by his enacted view of himself and his object" - (in interviul diagnostic am fost frapata de perspectiva in-actionala a reprezentarii de sine si a obiectului sau). In cadrul discutiei pe marginea materialului, noteaza: "The frightening and fragmented inner world of this boy, wich was enacted in his behavior and object relationships" - (Lumea interioara inspaimantatoare si fragmentata a acestui baiat, care s-a in-activat in comportamentul si in relatiile sale de obiect). In perspectiva colegei noastre, de psihanaliza a dezvoltarii, transformarile realizate de copil in prezenta ei au fost elaborate in termeni de reparatie a proceselor de mentalizare. Cu toate acestea, autoarea prezinta, dupa cum am facut-o si eu la San Francisco, un material exemplar al fantasmei: "Un copil este batut"⁵. Completarea adaugata in 1924 in Problema economica a masochismului⁶ permite astfel elaborarea fantasmei inconstiente a scenei primitive, care decurge din teoriile sexuale infantile ale acestui tanar pacient.

A treia vinieta
       In acest caz nu va fi vorba de in-actiune. Cu toate acestea, vom prezenta tratamentul Carinei, realizat de Janine Simon⁷, pentru a propune o alta grila de lectura a conceptului de in-actiune. in cursul primelor sedinte, acest copil se arata foarte neincrezator si distant fata de analist, apoi se incalta cu pantofii mamei pentru a merge ca o doamna, in fata mamei si a analistului. Dupa aceasta, ia o papusa din cutia cu jucarii si o loveste peste fese, dupa care o arunca in cosul de hartii, tratand-o ca "fata rea". Dupa multe ezitari, analistul se decide sa dea o interpretare, in ciuda prezentei mamei. ii spune copilului ca isi imagineaza ceea ce poate gandi mama sa dupa ce i-a luat pantofii, pentru a-i lua de fapt locul. Interpretarea se adreseaza cu deosebire actiunii pe care copilul a desfasurat-o in prezenta analistului, actiune care exprima o fantasma neverbalizata a pozitiei copilului fata de mama sa, in ordinea sentimentelor oedipiene. In viata de zi cu zi, sentimentele funeste ale copilului pentru mama sa se manifesta prin tulburari de somn, copilul avand nevoie sa verifice in mod repetat, prin ridicarea pleoapelor mamei in timpul noptii, daca aceasta este moarta sau doarme bine. Comportamentul Carinei, din timpul sedintei, i-a permis ei insasi experimentarea a ceea ce-i putea provoca analistei, din cauza faptului ca ii era teama de ea, ca o consecinta a iubirii fata de tata. Rolul automatismului de repetitie apare cu claritate. Atitudinea de asteptare a celor doi adulti genereaza o noua situatie, Legat de aceasta, Rene Diatkine si Janine Simon vorbesc, in acest inceput de tratament, de "contra-atitudinea" analistei si de "reactia actionala" in mare parte a copilului. Aceasta pozitie este legata de conceptia originala a celor doi autori despre identificarile proiective: "Daca procesele primare permit investirilor libidinale si distructive sa unifice obiectele exterioare si interne cu procesele mentale, ca vectori ai placerii si neplacerii, procesele secundare, limitand libera circulatie a afectelor, realizeaza opozitia dintre obiecte si primii constituenti continui ai eului si ai supraeului. Chiar aceasta opozitie este indispensabila constituirii fantasmelor de incorporare si identificare proiectiva."

Ultima vinieta
       Am remarcat intr-un text a lui Freud ceea ce ar putea fi astazi considerat drept '"in-actiune". Este vorba despre Omul cu lupi, asa cum ni-1 descrie Freud in capitolul IV al analizei unei nevroze infantile. Este capitolul in care apare istoria visului si primele elemente de interpretare. La inceputul analizei sale, Omul cu lupi se intorcea in timpul sedintelor pentru a-i arata lui Freud o mimica afabila si doritoare de simpatie. Apoi se intorcea in directia opusa, asemeni unei pendule, printr-un gest care 1-a facut pe Freud sa creada ca pacientul vroia sa-i atraga atentia asupra orei. Pantomima capata astfel o noua semnificatie legata de transferul negativ initial al Omului cu lupi. Aspectul negativ al transferului initial apare prin apelul pe care-1 face Freud la asociatiile Omului cu lupi, legate de vaccinarea contra turbarii a oilor albe din turmele tatalui sau: dupa vaccinare, oile au murit intr-un numar mai mare. Pacientul, in ciuda sperantelor sale, se temea probabil ca tratamentul putea sa-i faca mai rau. Mai rau, pentru ca Freud ar fi pentru pacientul sau un lup, care-1 devoreaza ca lupul din Povestea celor sapte iezi (albi ca lupii din vis si ca oile din turma). Un singur ied se salvase ascunzandu-se in pendula in limba germana, termenul folosit de Freud este "pendula" Wandkastenuhr, literal: zid-dulap-ceas), dar in editia engleza, poate ca urmare a unui ecou al textului original asupra traducerii, textul din Standard Edition spune ca este vorba de grand-father clock⁸"!
       De fapt, trebuie sa tinem cont de aceea ca, in 1910, Omul cu lupi este inca un tanar de 24 de ani. Freud este atunci in varsta de 54 de ani, iar fotografiile din acea epoca il infatiseaza cu o barba grisonata, care-1 poate impune ca un bunic. in aceasta privinta, Freud se aseamana cu cel care i-a relatat candva lui Serghei istoria cu lupul care intrase in atelierul croitorului. Croitorul l-a apucat pe lup de coada si i-a smuls-o. inspaimantat, lupul a fugit.
       Oare nu putem considera pantomima Omului cu lupi ca pe un lucru pe care-l face pacientul in fata analistului, in cursul unei relatii transferentiale, al carei caracter ambivalent era foarte clar pentru Freud ? Reprezentarile legate de afect nu sunt inca verbalizate. Ele sunt pe calea de a fi, sa spunem ca ele sunt "in actiune" in finalul comunicarii. Cu alte cuvinte, este vorba de o "in-actiune", a carei repetare poate conduce la o elaborare a carei calitate voi incerca sa o precizez in continuare.

In-actiune si acting
       Cu ocazia celui de-al saselea colocviu franco-italian, din noiembrie 1995, de la Paris, Francesco Barral, in comunicarea sa despre acting si rememorare, a discutat semnificatiile notiunii de acting si de in-actiune, facand referinta la notiunea de actiune narativa a lui R. Schafer. Barral atribuie lui Joseph Sandler inlocuirea notiunii de acting out cu enactment (1970), a carei teoretizare revine lui Mc Laughlin (1991). Aceasta notiune este de cativa ani foarte raspandita in psihanaliza de inspiratie anglo-saxona, care a gasit dintotdeauna in italieni niste fini observatori. Francesco Barral subliniaza faptul ca in aceste lucrari referinta la situatia psihanalitica este capitala. Notiunea desemneaza un aspect inevitabil al relatiei transferentiale si contra-transferentiale care astfel se actualizeaza. Departe de a fi de nedorit, cum s-a vorbit despre acting, in-actiunea este considerata intr-o maniera pozitiva. Autorul citeaza pe Filipini si Ponsi (1995) care si-au aratat interesul pentru "tesatura densa" de "micro-actiuni" care se produc in permanenta in spatiul analitic: este vorba atat de ceea ce face pacientul, cat si de ceea ce face analistul, care, dincolo de cuvinte, are efect asupra interlocutorului.
       Barral arata ca teoretizarea in-actiunii trimite la teoria "actelor lingvistice" a lui Austin (1911-1960)⁹ pe de o parte si, pe de alta parte, la teoriile actionale ale comunicarii. Pare a fi de asemenea de acord cu faptul ca insasi comunicarea analistului, chiar si tacerea sa, sunt incarcate de actiuni cu semnificatia unei meta-comunicari. Analistul si pacientul construiesc astfel, plecand de la ceea ce se spune dar si dincolo de aceasta, secvente relationale. Secventele analitice sunt atunci interpretate ca procese cu inductie reciproca, ca o actiune impartasita. Cu toate ca nu a fost citata, se pare ca lui Margareth Mahler (1897-1985) i se datoreaza extensia conceptului de in-actiune, nu doar in privinta a ceea ce a putut fi reprezentat; ci si pentru intregi cantitati de afecte inconstiente care nu au avut inca acces la gandire si pentru care in-actiunea declanseaza dezvoltarea reprezentarilor. Francesco Barral subliniaza masura in care rememorarea nu este o pura redescoperire, ci "o actiune narativa"; a actiona contribuie in sine la rememorare, permitand totodata trecerea spre elemente care nu au avut drept de evocare si care vor putea, din acel moment, sa-si faca aparitia.
Introducerea conceptului de in-actiune in psihanaliza este atribuita lui Joseph Sandler. In cartea sa Pacientul si analistul, scrisa impreuna cu Christopher Dare si Alex Holder, Joseph Sandler¹⁰ face istoricul conceptului de acting out, plecand de la introducerea de catre Freud a termenului agieren, si pana la acceptiunile cele mai straine psihanalizei. Aceste acceptiuni, indepartate de referinta la transferul oedipian, justifica, pentru Sandler, propunerea ca notiunii de in-actiune sa i se restabileasca sensul freudian schitat in Psihopatologia vietii cotidiene (1901). Acolo, Freud foloseste termenul german comun "handeln - a actiona", apoi agieren - traducere in act, legat de Cazul Dora (1905), termen care va fi cel mai frecvent folosit. Sandler interpreteaza a actiona - acting out-ul lui Dora, ca in-actiune a unei amintiri, in spatiul si locul verbalizarii sale. Relatia dintre acting si rezistenta este subliniata in continuarea conceptiei lui Freud. Astfel acting-ul este considerat drept un comportament indezirabil in decursul unui tratament psihanalitic. Dar, dupa Freud, psihanalistii au dezvoltat conceptul de acting out. Otto Fenichel¹¹ spre exemplu, s-a interesat in mod special de pacientii care exprima prin in-actiune, intr-o maniera impulsiva, afecte inconstiente. Phillis Greenacre defineste de asemenea o forma speciala de amintiri, care se exprima printr-o in-actiune relativ organizata si deghizata, fapt care le caracterizeaza si diferentiaza de acting out-n\ propriu-zis, in care amintirile sunt egosintonice.
       Autorii post-kleinieni, Bion in 1962¹², Grinberg in 1968¹³ si 1987¹⁴, Meltzer in 1967¹⁵, Rosenfeld in 1965¹⁶, au atras atentia asupra relatiilor existente intre acting out si experientele pre-verbale ale pacientilor, pentru care visul Omului cu lupi ar putea fi ilustrativ. Acesti autori nu folosesc conceptul de in-actiune, propunand in schimb o extensie a acceptiunilor conceptului de acting.
       Ce reprezinta acting in gandirea psihanalitica franceza ?
       In Vocabularul psihanalizei¹⁷ autorii remarca faptul ca pentru Freud, agieren este aproape intotdeauna asociat opozitiei cu erinnern - a rememora, adica cu amintirea. Discutia este astfel angajata intr-o maniera tehnica, decurgand din scopul declarat al psihanalizei de a aduce inconstientul in constiinta. Acest scop va fi modificat, odata cu a doua topica, dupa cum indica formula "acolo unde era sine, sa fie eu". in Compendium de psihanaliza¹⁸, Freud spune, legat de transfer, ca totul se petrece ca si cum pacientul actioneaza in prezenta noastra in loc sa ne relateze (capitolul VI, p. 44). Este vorba, cu siguranta, de actualizarea unor fantasme inconstiente, sustinuta de repetitia in transfer, dar care s-ar putea manifesta si in afara sedintelor, in viata curenta, in diverse moduri, conform compulsiunii la repetitie. Cu mult timp inainte, in textele tehnice, si in special in "A rememora, a repeta, si a elabora"¹⁹, unde apare pentru prima oara compulsiunea la repetitie, Freud noteaza ca trebuie sa ne asteptam la situatia in care pacientul cedeaza automatismului de repetitie, care a inlocuit compulsiunea de a-si aminti, si aceasta nu doar in raporturile cu medicul, ci in toate celelalte ocupatii si relatii actuale. Freud a stabilit un raport direct intre traducerea in act si rezistenta la amintire, care rezulta dintr-un transfer negativ si ostil. Se stie ca in aceasta perioada Freud redacta istoria tratamentului Omului cu lupi, cu toate ca nu a fost publicat decat patru ani mai tarziu.
       In privinta procesului analitic, pantomima Omului cu lupi are o semnificatie net diferita de agieren din Dora. In 1905, Freud isi manifesta intentia de a arata modul in care 1-a parasit pacienta, cum aceasta a fost abandonata, in termenii unei identificari pornind de la un acelasi afect de abandon si de la o intoarcere a pasivului in activ. Aceasta secventa se afla la originea descrierii initiale a acting in-ului si a acting out�ului. Totusi, Freud nu a diferentiat si articulat reciproc fenomenele de repetitie in transfer si pe cele de acting out, dupa cum au aratat Laplanche si Pontalis.
       Raportul lui Julien Rouart²⁰ circumscrie corect problematica acting-ului in cadrul relatiei transferenfiale. Prin acting se manifesta compulsiunea la repetitie. In speta, acting out-ul trimite, fara indoiala, la ideea unui obstacol in calea elaborarii transferului, frecvent in urma lateralizarii acestuia. Dar Julien Rouart remarca faptul ca incepand din momentul in care acest comportament este prezent in sedinta, nu se mai sustrage elaborarii. Acting in-ul se releva cu o problematica analoga, pentru care am gasit un exemplu in tratamentul Omului cu lupi. Studiul lui Rouart este consacrat in special acting out-ului din transfer, ale carui caracteristici principale le vom aminti. Conform acestuia, este vorba despre o rezistenta in transfer, a carei manifestare ca atare este necunoscuta de analizant si deplasata. Permite o descarcare pulsionala mentinand totodata refularea. Are caracterul unei actiuni mai mult sau mai putin organizate. Repetarea sa constituie echivalentul inconstient al unei amintiri si este plauzibila datorita nerecunoasterii de catre subiect a caracterului sau repetitiv si a semnificatiei continutului, fapt realizat frecvent prin rationalizare. Apare intr-o relativa discontinuitate cu contextul vietii subiectului. Chiar daca este episodica, este o repetitie. Lateraljzarea transferului, in afara sitului²¹ analitic, permite trairea in act a unui aspect din transfer pe un obiect substitutiv. In sfarsit, se poate manifesta in timpul sedintei sub forma acting in-ului.

In-actiune - Cuvant - Gand
       Discutand raportul lui Rouart, Andre Green subliniaza faptul ca acting-ul intra ineluctabil in cadrul transferului, facand parte, intr-adevar, din economia discursului²². Daca acting-ul este un mod de reprezentare, este o reprezentare care orbeste. Pentru acest gen de cecitate, ia ca exemplu pe Hamlet ucigand pe Polonius, viitorul sau socru (tatal Ofeliei), crezand ca-si omoara tatal vitreg (sotul mamei sale), unchiul care s-a instalat in patul mamei sale. Astfel acting-ul isi are locul intre reprezentare si actiune. Citam: "Pentru a intelege locul actului in economia-discursului, trebuie sa ne intoarcem spre modelul freudian al activitatii psihice (modelul pulsiunii caracterizata printr-o sursa si printr-un mod de descarcare) ca reintoarcere la modelul actului reflex (sursa exterioara - descarcare). Acting-ul este reintoarcerea acestei reintoarceri."
       Sa revenim inca o data la Freud, pentru a ne ocupa de articolul despre negare. Lucrarea Scrieri a lui Jacques Lacan a pastrat amintirea interventiei lui Jean Hyppolite, care face din opozitia inauntru-afara nucleul textului din 1925. Doresc sa ma opresc pentru moment la a judeca, dupa definitia lui Freud: "Judecata este actiunea intelectuala prin care se decide actiunea motrica, se pune capat amanarii prin gandire si se trece de la gand la actiune". Va propun sa consideram in-actiunea ca pe acea actiune, realizata in prezenta noastra, care probeaza suspendarea actiunii prin gandire. Cu alte cuvinte, in prezenta unei in-actiuni, totul se intampla ca si cum ar fi intervenit o judecata inconstienta, suspendand efectul suspensiv al gandirii.
       Este clar faptul ca activitatea perceptiva a analistului este un subiect sensibil, ca aceea a lui Hamlet in timpul pantomimei. Shakespeare a ridicat, in avanpremiera, una din problemele cruciale ale in-actiunii. Andre Green ne releva acest lucru, in Hamlet si Hamlet. Oare semnele pe care reprezentatia ne va permite sa le citim pe fata regelui, nu sunt pura proiectie? Pentru a se asigura mai bine de o perceptie obiectiva, Hamlet il va pune si pe Horatiu sa-1 observe pe rege: doua priviri vor fi ca doi ochi, asigurand, prin convergenta lor pe acelasi obiect, o imagine justa. Aceste doua priviri ar putea fi asociate metaforei propuse de Cesar si Sara Botella²³ in legatura cu travaliul psihic al analistului, osciland intre o predominanta reprezentationala si una procesuala, corespunzatoare a doua niveluri ale realitatii psihice, avand raporturi diferite cu realitatea materiala. Dupa parerea mea, aceasta apropiere este posibila, daca in-actiunea este articulata palierului halucinativ si celui perceptiv, care marcheaza realitatea psihica predominant procesuala. Referinta la Omul cu sobolani va fi in acest caz utila, datorita caracterului cvasi-halucinator al manifestarilor de transfer patern si negativ ale acestui pacient asupra lui Freud.
       Pantomima, aceea din Hamlet sau cea din Omul eu lupi, se opune acfing-vim inteles ca rezistenta in transfer si capata valoarea unei tendinte la exprimare, prin act, a evenimentelor apartinand perioadei dominate de ambivalenta. Legat de Omul cu lupi, nu putem spune decat ca numarul lupilor (6 sau 7) corespunde de asemenea numarului sedintelor saptamanale ale pacientului lui Freud: zilnic, inclusiv duminica, daca trebuie sa-i permita sa o regaseasca pe iubita lui, Therese, sau duminica exclusiv, pentru a scapa de amanarea de patru ani impusa de Freud cu privire la acea casatorie, motivand astfel o ambivalenta ale carei diferite efecte au fost aratate de Freud la acest pacient. inscriindu-se in ipostaza reprezentarilor verbale pentru a gandi gandurile evocate in timpul sedintei, in-actiunea isi regaseste astfel locul.
       Noi avem nu numai legi, ci si evenimente care nu sunt deductibile din legi, dar care le actualizeaza posibilitatile.
Ilya PRIGOGINE
       O noua rationalitate²⁴

Traducere din limba franceza de

Matei GEORGESCU

Bibliografie

¹Intrucat in limba franceza s-a format, pentru acest concept, cuvantul compus en-action, propunem aceeasi formula (n.t.).
²K. lsaac FUNK. DD, LLD, editor sef. - New "Standard" Dictionary ofthe English Language. - Martin Murray Company Inc, Ncw-York, 1947.
³Andra GREEN. - Hamlet et Hamlet, une interpretationpsychanalitique de la representation.- Paris, Balland, 1982.
⁴VARELLA.- Connaitre Ies sciences cognitives.- Paris, Seuii, 1988.
⁵S. FREUD, (1919). -Nevrose, Psychose et Perversion.- Paris, PUF, 1973.
⁶S. FREUD, (1924). - idem.
⁷R. DIATKINE, J. SIMON. - La Psychanalyse precoce .-Paris, PUF, 1972.
⁸In limba engleza, "gandfather 's clock" inseamna pendula, literal: tata-mare ceas, ceasul bunicului (n.t.).
⁹John Langshaw Austin este cel mai talentat reprezentant al filosofici analitice, sau a "Filosofici limbajului comun" caracteristica scolii din Oxford. Este specialist in Leibniz si Aristotel, traducator al lui Frege, fara insa a se sprijini pe logica matematica. Doua din lucrarile sale sunt traduse in franceza: How do Things with Words (1962) tradus sub titlul Cind a spune este a face (1972). A introdus teoria fortelor ilocutionare. Celcare vorbeste indeplineste un anumit numar de acte fonetice, anume, prin aceea ca emite anumite sunete, actul fatic, prin aceea ca pronunta cuvinte ordonate in acord cu gramatica, actul locutionar, prin aceea ca utilizeaza expresii cu sens' si referinta, act ilocutionar, prin aceea ca printr-un act locutionar indeplineste un alt act locutionar (exclamatie, promisiune etc), act perlocutionar, prin aceea ca mijlocindu-se de actul ilocutionar el poate, de exemplu, sa actioneze asupra cuiva In Sense and Sensibilia (1962) tradus in franceza sub titlul Limbajul perceptiei (1972), autorul race un examen critic al doctrinei conform careia noi nu percepem niciodata direct lucrurile materiale, ci doar datele senzoriale.
¹⁰J. SANDLER.- The Patient and the analyst, the basis of the psychoanalytic process, Madison, Connecticut International Universities Press inc, 1992 editia a doua revazuta si adaugita de Joseph Sandler si Anna Ursula Dreher, 1995. " O. FENICHEL (1945).- Neurotic acting out- in: Psychoanalytic Revjew, 1945, 32, 197-206.
¹²BION.- Learning from experience.- London, Heinnemann, 1962. reeditata: London, Karnac Books, 1984; trad. F. Robert, Aux sources de experience, Paris, PUF, 1979.
¹³GRINBERG.- On acting out and its role in the psychoanalytic process, 1968,49,171-178.
¹⁴ Dreams and acting out, Psychoanalytic Quaterlry, 1987, 56, 155-176.
¹⁵ MELTZER, London, Heinemann, I967.
¹⁶ ROSENFELD.- An investigation into the need of neurotic and psychotic patients to act out during analysis.- in Psychotic states: a psychoanalytic approach, London, Hogarth Press, reeditata London, Karnae Books, 1985; trad. Les etats psychotiques. Paris, PUF, 1976.
¹⁷ J. LAPLANCHE, J. B. PONTALIS.- Vocabulaire de lapsychanalyse.- Paris, PUF, 1967.
¹⁸ S. FREUD, (1940).-Abrage de psychanalyse.- Paris, PUF, 1964.
¹⁹ S. FREUD, (1914).- La technique psychanalytique.- Paris, PUF, 1967.
²⁰ J. ROUART.- Agir et Processus Psychanalytique.- in Revue frangaise de psychanalyse, 1968, n� 5-6.
²¹ J. L. DONNET.- Le divan bien tempere.- Paris, PUF 1995.
²² Green aminteste ca pentru Freud, discursul este ansamblul dialectelor inconstientului Subliniaza ca aceste dialecte sunt heterogene. Trei sunt rezultate din constituentii pulsiunii: reprezentant al lucrurilor, reprezentant al obiectelor si al afectelor. Doua trebuiesc adaugate: starile propriului corp si actele. Distinctia dintre acting out si acting in poate trece nu numai prin sedinta ci si prin corp. Astfel regasim problematica inauntru-inafara.
²³ C. si S. BOTELLA.- Sur le prosessus analytique: duperceptifauxcausalitespsychiques.-in/iev./rrtnf. psychanal, 1995, LIX, 2. 349-366.
²⁴ I. PRIGOGINE. - La fin des certitudes Paris, Odile Jacob, 1996.