clit

        Din perspectiva psihanalitica, sexualitatea ar avea doua sensuri: a) comportamentul care vizeaza obtinerea unei placeri corporale, privind in special organele genitale, si care presupune mecanisme psihice particulare; b) organizatorul cel mai important al vietii psihice, aflat in discontinuitate cu biologicul, dar deschis catre obiectul libidinal.
       Termenul de imaginatie erotica, apartinand lui Robert Stoiler¹, nu face decat sa ia in considerare mai bine aceste doua aspecte ale sexualitatii, mijlocind excitatia sexuala. Imaginatia erotica consta in "scenarii, povestiri, scene, vise diurne si fantasme" al caror "numitor comun este fantasma", fie ca ea este constienta, inconstienta sau preconstienta.³ Stoiler lasa deoparte mecanismele fiziologice si obiceiurile sociale care contribuie de asemenea la excitatia sexuala. El invoca, deci, imaginatia cu scenariile sale "in care se exprima, constient sau inconstient, dorinta de a vatama obiectul."⁴ El a remarcat in primul rand dorinta de a umili obiectul, ca tema esentiala a erotismului, la perversi. Dupa el, ceea ce ii este propriu perversiunii, ar fi tocmai tendinta de a face rau obiectului sexual, ceea ce este de obicei pus in practica si ocazional limitat la o reverie. Dar, in calitate de reverie sau scenariu, aceasta reverie ar fi imaginata de orice persoana. Pastrata partial secreta, functia sa devine importanta: "Aceasta predominanta a ostilitatii in erotism se straduieste sa elimine traumele si frustrarile copilariei, care ameninta dezvoltarea masculinitatii si feminitatii. O dinamica analoaga, dar variabila in intensitatea si aspectele sale, in functie de individ, se regaseste aproape la toti, la cei care poarta eticheta de perversi, ca si la cei care nu o poarta".⁵ Este ca si cum subiectul, confruntat cu adultul care a trezit in el sexualitatea, ar putea in sfarsit sa se exprime, sa fie un partener de acelasi nivel. Urmele traumelor ar fi inca prezente, dar subiectul ar fi mai putin acaparat de efectul lor initial. Pe de alta parte, pentru Stoiler, tensiunea dintre reproducerea riscului de a retrai aceste traume si capacitatea de o controla, produce excitatia. Deoarece "pericolele care trebuie infruntate sunt intrapsihice, iar riscurile pe care trebuie sa le eviti sunt de asemenea controlate, pentru a putea avea acces, in ultima analiza, cu lumea interioara. Daca realitatea exterioara este angajata, ea este aleasa pentru ca se adapteaza la proportiile cerute de fantasma.⁶
       Deci, pentru a induce excitatia erotica, fantasma trebuie elaborata suficient pentru a face fata angoasei care impiedica accesul la sexualitate, cel putin in timpul copilariei. Scenariile care se deschid spre realitatea externa, unde obiectul trebuie regasit, permit accesul catre acesta, impotriva angoasei, controlata mai bine datorita repetitiei.
       Daca ipoteza lui Stoiler are ca punct de plecare o abordare clinica a perversiunii destul de accesibila, deschiderea posibila catre aprofundarea functionarii sexuale intrapsihice este discutabila la un nivel teoretic. In primul rand, rolul fantasmei trebuie sa fie mai bine definit. O discutie asupra teoriei seductiei pare de asemenea oportuna, urmarind chiar si numai punctul de vedere al lui Laplanche. Ilustrarea clinica ce imi pare utila in acest context este cea a omului cu lupi, deoarece cunoastem, cel putin partial, comportamentul sau sexual, si mai ales, istoria infantila a nevrozei sale.

       Sexualitatea Omului cu lupi

       Ceea ce pare sa confirme punctul de vedere al lui Stoiler in situatia omului cu lupi este tendinta sa de a alege parteneri de origine modesta, posedati intr-o maniera cvsi-animala - more ferarum - semn al dorintei sale de a vatama obiectul. Atunci, cine ar fi obiectul? Pentru ca in ciuda scenelor sexuale infantile care o implica pe doica sa Nania, pacientul pare atasat mai mult de sora sa, care l-ar fi sedus, dar este marcat in egala masura, de observarea coitului parintilor sai.

        1) Scena seductiei. Pacientul si-a adus aminte ca sora sa mai mare l-ar fi sedus, cand era foarte mic. O data, ea "i-a observat membrul, s-a jucat cu el si a spus lucruri de neinteles despre Nania, in chip de explicatie"⁷. Freud intelege prin seductie, in acest context, faptul de a antrena pe cineva in activitati sexuale intr-o maniera factuala si apreciaza: "in ceea ce priveste seducerea de catre sora lui, aceasta nu era cu siguranta o fantasma". Am putea spune ca nu era o fantasma, dar ea a marcat functionarea sexuala a pacientului in calitate de fantasma, pacient care, in "excitatia sexuala furtunoasa din perioada sa de pubertate, a indraznit sa caute in preajma ei o apropiere corporala intima"⁸ . Faptul de a fi fost respins de ea l-a facut sa se indrepte catre o angajata a casei.

        2) Scena primitiva. Sexualitatea Omului cu lupi pare a avea inca o sursa, mult mai precoce. Visul cu lupi ii permite lui Freud sa presupuna ca pacientul sau a asistat la un coit a tergo al parintilor sai: "el a putut vedea partile genitale ale mamei sale, ca si membrul tatalui sau si a inteles evenimentul, la fel de bine ca si semnificatia sa "⁹ . El desemneaza aceasta situatie ca scena primitiva si considera ca ea "a fost dezvoltata intr-un mod tehnic corect, ca ea este indispensabila solutiei globale a tuturor enigmelor pe care ni le propune simptomatologia bolii din copilarie, ca toate efectele pleaca de la ea si toate firele analizei conduc catre ea "^l0. Freud intelege deci scena primitiva in sensul unei prime reprezentari psihice. Dar ea va fi sursa problemelor pacientului, care privise efectiv coitul parintilor, in aceeasi maniera in care fusese supus seductiei surorii sale.
       Pe de alta parte, Freud a avut constant tendinta de a atribui eficacitatea psihanalizei rememorarii care, asa cum a subliniat J.-L. Donnet¹¹, trimite la un adevar istoric susceptibil de a oferi realitatea traita de pacient. Daca, tehnic, Freud a ramas in cautarea amintirilor clarificatoare, teoretic, el recunoaste importanta fantasmelor de dorinta, iar scena primitiva pare mai degraba o reprezentare a dorintelor subiectului. Evolutia rolului seductiei in viziunea lui Freud reprezinta dovada acestui fapt.

       Seductia factuala si seductia simbolica

       A.Viziunea lui Freud. Invocata in neurotica drept un fenomen real, responsabil de nevroza, seductia era socotita ca cea care impunea copilului nevoile sexuale ale unui adult pervers. "Sunt indreptatit sa cred,..., ca, in general, copiii nu pot gasi calea actelor de agresiune sexuala daca nu au fost sedusi mai inainte. Fundamentul nevrozei ar fi in consecinta cladit de adulti in copilarie, iar copiii si-ar transmite unii altora dispozitia de a suferi mai tarziu, de isterie."¹² Freud face aici referinta la faptul ca acesti copii vor incerca sa gaseasca obiecte pentru dorintele lor, trezite de catre adulti, antrenandu-le intr-un destin isteric, as spune. Ar fi modul prin care sexualitatea ar intra prin efractie in psihicul copilului, traumatizandu-l. Este si situatia Omului cu lupi, a carui sora i-a atins penisul si s-a jucat cu el. Prin urmare, el a incercat sa o seduca pe doica lui, pipaindu-si sexul in fata ei.
       In Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii, seductia este vazuta mai mult ca una din caile accidentale de trezire a sexualitatii:" Pe primul plan se afla influenta seductiei care trateaza prematur copilul ca pe un obiect sexual si care il face sa cunoasca, in circumstante potrivite pentru a-l impresiona, satisfactia zonelor genitale, pe care este apoi constrans sa o reinnoiasca prin intermediul onanismului"¹³. Dar aceasta imprejurare ar fi mai degraba o exceptie, caci Freud adauga: "... aceasta descoperire se poate produce si spontan, sub efectul unor cauze interne "^{14, 15} . Imboldul intern nu este o simpla eventualitate, dar posibilitatea unei seductii oarecare nu este eliminata cu toate acestea. De altfel, sub influenta ei copilul "poate deveni pervers polimorf, antrenat in toate desfasurarile posibile"¹⁶. Seductia nu este decat un revelator al predispozitiei la perversiune" predispozitia originala a pulsiunii sexuale umane."¹⁷ Pentru Freud, perversiunea este forma de sexualitate care nu are un scop genital. Omul cu lupi, in timpul copilariei sale, dovedea existenta tendintelor perverse prin masturbare si manifestarile erotismului anal, si acestea, intr-o aparenta legatura cu seductia suferita. Seductia ar fi putut avea, cu toate acestea, o alta semnificatie, la fel ca si scena primitiva.

       B. Teoria lui Laplanche. Este vorba despre o generalizare a seductiei de care vorbea Freud, dar intr-o viziune simbolica. Deoarece adultul se poarta cu copilul ca un seducator, si de aici ideea unei seductii originare: "Prin termenul de seductie originara denumim acea situatie fundamentala in care adultul propune copilului semnificanti non-verbali si verbali, precum si comportamentali, impregnati de semnificatii sexuale inconstiente. Pentru ceea ce eu numesc semnificanti enigmatici, nu este nevoie sa cautam indelung pentru a gasi exemple concrete. Putem oare continua a-i neglija, in teoria analitica, investirea sexuala si inconstienta majora de catre femeie a insusi sanului, organ aparent natural de lactatie?¹⁸ "Adultul nu se poate opri sa transmita copilului pe cale de a se constitui ca subiect mesaje sexuale. In plus, contactul corporal de la inceputul vietii, excita direct zonele erogene ale nou-nascutului, iar dezvoltarea psihica ulterioara va pastra urmele acestuia. Aceste mesaje enigmatice solicita un efort de stapanire si de simbolizare dificil, aproape imposibil, care lasa in urma sa resturi inconstiente, fueros asa cum spunea Freud: ceea ce noi numim obiectele sursa ale pulsiunii"¹⁹. Dupa Laplanche, constituirea insasi a pulsiunii, ca posibilitate de lucru psihic, este datorata seductiei.

        C. Comentariu. Datorita prezentei sexualitatii adultului, care copleseste copilul cu mesajele sale incarcate de dorinta, copilul va fi un obiect al placerii inainte chiar de a se constitui ca subiect. In acest mod, este inscrisa fara stirea sa, in programul de dezvoltare, o existenta sexuala, desi conditiile interne evocate de Freud sunt la inceput defavorabile acestei evolutii. Depasind pasivitatea initiala, el va deveni activ, deci seducator, dovedind efecul seductiei simbolice. Daca seductia factuala poate face manifesta tendinta catre polimorfismul pervers, subiectivarea sexualitatii sale este inca dificila. Pentru ca problema asumarii si intelegerii sexualitatii sale este foarte importanta, asa cum o arata teoriile sexualitatii infantile formulate de Freud.
       In schimb, punctul de vedere al lui Stoller pare a fi un fel de consecinta tarzie a seductiei: devenit adult, copilul care a suferit intr-un mod pasiv mesajele sexuale pe care nu le-a inteles si care l-au umilit, ia initiativa si se imagineaza vatamand obiectul sexual, de fapt fostul sau seducator. El poate stapani excitatia si angoasa evocata de sexualitate, jucandu-si rolul doar prin realitatile traite, provocate in el de adultul seducator. Este ceea ce, probabil, omul cu lupi pune efectiv in act. Atunci, care ar fi legatura cu scena primitiva, pe care Freud a postulat-o plecand de la acelasi caz?

        Scena primitiva in general

       Cu o existenta ipotetica, scena primitiva este un scenariu imaginar care ar dovedi observarea coitului parental de catre copilul foarte mic. Jaques Andre propune ca ilustrare lucrarea de format mare a lui Delacroix Moartea lui Sardanapal. Culcat pe patul sau, soldatul priveste cum eunucii si ofiterii sai sugruma, la ordinul sau, femeile, pajii, caii si cainii sai favoriti. O ingramadire de corpuri care se supun mortii cu o oarecare placere. "Dragoste impregnata de ura, placere amenintata de nimicire (daca nu invers), Moartea lui Sardanapal este o versiune babiloniana a scenei primitive. Nimic nu lipseste din ingredientele acesteia si in special componenta sadica: orice penetrare este o crima" . Angoasa de castrare si placerea voyeurista sunt de asemenea pe larg sugerate in constructia picturala complexa, dar stupefianta. Deoarece, intre dragoste si moarte, unire si separare a trupurilor, prezenta a animalelor si rafinament al decorurilor, totul este posibil, mai putin participarea subiectului la scena. Este dealtfel, ceea ce o face mai excitanta. Jaques Andre subliniaza "Scena originara este prin ea insasi scena de seductie, scena din care se naste sexualul: prin faptul ca permite proliferarea potentialitatiilor de identificare, cu personaje sau fragmente (penis, orificiu, postura...)"²¹. Condensare a atator personaje, pulsiuni, obiecte si relatii, scena primitiva trebuie analizata mai mult.

       1. Raportul intre scenariul imaginar si observatia reala. Descoperita prin intermediul visului cu lupi al pacientului lui Freud, aceasta scena a fost imediat considerata ca o amintire a primei copilarii. Prezenta mai multor personaje in aceasta scena, nimiceste insa adevarul istoric. Nu este vorba, mai ales, de absenta accesului copilului la acest gen de "spectacol", ci de posibilitatile sale de a inregistra si a-si reprezenta vizual pe celalalt.

       2. Importanta auzului in cadrul scenei a fost subliniat de Laplanche si Pontalis. Freud insusi a remarcat acest aspect.²² Valoarea sa depaseste cadrul scenei primitive, pentru ca "sunetele, atunci cand izbucnesc, rup continuitatea campului perceptiv nediferentiat si in acelasi timp atrag atentia (zgomotul pandit si perceput in noapte), punand subiectul intr-o pozitie de interpelat; in acest caz, prototipul semnificantului apartine a ceea ce este auzit, chiar daca sunt descoperite echivalente in alte registre senzoriale."²³
       Copilul de varsta mica tinde sa fie impresionat mai mult de ceea ce aude decat de ceea ce vede. In plus, urmele mnezice auditive pot organiza mai bine un continut vizual, in aceeasi masura in care reprezentarile-cuvinte organizeaza mai bine reprezentarile-lucruri.

       3. Valoarea coitului a tergo, care trimite la modul animal de realizare a actului sexual. Aceasta nu ar fi numai o simpla tendinta de a injosi femeia.. Andre noteaza ca aceasta pozitie permite evitarea intimitatii si tandretei si mai mult, "ceea ce este caracteristic coitului prin spate este intretinerea unei confuzii in ceea ce priveste calea urmata"²⁴, ceea ce intretine fantasma cloacala. Cele doua remarci dovedesc ignoranta sexuala a observatorului precum si prezenta angoasei fata de coit, care gaseste o finalitate agresiva, daca nu perversa, in fata enigmei acuplarii.

       4. Raportul intre scena primitiva si situatia oedipiana, considerat ca organizator, in cele din urma, al sexualitatii si psihicului copilului. Acest raport nu este explicit. Exista mai degraba un hiatus, deoarece, in situatia oedipiana, copilul isi gaseste un loc bine delimitat intre parintii sai. Din aceasta perspectiva, situatia oedipiana reprezinta urmarea scenei primitive - ea dovedeste efectele seductiei si a mesajelor enigmatice initiale.
       Scena originara pare a fi, cu toate acestea, mai degraba un element precursor, un scenariu fantasmatic dificil de clasat intr-o cronologie a dezvoltarii. Daca observarea scenei reale nu trebuie sa fie o conditie obligatorie a existentei unui scenariu, este posibil ca: a) dorinta, conceptia si nasterea copilului sa se fi inscris in imaginarul parintilor si sa se fi transmis noului-nascut care ajunge sa le reprezinte; b) existenta reala a copilului este la inceput o sursa de confuzie in triunghiul familial, punand in discutie relatia anterioara a parintilor si identitatea care trebuie sa ii fie atribuita lui; c) seductia factuala la care copilul este supus prin intermediul ingrijirilor corporale, si care se traduc printr-o stimulare excesiva si excitanta, nu este insotita de o capacitate de organizare si de traducere a tuturor acestor mesaje. Problematica anaclisisului si a halucinatiei primitive ar putea clarifica mai bine aceste aspecte.

        1. Anaclisis si originea sexualitatii. Prezenta functiilor biologice in raport cu sexualitatea, face ca la inceput, existenta copilului sa fie destul de aproape de animalitate. Nevoile vitale trebuie satisfacute cu orice pret de catre celalalt, care, pana sa ofere placere copilului, capata el insusi un plus de satisfactie prin intermediul ingrijirilor corporale pe care le asigura. In orice caz, obiectul sexual al sugarului nu este constituit dintr-o data: orice manifestare sexuala infantila "apare prin anaclisis pe una din functiile vitale ale corpului, ea nu cunoaste inca nici un obiect sexual, este auto-erotica, iar scopul sau sexual se afla sub dominatia unei zone erogene"²⁵. Prin urmare, din cauza fragilitatii vitale a copilului, sexualitatea, sau capacitatea de a resimti placerea, este la inceput strict limitata la zone restranse ale corpului. Mai mult, anaclisis-ul raspunde pentru fiecare noua zona erogena, pe masura dezvoltarii sexuale. Dar ideea unei organizari de ansamblu a psihicului ii permite lui Anzieu sa vorbeasca de un anaclisis "in raport cu corpul biologic".²⁶

       2.Halucinatia primitiva si originea fantasmei. Daca anaclisis-ul era la originea sexualitatii, halucinatia primitiva ar putea fi considerata prima versiune a fantasmarii. Deoarece, dupa Freud, ea permite sugarului in situatie de neajutorare (Hilflosigkeit) sa isi satisfaca imaginar nevoile atunci cand obiectul nu reuseste sa o faca. "In acest caz, ceea ce era gandit (dorit), era transpus intr-o maniera halucinatorie, asa cum se intampla in fiecare noapte cu gandurile noastre in vis. Numai lipsa persistenta a satisfactiei asteptate, deceptia, antreneaza abandonul acestei tentative de satisfacere prin intermediul halucinatiei."²⁷ In acest mod, diferenta intre vital si sexual este mai bine marcata, caci vitalul nu ar putea fi satisfacut prin iluzii, ceea ce este insa posibil pentru sexualitate, mai ales pentru cea infantila. Desprinderea sexualitatii de vital o lasa fara obiect specific, si de asemenea independenta, deoarece, asa cum au remarcat Laplanche si Pontalis, "ea se detaseaza de orice obiect natural, se vede lasata prada fantasmei si prin aceasta se creaza ca sexualitate".²⁸ In acest moment, functionarea sexuala se face in raport cu zonele erogene privilegiate (orala, anala, uro-genitala), care sunt ingrijite mai mult de mama. Ele sunt, deci, "loc de intalnire cu dorinta, cu fantasmele materne, si, prin acestea, cu o modalitate a fantasmei originare".²⁹
       Auto-erotismul este posibil numai dupa trezirea placerii prin intermediul ingrijirilor corporale - si al fantasmelor mamei, care in ciuda scopului lor de conservare a vietii transmit dorinta sexuala. Ceea ce este capital pentru capacitatea de fantasmare, care ramane un mijloc, pentru ca de obicei, ea nu este scopul sexualitatii. Laplanche si Pontalis precizeaza ca "fantasma nu este obiectul dorintei, ea este scena. In fantasma, de fapt, subiectul nu vizeaza obiectul dorit, dar el este reprezentat ca participant la scena, fara ca, in formele cele mai apropiate de fantasma originara, sa ii poata fi desemnat un loc (de unde si pericolul, in timpul curei, al interpretarilor pe care le presupune.)"³⁰ Iata, deci, ipoteza unei capacitati de reprezentare in status nascendi, cu greu diferentiata de vital si raspunzand unei dorinte confuze inca. In acelasi moment evolutiv, Freud considera ca, in ceea ce priveste sexualitatea, "diferitele pulsiuni partiale aspira fara legatura reciproca si independent una de alta la dobandirea placerii"³¹ . Sexualitatea infantila consta din pulsiuni partiale si va functiona cu obiecte partiale. Din cauza lipsei sale de organizare, scena primitiva sugereaza de asemenea fragmentarul. Se poate concepe ca totalitatea pe care o va produce entitatea obiectala va conduce catre o remaniere cruciala a posibilitatilor de fantasmare. Din aceasta perspectiva, prin complexitatea sa, scena primitiva ar fi o prima schita a totalitatii.; nu numai a unui obiect, dar si a unei situatii, situatia initiala a subiectului care se detaseaza de autoconservare si care este in confuzie.

       Simbolizare si organizare fantasmatica
       Este dificil sa dovedesti existenta fantasmei scenei primitive inainte ca organizarea psihicului sa ajunga in stadiul oedipian. Seductia insasi este dificil de inferat inainte de structurarea oedipiana. Dealtfel, Laplanche considera notiunea de apres-coup ca aspectul temporal al teoriei sale. Este o problema care tine de un principiu freudian ca orice traumatism se produce in doi timpi si ca "nimic nu se inscrie in relatia in afara de doua evenimente, separate in timp unul de altul printr-un moment de mutatie care ii permite subiectului sa reactioneze altfel la amintirea primei experiente, experienta la care atunci nu a reactionat"³² Este necesar deci ca traumatismul sa se repete, dar si ca o evolutie interna sa se produca intre cele doua evenimente. In acest mod, daca traumatismul in cauza este seductia, prima versiune este importanta in masura in care dorinta ulterioara a unui obiect al dragostei va reactiva urmele mnezice ale experientelor care au permis dezvoltarea zonelor erogene. Urmele mesajelor debordante ale seductiei originare care initial sunt lipsite de sens, sunt explicitate prin imaginea unei scene primitive unde, subiectul ca spectator, pare a nu intelege nimic. Situatia oedipiana, prin relatiile pe care le permite, ofera in egala masura sens seductiei, inclusiv celei originare, cu conditia ca aparatul psihic sa fie constituit. Deoarece numai a posteriori seductia simbolica poate explica "prin intermediul mecanismului refularii, constituirea si permanenta inconstientului, ca si efectul "pulsiune" de care este indisociabil"³³ . Din aceasta perspectiva, pulsiunea solicita ea insasi o evolutie pentru a se constitui la fel cum mesajele suscita dorinta pe care celalalt o transmite. Oferind experiente de satisfactie resimtite corporal, obiectul ajunge sa se constituie in paralel ca entitate dar si ca sursa de placere, raspunzand placerii. Aceste efecte ale seductiei solicita o evolutie globala a aparatului psihic, in care refularea invocata de Laplanche are rolul de instaurare a topicii, care permite ca viata imaginara sa ajunga ea insasi la o functionare simbolizata. Deci, scena primitiva marcheaza un prim efect al sexualizarii, care incepe sa structureze viata psihica. Daca este implicat si aspectul oedipian, am putea numi scena primitiva "scena originara", in calitate de prima versiune a imaginii raporturilor esentiale ale copilului.
       Ipoteza lui Stoller permite afirmatia ca imaginarul erotic este expresia caracterului traumatic al seductiei, sugerand dificultatea integrarii sale si a simbolizarii in interiorul aparatului psihic. Aceasta poate clarifica, in schimb evolutia sexualitatii si caracterul sau de organizator al vietii psihice. Doua aspecte sunt interesante in aceasta privinta:

       1. Evolutia imaginatiei erotice. Daca scena erotica este de asemena originara, Complexul Oedip marcheaza succesul integrarii sexualitatii in viata psihica. Situatia descrisa de Stoller este proprie, intr-o expresie puternica, unei functionari perverse. Freud il considera pe copil ca avand tendinte perverse polimorfe, dar intelegea perversiunea altfel decat Stoller. Daca admitem tendinta copilului de a vatama obiectul - in triunghiul oedipian, ostilitatea va fi dirijata catre obiectul obiectului, investit mai ales el cu libido. Pe de alta parte, in scena primitiva, eroii, dupa Laplanche si Pontalis, pot fi reprezentati "sub forma desubiectivata, cu alte cuvinte chiar in sintaxa insasi a secventei in chestiune."³⁴ Prin urmare, daca pentru a fi reprezentat in spatiul sau propriu, copilul trebuie sedus de parintii sai, atunici pentru a gasi un loc bine delimitat in aceasta scena el trebuie sa ii urasca, ceea ce va putea permite de asemenea diferentierea parintilor unul de celalalt.

       2. Raportul masculinitate - feminitate. In prezentarea ipotezei sale, Stoller nu face diferente intre cele doua sexe. Dorinta de a vatama obiectul s-ar regasi atat la barbati, cat si la femei. Mi se pare interesant de evocat in acest context ipoteza lui Jaques Andre care postuleaza o origine feminina comuna a sexualitatii, indiferent de sexul anatomic al copilului. Seductia este, evident, invocata: "Intruziunea in caracterul psihosomatic al copilului se realizeaza in mod voluntar pe cai legate de orificii (gura, anus), pentru ambele sexe. Aceasta intruziune gaseste in oarecare masura o confirmare ulterioara in reprezentarea genitala feminina (sau in identificarea anala la barbat). Penetrarea corpului sau continua, la femeie, intromisiunile din copilarie si reinnoieste, in functie de istoria sa particulara, placerea sau traumatismul - marea generalitate a simptomului frigiditatii pare a avea aici sursa principala. Simbolizarea in ceea ce priveste complexul de castrare identifica sexul feminin cu o rana, consecinta a unei smulgeri sau a unei sectionari. Dar aceasta nu este decat elaborare tardiva".³⁵Elaborare care face ca femeia sa tolereze mai mult decat sa manifeste tendinte ostile, deoarece ea devine un corp de penetrat. Si este general admis ca masochismul este mai frecvent la femeie. Ori, dupa Stoller, "masochistul -... - preface in secret in invingator (sadicul), disimuland micile sadisme neintrerupte si sacaitoare, sub o suferinta eterna; prin comportamentul sau masochist, el cauta o revansa"³⁶. Aparenta pasivitate nu este cu toate acestea semnul absentei dorintei de vatamare a obiectului, si aceasta confera sexualitatii feminine mai multa complexitate.
       In ceea ce priveste barbatul, exprimand mai mult activismul, el manifesta mai direct ostilitatea cu privire la obiectul dorintei sale de penetrare. Dar conditia sa initiala de obiect penetrabil ramane virtuala, mijlocind angoasa de castrare. De altfel, comportamentul sexual al Omului cu lupi nu reusea sa ii ofere acestuia un echilibru psihic rezonabil.

       Concluzii
       Reperabila din punct de vedere clinic, imaginatia erotica este evidentiata de Stoller ca lamurind mecanismul excitatiei sexuale, care nu este un proces pur fiziologic, ci se afla in raport cu dezvoltarea psihica a copilului sau mai concret, cu sexualitatea psihica. In sprijinul functionarii vitale, sexualitatea devine posibila tocmai gratie punerii in actiune a capacitatii de imaginare, care permite distantarea de urgenta solicitarii fiziologice. Aceasta trecere se produce intr-un context de stimulare corporala si afectiva, care poate fi inteleasa ca o situatie de seductie, in care mesajele obiectului nu sunt surprinse in expresia lor sexuala. Imaginar, scena primitiva ar ilustra acest context traumatic. Intr-un moment intermediar, dorinta de a vatama obiectul sexual permite un control al traumatismului in confruntarea cu sexualitatea. Organizarea oedipiana, mai complexa, marcheaza orientarea ostilitatii catre terti, insotita de o flexibilizare a fantasmaticii.
       Aceasta evolutie semnaleaza, o data in plus, caracterul problematic al constituirii naturii sexuale a fiintei umane. Daca seductia, avand la inceput un caracter factual si apoi simbolic, creaza posibilitatea devenirii sexuale a individului, caracterul sau traumatic pare inevitabil. Este necesara constituirea unei organizari defensive favorabile dezvoltarii sexuale -altfel, functionarea aparatului psihic nu este desavarsita, ceea ce imaginarul erotic dovedeste prin caracterul sau fragmentar. In acest mod sexualitatea este organizatorul vietii psihice, pastrand in acelasi timp expresia sa comportamentala si mecanismele fiziologice. Functia sa organizatoare depinde ea insasi de posibilitatea detasarii de vital si de integrarea ostilitatii in imaginar.

Bibliografie

¹ L'imagination erotique telle qu'on l'observe, Paris, PUF,1989

³R. Stoller, L'excitation sexuelle, Paris, Payot, 1984, p.13

⁴R. Stoller, L'excitation sexuelle et les secrets, Nouvelle Revue de Psychanalyse, no. 14, 1976, pp.159 - 182,p. 160

⁵ R. Stoller, ibidem.

⁶ R. Stoller, ibidem, p.175

⁷ Ibidem, p. 182.

⁸ Ibidem, p. 184.

⁹ Ibidem, p. 197-198

¹⁰ Ibidem,p.212

11 Un oubli de Freud. A propos de la repetion agie, in Le Divan bien tempere, Paris, PUF, 1995, p. 137-174

12 L'etiologie de l'hysterie, in Nevrose, psychose et perversion, Paris, PUF, 1973, pp.82-112, p. 100

13 Trois essais sur la theorie sexuelle, Paris, Gallimard, 1987, p.117.

14 Sublinierea este a mea. ' Ibidem p. 118.

15 Ibidem, p. 118.

16 Ibidem, p. 118.

17 Ibidem, p. 179.

18 Jean Laplanche, Nouveaux fondements pour la psychanalyse, Paris, PUF, 1990, p. 125.

¹⁹ Ibidem, p. 128.

20 Jacques Andre, Aux origines feminines de la sexualite, Paris, PUF, 1995, p. 76.

²¹ Ibidem, p.88

²² In Comunicarea unui caz de paranoia in contradictie cu teoria analitica, precum si in corespondenta sa.

²³ J. Laplanche si J. B. Pontalis, Fantasmes originaires. Fantasmes des origines. Origines du fantasme., Paris, Hachette, 1985, p. 50-51.

24 Op. cit, p. 99.

²⁵S. Freud, 1987, p. 106-107.

²⁶ D. Anzieu, Le Moi-peau, Paris, Dunod, 1995, p.26.

27 S. Freud, Formulations sur les deux principes du cours des eveniments psychiques, in Resultats, idees, problemes, vol. I, Paris PUF, 1984, p. 135-143, p. 136.

28 Laplanche si Pontalis, op. cit, p. 111.

²⁹ Ibidem, p.74.

³⁰ Ibidem, p.74.

³¹ Freud, 1987, p. 127.

³² J. Laplanche, op. cit, p. 111.

³³ Ibidem, p. 128 Op. cit, p. 74.

³⁵ Op. cit, p. 129.

³⁶ Stoller, op. cit., p. 169.