CONCEPTUL DE INDENTIFICARE PROIECTIVA:
o lipsa de explicatie si fertilitatea sa

Brindusa ORASANU

 

       In 1946, intr-o lucrare asupra anxietatii timpurii si mecanismelor arhaice din dezvoltarea psihica a copilului ("Observatii asupra unor mecanisme schizoide"), Melanie Klein avanseaza o ipoteza legala de atacuri fantasmatice dirijate impotriva mamei: era vorba despre "expulzarea unor substante daunatoare (excremente) in afara eului si inspre interiorul mamei, in acelasi timp cu excrementele nocive, expulzate cu ura, mai sunt proiectate asupra mamei sau, mai bine spus, in mama parti clivate ale eului" (Klein). Ea adauga in 1952, in acelasi text: "Propun sa denumim acest proces identificare proiectiva."
       Desi Klein se exprima in termeni foarte concreti, reiese ca avem de-a face cu procese desfasurate in fantasma; obiectul extern real nu este afectat; este vorba de obiecte fantasmatice.

Proiectie si identificare proiectiva

        Iata ce ne spune Klein, incercand sa explice de ce a inlocuit "proiectie asupra" cu "proiectie in": "Descrierea acestor procese primitive se loveste de un mare inconvenient, deoarece fantasmele amintite apar intr-un moment cand sugarul nu gandeste inca in cuvinte. Utilizez expresia "proiectie intr-o alta persoana" fiindca imi pare singura modalitate de a comunica procesul inconstient pe care incerc sa-l descriu"(1946).
       Acest fragment suna oarecum enigmatic. El ridica un numar de intrebari: Ce semnificatie conceptuala are faptul ca sugarul nu gandeste in cuvinte? Putem presupune ca este vorba de caracterul foarte concret al fantasmelor sale, dar care este legatura sa cu termenul "in"? Ce inseamna "persoana"? Textul ne da strania impresie ca ea este o persoana exterioara reala, de care sugarul dispune totusi ca de un obiect intern. Ce inseamna "proces inconstient"?
       Ne explicam aceasta "incercare de explicare" prin faptul ca M. Klein utilizeaza "fantasma" si "proces" ca sinonime, in intreaga sa opera. In acelasi timp, urmarind descrierile sale, "uitam" (poate ca odata cu autoarea) ca este vorba de o lume fantasmatica si obiectul intern pare sa fie extern, chiar daca ramane mut si manipulabil.
       Pe de alta parte, sa presupunem existenta, la un pacient, a unui anumit continut fantasmatic (f), pe care el il proiecteaza (p) asupra analistului. Cand Klein afirma "expulzarea partilor... in mama", acest "in" apartine lui f, iar nu lui p. De fapt, ce se intampla cand pacientul proiecteaza asupra analistului? El ii atribuie o parte din sine insusi. Pentru el, aceasta parte este plasata in analist. Doar analistul foloseste retroactiv expresia "proiectie asupra", pentru ca a decis ca era vorba de o proiectie. La Klein, proiectia capata forma fantasmei proiectate. Desigur, analistul se poate identifica cu obiectul fantasmatic si poate simti ceva anume in sine insusi, dar aceasta in masura in care constituie nu numai obiectul pacientului, ci si un subiect (in acest caz avem un proces interpersonal.)
       Invers, la Melanie Klein, fantasma a capatat numele procesului: "fantasma de identificare proiectiva", fapt care a adus o anumita confuzie printre psihanalisti.

Identificare proiectiva si contratransfer

       In 1950, Paula Heinmann atrage atentia asupra valorii pozitive a contratransferului, in analiza, ca instrument de investigare a inconstientului pacientului: gandurile si afectele contratransferentiale pot fi o "creatie" a pacientului, un raspuns specific din partea analistului in raport cu pacientul sau. Aceasta idee a fost respinsa de Melanie Klein; ea pastra o atitudine de neincredere fata de psihanalistii care utilizau in acest fel contratransferul. Pe de alta parte, Heimann nu a acceptat conceptul de identificare proiectiva (Hinshelwood, 1989).
       Daca cele doua idei nu s-au "inteles" intre ele la nivelul creatoarelor lor, ele au fost totusi corelate de catre alti autori.
Astfel, R. Money Kyrle (1956) avanseaza opinia ca analistul trebuie sa "primeasca" identificarile proiective ale pacientului, sa le "modifice" prin propriul sau travaliu psihic si sa le reproiecteze (prin interpretari) in pacient
       Si H. Racker leaga raspunsul contratransferential al analistului de identificarea proiectiva a pacientului (1948); dupa el, identificarea proiectiva isi atinge frecvent scopul, determinand psihanalistul sa se identifice cu self-ul ("identificare concordanta") sau cu obiectul ("identificare complementara") fantasmatic al pacientului la un moment dat.
       La sfarsitul anilor cincizeci, W. Bion realizeaza o extindere a conceptului kleinian, avansand propriul sau concept de "continut/continator" (1959): cand sugarul isi expulzeaza fantasmele in obiectul extern real printr-o identificare proiectiva "realista", mama, datorita capacitatii sale de reverie (de a primi si gandi emotiile copilului), modifica aceste senzatii dezagreabile, ce vor fi reintroiectate de catre copil. Daca teoria lui Klein afirma ca exista o fantasma omnipotenta conform careia este posibila o clivare temporara a unor parti nedorite din sine insusi si plasarea lor intr-un obiect, Bion observa ca pacientul poate fi suficient de ajustat la realitate pentru a realiza efectiv. In lumea exterioara, fantasma omnipotenta de identificare proiectiva (1962). Cu teoria sa, Bion iese din solipsismul lui Freud si al lui Klein, facand loc in psihanaliza "dialogului cu obiectul", ca sa utilizam o expresie a lui Andre Green. Avem inca de a face cu un pacient si un analist care au identitati distincte.
       Michel de M'Uzan (1976) va merge si mai departe pe drumul cuplului identificare proiectiva-contratransfer. De aceasta data, nu mai este vorba de un dialog, ci de un adevarat "sistem", a carui forma manifesta consta in "gandirea paradoxala": aparitia la analist a unor ganduri ce par a corespunde cu procese psihice care se deruleaza la pacient Reprezentarea pacientului "invadeaza" mintea analistului deoarece aparatul psihic al acestuia s-a transformat literalmente intr-o anexa a aparatului psihic al primului.

Evolutia conceptului

        Daca urmarim evolutia teoretica a conceptului de identificare proiectiva raportandu-l la conceptele de lume interna, de proiectie si de contratransfer, remarcam:
   a) Obiectele fantasmatice din teoria kleiniana sunt tratate "ca si cum ar avea o consistenta reala" (Pontalis) nu numai de catre subiect, ci si de catre discursul teoretic. Semnalam in mod particular statutul ambiguu al obiectului extern (interior si exterior, fantasmatic si real). Dincolo de faptul ca Melanie Klein atribuie fantasmei insasi originea functionarii psihice, ne putem intreba daca acest "realism" al lumii interne nu provine cumva dintr-un alt "realism", cel al situatiei analitice concrete, care presupune existenta unui obiect cu adevarat extern pentru pacient: analistul in carne si oase.
   b) Conceptul de identificare proiectiva al lui Klein pare sa nu se diferentieze net de conceptul de proiectie. S-a insistat asupra termenului de "in" ca diferentiator, dar nota adaugata de Klein ne pare inca si mai enigmatica. Acest termen are totusi o posibilitate de a functiona ca diferentiator in raport cu proiectia: cand obiectul extern in care se proiecteaza este analistul, in contratransferul sau. Analistul care era Melanie Klein "n-a gandit niciodata in cuvinte", ca sa reluam expresia sa, despre un asemenea "in"; altfel spus, ea nu vorbeste niciodata despre contratransfer.
   c) Fantasma care era la origine identificarea proiectiva (deci un concept "vid" sau "narcisic", caci se aplica lui insusi) a devenit un concept "umbrela" ce acopera procese interpersonale detectate prin intermediul contratransferului.
       In cursul acestei evolutii teoretice, obiectul extern - care era la inceput un obiect introiectat de pacient - "iese" incetul cu incetul in spatiul extern al sedintei analitice, ca sa devina obiectul extern-subiect care este analistul. El devine un obiect cu adevarat extern, iar relatia interna se transforma intr-o relatie externa; cea care era la origine. Continutul proiectat "iese" si el din lumea interna, "traverseaza" spatiul analitic si intra in contratransferul analistului.
       Ipoteza noastra este urmatoarea. Nasterea si evolutia conceptului de identificare proiectiva in teoria psihanalitica ne fac sa credem ca acesta era destinat de la bun inceput sa "vorbeasca" despre contratransfer si despre intersubiectivitate, avand inscris acest destin in chiar originea sa. Ca acest concept a fost creat dintr-o aparare fata de "stranietatea" contratransferului pentru teoria psihanalitica. Ca odata aparut, el a condus in mod inevitabil, prin insasi lipsa sa de explicatie, precum un fel de activitate teoretic ratata, la dorinta de "a gandi in cuvinte" despre interiorul analistului in raport cu pacientul sau.