Autorul incearca sa diferentieze imaginata intuitiva de imaginatia
deliranta si emite ipoteza ca psihozele altereaza sistemul gandirii intuitive,
care, in consecinta, nu se poate dezvolta intr-un mod selectiv si dinamic. Savanti
din diferite discipline, departate de psihanaliza, cum ar fi Einstein, Hadamard
sau Poincare, cred ca gandirea intuitiva lucreaza in inconstient, adica prin
procese ascunse care permit o intersectare creativa a ideilor.
Datorita muncii lui Bion, psihanalistii au inceput
sa inteleaga ca gandirea din starea de veghe este legata/impletita inconstient
cu activitatea din timpul somnului. Constructia
deliranta este similara unei productii senzoriale asemanatoare visului,
dar, diferit fata de vis, aceasta constructe ramane in memoria din starea de
veghe si creeaza aspecte care traiesc independent de constientizarile "visatorului".
Este un vis ce nu se termina niciodata. Din contra, visul real dispare cand a
dus la un sfarsit, scopul lui de a comunica ceva. In analiza pacientilor
psihotici, este foarte important sa
analizam imaginata deliranta, care domina personalitatea si transforma
continuu statusul mental, deformand/torsionand adevarul emotional. Imaginatia
deliranta este atat de adanc inradacinata in functionarea mentala a pacientului,
incat, chiar si dupa o analiza sistematica, lumea deliranta, care pare sa fi disparut,
reapare intr-o noua configuratie, sub o noua forma. Miezul psihotic ramane incapsulat; el produce instabilitate si poate induce starile psihotice ale pacientului.
Autorul prezinta o parte din materialul analitic al pacientului care, dupa un
episod delirant tratat cu medicamente, prezinta o functionare psihotica
intensa. Sunt adaugate unele consideratii asupra naturii starii psihotice si
asupra masurilor terapeutice utilizate pentru a transforma structura deliranta.
Acest material prezinta mai ales dificultatea de a lucra chiar in timpul episodului
psihotic si de a "dezmembra" experienta deliranta, dificultate datorata terorii
legate de aceasta experienta deliranta. In cazul prezentat, travaliul analitic
schimba constructia deliranta intr-una mult mai benigna, caracterizata prin calitati
fobice. Analiza transferului psihotic permite ca focusarea sa fie asupra muncii
ascunse care a influentat continuu tabloul transferential al analistului si
realitatea psihica a pacientului.
Cuvinte cheie: imaginatie deliranta, gandire intuitiva, transfer psihotic,
teroare, deconstructie a experientei psihotice.
Am inceput sa am ceea ce nu cred sa fie
vise, pentru ca nu sunt ca alte vise pe care le-am avut sau despre care am
citit... (Philip Dick, intr-un interviu acordat Ursulei Le Guin, Iulie 1986,
Sutin, 1989).
Schizophrenia nu poate fi inteleasa doar in
termenii traumei si deprivarii (indiferent cat de dureroase) produse de lumea
exterioara asupra unui copil neajutorat. Pacientul insusi, nu conteaza cat de
fara discernamant, are o parte activa in dezvoltarea si mentinerea tendentioasa
a bolii, si doar prin facilitarea contactului propriu cu aceasta energie
esential revendicativa poate cineva sa-l ajute sa se vindece (Searles, 1979).
Mackey:
cum poti tu, matematician, un om devotat rationalizarii si demonstratiilor
logice ... cum poti tu sa crezi ca extraterestrii ti-au trimis mesaje? Cum poti sa
crezi ca ai fost recrutat de catre extraterestrii sa salvezi lumea? Cum e
posibil?
Nash:
ei bine, pentru ca ... ideile mele despre fiintele supranaturale vin in mintea mea
in acelasi mod, pe acceasi cale ca si ideile mele matematice. In consecinta,
le-am luat in serios (dintr-o conversatie dintre George Mackey, profesor la
Harvard si John Nash, laureat al premiului Nobel si matematician distins, care
a devenit psihotic, in Nasar, 1998, p. 11).
Am amintit raspunsul dat de John Nash - a carui
viata zbuciumata a fost redata, nu fara oarecare placere, in filmul "The
beautiful mind" - pentru a sublinia cum o persoana care sufera de experiente
delirante nu poate distinge intre imaginatia deliranta si imaginatia intuitiva.
In cazul Nash, capacitatea sa pentru intuitie
stiintifica si capacitatea sa pentru delir erau capabile sa inainteze pas cu
pas in timpul episoadelor psihotice, fara sa interfere prea mult una cu
cealalta, pana la un anumit punct. El poate sa fie in legatura cu martienii si
in acelasi timp sa finalizeze cercetari matematice importante, dar el nu era
capabil sa realizeze diferenta.
Procesul de formare a sistemului delirant este
inca o arie intunecata atat pentru psihiatrii, care l-au studiat cu tenacitate,
cat si pentru psihanalisti, care s-au apropiat de acest subiect cu precautie,
raspunsurile fiind inca nesatisfacatoare. In fapt, noi stim foarte putine
lucruri despre cum se formeaza gandurile si emotiile, cele doua functii care
sunt implicate in timpul delirului. Aceleasi arii si functii ale mintii nostre
care produc, nascocesc experientele psihice subiective sunt probabil implicate
in formarea continua a delirului care avanseaza fara limite, cand linia de
separatie dintre delir si imaginatia intuitiva este distrusa/cade.
Acest material isi are originea in disconfortul meu personal de analist
implicat in tratarea pacientilor psihotici si exploreaza cateva aspecte ale
formarii delirului la un pacient aflat in analiza. Experienta mea clinica ma
face sa cred ca, pentru a intelege starile psihotice, avem nevoie de cunostinte
despre aspecte si functii ale mintii care, datorita caracteristicilor lor, au
scapat sistematic pana acum sistemului psihanalitic. Lipsa acestor cunostinte
obstructioneaza calea unui psihanalist care doreste sa analizeze un adult cu
delir.
In timp ce functionarea nevrotica lasa intacte
organizarea si structura personalitatii, starea psihotica tinde sa altereze
functiile inconstiente ale perceptiei identitatii, emotiilor si gandirii.
Exista faze tipice ale progresiei starii psihotice, de la cele mai organizate
la cele mai neorganizate nivele, in care se produc transformari gradate, in
crestere, ale aparatului de perceptie si ale constientei de sine.
Este util sa ne obisnuim sa vedem starea
psihotica drept o "cale", incercand sa distingem trecerile, fazele sau directia
procesului care avanseaza gradat, atingand stadii de dezvoltare care sunt
ireversibile si rezistente la orice forma de terapie. Cand incepem terapia cu
un pacient psihotic, este important, de fapt, sa masuram cat de departe a
avansat starea psihotica.1
Acum o sa trec in revista ceea ce consider a fi
trasaturile proeminente ale evolutiei progresive a starii psihotice:
1. psihoza
este un proces care, odata inceput, este intr-o mare masura de neoprit.
Presupune alterari ale self-ului (perceptia continuitatii identitatii
individuale), urmate de fenomene (halucinatii) auditorii, vizuale sau
dispercepturale sau de tulburarea gandirii. Aceste fenomene sunt secundare
alterarilor produse in interiorul self-ului.
2. pot fi
descrise fazele initiala, centrala si finala ale starii psihotice. Prima
faza coincide, in general, cu senzatii
mentale placute.2
Deseori, aceasta trasatura de a fascina
a starii delirante este ascunsa prin neplacerea pacientului de a o dezvalui.
Doar mai tarziu transformarile de perceptie devin
devastatoare si terifiante. In faza finala, productia senzoriala autarhica este
bogata.
1. In psihoze, psihicul ia uneori calea care-i permite accesul la starile mentale "mai inalte"= higher mental states (extazie, telepatie) unde contactul cu "divinul" si "ominipotentul" este constant.
2. Psihozele incep deseori cu creatia unui obiect binevoitor si seductiv, care-i aduce pacientului o stare mentala de totala fericire. Acest obiect este transformat apoi dintr-o figura binevoitoare intr-un obiect terifiant, care domina dictatorial mintea pacientului, infricosandu-l/-o daca el/ea indrazneste, incearca sa scape de puterea acestuia.
3. Sistemul psihotic este dinamic echilibrat cu partea non-psihotica, dar aceasta relatie inevitabil inclina in favoarea primului.
Alteratiile induse in aparatul perceptiv-emotiv al
pacientilor reduc constientizarea procesului subiacent si fac starea pacientului de prizonierat mai innebunitoare.
In articolul precedent (De Masi, 2000) am emis ipoteza ca starea psihotica orbeste functiile perceptiv-intuitive ale
inconstientului, acele functii ale perceptiilor emotionale si comunicarii intrapsihice care lucreaza la un nivel inconstient.3
Necesitatea de a descoperi ariile de investigat si
sarcina de a gasi raspunsurile analitice adecvate, pe baza naturii afectiunii
pacientului, este obiectivul obisnuit al fiecarei analize, dar acest obiectiv
devine si mai serios in cazul pacientilor psihotici datorita naturii specifice
a psihopatologiei acestora. Aceste precizari introductive sunt necesare pentru
a explica cum pot fi analizate unele aspecte ale starii psihotice in timpul
tratamentului analitic.
In acest articol voi discuta despre un pacient
care a venit la analiza dupa doar un episod psihotic, si ale carui simptome
psihotice s-ar fi inrautatit cu adevarat fara terapie adecvata.
Pornind de la materialul clinic, am facut niste
observatii asupra semnificatiei transferului psihotic in timpul procesului
analitic. In timpul terapiei, nu este ceva neobisnuit observarea dezvoltarii
transferului psihotic sau psihozei de transfer, care necesita sa fie adecvat
prelucrata si care este utila pentru a lumina functionarea psihotica.
Imaginatia intuitiva si imaginatia deliranta
Psihanalistul si analizandul lucreaza in conditii
mentale similare cu cele ale unui om de stiinta intuitiv/inspirat. Lucrul in
camera de analiza implica a simti existenta unei legaturi intre mai multe date,
imagini, amintiri sau emotii care au fost neconectate si aparent fara inteles
pana in prezent, prin operatiuni ale gandirii constiente si inconstiente. Cum
acest proces este in primul rand inconstient, reconstructia este posibila doar
pe cale retrospectiva si prin legaturi asociative care permit ca o ipoteza sa
se nasca. Pentru a lua viata aceasta intuitie, o inevitabila si incurajatoare
deschidere a viziunii si cunoasterii, este necesara o lunga perioada de
incubatie.4
Functiile inconstientului in procesele de gandire
au fost identificate de maestrii in domeniu si luate psihanalizei, acestia
necitandu-l nici macar odata pe Freud referitor la inconstientul descris de el.
Studiind calea care conduce la solutia intuitiva a unei probleme, acesti
maestri au subliniat matricele inconstiente ale gandirii.
Un savant care a subliniat caile intuitive ale
descoperirilor stiintifice, matematicianul Hadamard (1945) a afirmat ca
inconstientul are importanta caracteristica de a fi multiplu si ca diferite si
probabil numeroase lucruri pot avea loc simultan in el. Acest fapt contrasteaza
cu ego-ul constient, unitar. Descoperirea, spune Hadamard (urmandu-l pe
Poincare in aceasta idee), nu este datorata doar sansei pure.
Importanta proceselor de gandire inconstiente in
munca stiintifica a fost de asemenea subliniata de Einstein (1949), care a
afirmat ca nu e nici un dubiu ca gandirea noastra functioneaza fara a utiliza
semnele si, mai mult, este intr-o mare masura inconstienta. Faptul ca o
intuitie pare sa apara neasteptat, printr-o sansa, implica un proces inconstient
care precede aceasta aparitie. Inventia sau descoperirea apare printr-o
combinatie de idei: exista un numar extrem de mare a acestor combinatii si
numai cateva, foarte putine sunt folositoare, majoritatea fiind fara nici un
folos. Aceasta activitate apare inconstient si aceste combinatii apar mai clar
daca atentia cuiva este captata fluctuant: pentru a inventa este necesar a
gandi piezis, oblic. Este o alta denumire a "atentiei flotante" de care vorbea
Freud si de a fi "fara amintiri si dorinte" la Bion. A crea consta in a nu face
combinatii nefolositoare si in examinarea doar a celor utile: inventia este a
discerne si a alege.
Poincare (1908) subliniaza ca ego-ul inconstient
nu este pur si simplu automat; este de asemenea capabil sa discearna; are tact
si subtilitate. Stie cum sa aleaga; stie cum sa ghiceasca mai bine decat ego-ul
constient pentru ca invinge/castiga cand celalalt cade/pierde.
Un sentiment de placere intuitiva apare cand
terenul magmatic al fenomenelor si perceptiile este organizat in jurul unei
figuri care iese din fundal: aceasta figura include si organizeaza toate
elementele determinand o ordine superioara si plina de semnificatie. Acesta
este momentul de "iluminare", un mic sau mare triumf care acompaniaza
descoperirea stiintifica si, intr-o masura mai mare sau mai mica, exalta
fiecare nastere a ideilor.
Putem concluziona ca gandirea devine imposibila
daca atentia cuiva este atat de dispersata, in timp ce, pe de alta parte,
fortarea prea puternica spre o directie este in egala masura daunatoare
intuitiei.
Intuitia, insight-ul care conduce la noi
descoperiri, ne lumineaza si da sens datelor, informatiilor care inainte nu
aveau nici unul.
Interpretarea psihanalitica si
intelegerea/cunoasterea care apar in cursul analizei fac parte dintre aceste
evenimente "norocoase" care se intampla in teritoriul emotional special al
psihanalizei. Dar acest moment al intuitiei este temporar pentru ca, imediat,
in spatele cuvintelor, orizontul se largeste si apare altceva pentru a fi
explicat, inteles sau apare o noua problema pentru a fi solutionata. In
consecinta, omul nu poate experimenta/trai cunoasterea ca pe un obiectiv ce
poate fi atins pentru totdeauna, ci ca pe un orizont deschis care permite
oscilatia in neincrederea creativa.
Punctul pe care as vrea sa-l dezvolt in acest
articol priveste sistemul care se schimba in psihoze. Acest sistem permite
gandirii intuitive sa dezvolte, pe o cale dinamica selectiva, si sa duca la bun
sfarsit, functia ei de comunicare interna.
O serie de observatii ne face sa credem ca
functiile perceptiva si intuitiva ale self-ului si ale constientizarii
emotionale, care permit viata psihica, sunt implicate in afectiuni serioase cum
ar fi psihozele.
Fonagy si Target (1996) sustin ca pacientii cu
perturbari serioase ale personalitatii inhiba un aspect particular al
dezvoltarii normale a proceselor lor mentale - functia reflexiva - si deci nu
pot sa reuseasca sa raspunda in mod flexibil si corespunzator la calitatile
simbolica si de semnificatie ale comportamentului si comunicatiilor altor
personae, la fel de bine cum nu sunt in stare sa se reprezinte pe ei insisi si
sa aiba acces la propriile lor emotii.
Am spus deja (De Masi, 2000) ca, in opinia mea,
starea psihotica orbeste functiile "intuitiv-emotionale inconstiente" si deci
pacientul este total lipsit de orice capacitate de auto-observare si de
constientizare a propriilor lui procese emotionale sau mentale.5
As vrea sa diferentiez aici intre a cunoaste/cunoastere, stiinta despre ceva si a constientiza/constientizare, doua concepte care sunt
considerate, de obicei, ca fiind echivalente. "A cunoaste" este capacitatea de a inregistra un eveniment psihic,
de a-l memora si de a si-l aminti. "A
constientiza", in fapt, are de a face cu semnificatia si intelegerea unui
eveniment, si este legata de prezenta sau absenta functiei intuitive si de
capacitatea de auto-observare.
Starea de "neconstientizare", derivata din
imposibilitatea de a utiliza in mod util functia intuitiva inconstienta, atinge
un nivel/un grad foarte inalt in timpul procesului psihotic. Din acest motiv,
in starea psihotica, conditiile sunt deci menite sa contrazica metoda analitica
in sine, bazata pe posibilitatea de a avea insight cu ajutorul muncii
asociative, aceasta avand originea in procesele intuitive inconstiente. Sistemul care este alterat in psihoze este unul
care, in mod normal, permite persoanei sa invete, pe o cale dinamica si
selectiva, din propriile experiente intuitive: consecutiv, persoana psihotica
neaga dependenta sa de realitate, daca prin dependenta de realitate
intelegem explorarea constanta critica/neincrezatoare (doubting) a intuitiilor
noastre.
Pentru a demonstra cum o leziune in gandirea
intuitiva face munca nostra analitica obisnuita sa fie dificila, voi incerca sa
descriu, si sa comentez, o parte din analiza cu A, un pacient care functioneaza
intr-un mod psihotic. In acest material ma voi focusa pe analiza constructiei delirante.
Pacientul in analiza
A, care are 26 de ani, a avut un episod psihotic
de natura deliranta in timp ce era in strainatate. Simptomele lui erau atenuate
cu tratament farmacologic. Delirul lui persecutor, urmand o perioada de
expansiune megalomana, a fost declansat de o cearta cu un coleg iranian, care
devenise seful conspiratorilor care atentau la viata lui. L-am intalnit pe A dupa
ce fusese in spital si avusese o scurta perioada de intalniri cu psihanalistul
care-l avusese in grija.
In prima noastra intalnire, A mi-a spus ca s-a
simtit reasigurat de intoarcerea lui acasa si crede ca si-ar putea recastiga
afectele pierdute. Primele luni cu pacientul, pe care l-am vazut o data pe
saptamana, m-au ajutat sa-mi formez un tablou mai clar despre episodul psihotic
si sa investighez daca o dorinta de a aborda/a incepe o analiza ar putea sa se
dezvolte in el sau nu. Numarul sedintelor noastre a crescut la 2/saptamana, si, la
un moment dat, a acceptat sa se intinda pe canapea. Apoi numarul sedintelor a
crescut la 3 si apoi la 4/saptamana, in ciuda dificultatii lui in a accepta ca avea
nevoie de ajutor.
Oricum, am simtit o raceala emotionala considerabila
in relatia analitica. Am simtit ca eram considerat un posibil intrus care ar
trebui sa fie tinut in sah. Am retinut, de asemenea, ca, cu felul lui impartial
de a vorbi, pacientul a reprodus lent atmosfera suspicioasa, intrebatoare care
l-ar putea aduce cu usurinta inapoi in delir.
Cu toate astea, el a facut progrese clare si a
inceput din nou sa lucreze, ca si consultant part-time (iesind din casa si
intalnind oameni), el functionand de fapt, chiar daca suspendat intre doua
realitati psihice adiacente, una putand sa ia locul celeilalte in mod
neasteptat. Se temea de fapt sa nu fie otravit in cafea cand lua masa de pranz;
el privea privirile obisnuite aruncate de un trecator sau un zgomot banal ca
fiind semne amenintatoare, care confirmau conspiratia impotriva lui. Cand o
fata care mergea la aceeasi sala cu el s-a accidentat singura, din greseala,
instructorul a spus: "du-te si dezinfecteaza-te". Pentru A, aceasta fraza a
confirmat faptul ca erau substante toxice in acel loc, utilizate de dusmanii lui
pentru a-i face rau. Desi relativ imbunatatit si fara a avea o psihoza
manifesta, A se simtea ca o persoana amenintata, fortat sa traiasca o viata
total clandestina: cand valul unui total anonimat a fost violat, aceasta a
produs anxietati persecutorii violente in el.
La un moment dat el mi-a spus ca persecutorii lui
continua sa actioneze prin instrumente si dispozitive sofisticate (microfoane,
camere video) care-l filmeaza sau inregistreaza cuvintele lui, deci ar putea fi
omorat de cineva care nu va fi niciodata invinuit de omorarea lui. Am avut
sentimentul ca si camera de analiza fusese analizata in secret, pentru a
exclude prezenta microfoanelor sau transmitatorilor. Am realizat curand ca
atmosfera deliranta a episodului psihotic fusese restabilita, recreata prin
puterea imaginatiei.
Pentru a ilustra cum este creat delirul si cum se
dezvolta puterea lui de atractie, voi relata un episod care ilustreaza o
secventa de acest tip.
In timp ce pacientul participa la o conferinta a
unei organizatii pentru apararea drepturilor Lumii a 3-a, el s-a bucurat de
ovatia care insotea speech-ul unui speaker deosebit de vehement impotriva
puternicelor monopoluri internationale. El a simtit imediat pericol in aer,
realizand concret in perceptiile sale intentiile de otravire din partea
proprietarului restaurantului unde se dusese in pauza sa manance cu compania
(el vazuse manevre ciudate in prepararea mancarii lui si pe proprietarul
restaurantului ortravindu-i mancarea).
Pacientul credea ca este obiectul incercarilor
criminale dependente de bucuria lui din timpul speech-ului, si ca astfel,
dezvaluindu-si emotiile, pierduse indurarea persecutorilor sai, care acum
doreau sa-l otraveasca.
El era chiar convins ca atunci cand el este
"emotionat", el devine tinta razbunarii terifiante.
In timpul sedintei l-am pus in fata ideii ca un
speaker vehement poate de asemenea sa reprezinte o parte a lui, agresiva si
polemica in ceea ce priveste organizatiile puternice impotriva carora era. Am
evidentiat in fata lui faptul ca "emotivitatea" lui este o stare a furiei si
violentei subversive impotriva oamenilor, perceputi ca fiind violenti si
tiranici.6
A fost clar ca imbunatatirea lui l-a condus spre
acceasi configuratie agresiva in care-si avea originea delirul lui. Cred ca
acest pacient este purtatorul unui conflict focusat pe putere (Mafia, Clanul
Iranienilor), capabil sa evoce in imaginatia lui diavolul, figuri destructive
si persecutorii. El nu este in fapt capabil sa diferentieze dorinta lui de a
realiza chiar el competitia asertiva si agresiva cu o persoana puternica a
carui loc si-l doreste in secret.7
Problema pusa in analiza este de a-l ajuta pe
pacient sa descifreze chiar el in acest creuzet de pasiuni explosive, totusi
evitand sugestia ca el a renuntat la agresivitatea sa vitala.
Transferul psihotic8
Am mentionat deja sentimentul neobisnuit de
neimplicare pe care, pentru mult timp, mi l-a transmis acest pacient. Inca de
la inceput m-am prins ca el nu voia sa fie implicat in relatie desi comunicarea
verbala se scurgea cu usurinta intre noi, el era prezent doar fizic in
incapere. Am realizat ca, pentru toata aceasta perioada, spatiul analitic pare
sa ramana un loc suficient de neutru, protejat de persecutie. Aceasta "pozitie
neutra" era totusi intotdeauna ca pe muchie de cutit.
De exemplu, cand pacientul mi-a marturisit dubiile
lui despre parasirea apartamentului parintilor sai, cum sugerase mama lui, am
inteles rolul meu esential pe aceasta lume de a fi supus la cercetare speciala.
Daca mi-am exprimat dubiile despre mutarea lui imediata de la parinti (unde,
fata de alte locuri, pacientul era mai protejat de persecutie), ar fi putut fi
ca si cum mi-as fi declarat anxietatea, confirmand intr-un fel ca inamicii
exista si vor sa puna la cale un atentat la viata lui. Daca eram constient de
pericol, era de asemenea posibil sa fiu unul dintre acestia. Pozitia mamei sale,
impingandu-l afara din casa, este mult mai securizanta pentru el. Daca un prieten de-al lui i-a spus ca "stia" unde
este casa lui de la tara, era pentru ca era langa a lui, el a simtit ca a fost
descoperit de "organizatia" care-l persecuta si ca prietenul lui era un spion.
In analiza, daca vorbeam despre el facand
conexiuni pe baza informatiilor date de el si utilizand intuitii simple, am
descoperit ca pacientul gandea ca as fi inzestrat cu puteri telepatice si ca
faceam parte dintr-o organizatie care-l spiona pe el si voia sa-l elimine.
Odata, am trecut pe langa el in timp ce el statea
intr-o cafenea de langa biroul meu, pentru ca nu l-am vazut, nu m-am oprit sa-l
salut. In sedinta urmatoare, dupa mari eforturi si o mare lupta cu anxietatea,
mi-a marturisit ca m-a vazut. Parea sa se gandeasca ca ma indreptam spre un mic
magazin de covoare persane aflat in apropiere, care era o ascunzatoare pentru
persecutorii care-i voiau moartea.
La inceput m-am ingrozit de acest tip de
comunicare. Cu speranta ca setting-ul analitic ar putea ramane in afara
persecutiei, am inceput sa ma tem ca chiar si eu am fost inclus in delirul lui
si mi-as pierde functia analitica.
Totusi a trebuit sa stabilesc ca temerile mele nu
corespund cu natura procesului analitic, care si-a urmat cursul.
Desi ingrijorat, m-am gandit ca ar fi posibil sa
sondez in plus, prin mijloacele transferului psihotic, in schemele secrete ca
realitatea psihica transformata a pacientului, inglobeaza la fel de bine si
figura analistului.
Deci l-am intrebat pe pacient cum de se gandeste ca eu, o persoana care are grija de el, m-as putea macar gandi sa-l tradez si
sa ma imprietenesc cu cei ce l-au persecutat.9
El a spus ca nu stie nimic despre mine, ca eram un
strain si ca as putea sa-l tradez. De exemplu, a adaugat el, as putea fi
cooptat de persecutorii lui omnipotenti sau as putea fi atras cu o mare suma de
bani, pe care mi-ar putea-o oferi. In acest moment/punct am inteles ca
pacientul ma considera unul usor de influentat prin teroare sau fascinat de
bani, care as putea uita orice legatura as avea cu el. A mi-a explicat ca nu
crede in nimeni in afara cercului familiei lui.
In sedintele urmatoare mi-a repetat ca nu ma
cunoaste, nu stie nimic despre mine. Fiecare, cu exceptia parintilor lui, ar
putea fi cumparati de puterea inamica sau spalati pe creier pentru a-l
distruge. El admitea ca a fost reticent pentru ca, necunoscandu-ma, nu crezuse
in mine.
Aceasta acceptare a lipsei de incredere in sine
m-a facut sa realizez mai bine semnificatia distantei emotionale si sentimentul
de neimplicare dintre noi, sentiment pe care l-am simtit chiar de la inceput.
Am putut de asemenea sa inteleg dificultatea lui in a-mi pune intrebari sau de
a formula ipoteze despre mine si aparenta sa lipsa de curiozitate cu privire la
mine. Sedintele urmatoare au fost un nou punct de plecare.
Pacientul a inceput sa gandeasca ca, daca el
fusese suficient de curajos sa descopere putin despre mine, el ar putea sa se
gandeasca la mine ca la o fiinta umana si sa scape de imaginea sugerata lui de
o voce interna cum ca eu as fi un fel de papusa fara sentimente, usor de
transformat de catre inamici. Aceasta achizitie l-a putut ajuta sa construiasca
o buna relatie cu mine si a devenit un element stabil in lumea lui interna.10
Am inteles ca aceasta constructie a transferului
psihotic continea, in forma condensata, acelasi mecanism ca si crearea
sistemului delirant. Cand el m-a simtit ca fiind la dispozitia inamicilor lui
puternici, am fost sigur ca pacientul a proiectat pe mine pozitiile sau
anxietatile lui din trecut (faptul de a fi depasit de puterea si bogatia sau subjugarea
lui de catre persoane puternice).
Am fost impresionat, strivit de lipsa lui de
empatie si de incapacitatea lui de a intelege sentimentele altora si pe mine,
in relatia analitica.
In acest fel, chiar parea ca si cum ar fi
obliterat presenta oricarei relatii umane si orice sentimente pozitive in lumea
exterioara, si transforma automat toate obiectele, altele decat ale lui, in
negative si periculoase.
Teroare si imaginatie
Thomas Freeman (2000) subliniaza ca, chiar si
atunci cand pacientul a iesit dintr-un episod psihotic, "crizele" continua sa
ramana ca un element destabilizator puternic. Terifiat de posibilitatea de a
deveni din nou psihotic, pacientul se teme sa-si aminteasca chiar si
circumstantele, lasand la o parte evolutia crizelor psihotice.11
Freeman crede ca aceasta teama constitue un
obstacol dificil de depasit datorita puterii regresive a tratamentului
analitic, care tinde prin ea insasi sa destabilizeze structurile psihice.
In timp ce, pe de o parte, sunt de acord cu
Freeman in ceea ce priveste teroarea pacientilor de a se intoarce la episodul
psihotic, pe de alta parte nu sunt de acord cu ipotezele ca regresia analitica
este utila in explicarea dificultatilor de a lucra in/prin "criza". In opinia
mea, motivele acestei dificultati sunt multe si sunt partial independente de
inceperea analizei.
Cand lucrati analitic cu un pacient care a suferit
un episod/pauza psihotica, observati probele profundei devastari pe care
episodul o lasa in psihicul acestuia. Chiar si cand a fost depasit, episodul
psihotic, cu toate vicisitudinile lui, ramane in lumea psihica a pacientului ca
o trauma teribila experimentata de unul singur, destinata a nu fi uitata
niciodata pentru ca este de negandit.
Starea mentala a pacientului cu privire la cizele
psihotice trecute, chiar dupa ani, este dominata de teroarea ca aceeasi
realitate deliranta va fi reprodusa. Chiar in cateva cuvinte, spuse ocazional
in timpul dialogului analitic, dar care pot fi in legatura prin asociere cu
evenimetul traumatic, se anunta teroarea pacientului, datorita sentimentului
invaziv si neasteptat ca el/ea nu-si aminteste evenimentul, dar il exprima in
prezent si deci este inca atras in psihoza.
Cizele psihotice trecute sunt ca un eveniment traumatic catastrofic.
In aceasta
situatie, fiecare legatura care duce inapoi la trauma psihotica este imediat
distrusa, abolita pentru ca, prin asociere, se reproduce anxietatea
catastrofica si se recladeste delirul. De asta analistul gaseste ca fiind
dificil sa ajunga la punctul in care episodul psihotic trecut sa poata fi
exprimat de pacient.12
Delirul ramane ca o trauma fixata de nesters, care
nu poate fi "uitata" niciodata, intotdeauna mocnind, gata de a fi desteptata,
trezita prin orice asociere, reamintire sau aluzie.
Criza psihotica nu este "uitata"; ea nu devine
amintire, dar ramane in mod iminent suspendata: pentru acest motiv nu poate fi
inteleasa sau perlaborata. Pentru a fi inteles si "a gandi despre" un
eveniment, acesta trebuie sa fie "uitat"; trebuie sa devina "trecut" si plasat
in memorie, in amintire, unde el devine gandibil, pentru ca este o parte a
noastra, dar nu ne produce confuzie; trebuie sa fie perceput ca separat de
ego-ul perceptiv, pentru ca el este situat in memorie.
Impresia mea este ca experienta psihotica scapa de
aceasta transformare si nu poate fi plasata in memorie, asa cum se intampla cu
alte tipuri de experiente, datorita calitatilor ei traumatice care impiedica
orice distantare de aceasta si o impiedica sa fie "uitata" in memorie.13
Chiar si atunci cand criza este depasita, nucleul
psihotic, care nu a fost nici prelucrat nici transformat, ramane "inchistat" in
psihic in asa fel incat produce instabilitate si reveniri posibile.14 Acesta pare sa fie unul din motivele pentru care
imbunatatirile, chiar spontane, in cazurile psihotice, apar prin "revenire
defectuoasa", cu o integrare limitata a personalitatii.
Deoarece aria periculoasa este specifica pentru
fiecare pacient in parte, sugestia mea este de a explora cu atentie nucleul in
jurul caruia sunt organizate ideatia deliranta si anxietatea traumatizanta.
Strategia pe care am ales sa o urmez cu A a fost sa impart cu el perceptiile
sale asupra terorii si sa fac conexiuni cu evenimentele trecute sau prezente,
astfel incat episodul psihotic sa poata deveni un obiect pentru reconstructie,
reflectare si posibil insight.
De exemplu, ca o aparare impotriva anxietatii de
panica emanate de nucleul psihotic, acest pacient trebuie sa creada ca are
totul sub control. Consecutiv, orice eveniment neasteptat devine pentru el o
ocazie pentru persecutie.15
Dupa 2 ani de analiza, impresia mea este ca
munca/travaliul analitic s-a facut pe motivele care l-au (si il) condus pe el
spre teroarea persecutorie a slabit puterea de extindere a nucleului psihotic.
Trecutul pare acum relativ clarificat si este posibil sa vorbim impreuna despre
acest trecut, cu o mai mare intelegere. In opinia mea, anxietatea lui prezenta
are aspecte mult mai apropiate de panica sau de ideatia hipocondriaca, decat de
structurarea deliranta adevarata. Lasati-ma sa dau un exemplu.
Recent a trebuit sa participle la un curs de
reamintire legat de job-ul sau. De data asta, in timpul negarii nu prea lungi a
impactului pe care-l are asupra lui orice experienta noua, A a exprimat teama
ca in intalnirile cu persoane pe care nu le cunoaste, psihoza sa ar putea sa reapara
in aceeasi maniera ca si in trecut.16
In idea de a permite anxietatilor care ar putea
sa-l invadeze si mai mult, el s-a imaginat pe el tinandu-se departe de locurile
"fobice", cum ar fi cantina, si aducandu-si propria mancare de acasa pentru a
nu fi persecutat de idea de a fi otravit. In timpul explorarii acestei ipoteze,
el a fost perturbat de gandul ca precautiile sale ar putea fi aflate de
persecutori, care ar putea gasi atunci alte cai de a-l otravi. La un astfel de
punct el a spus ca eu, analistul lui, l-as putea demasca pretinsilor inamici,
anuland astfel orice protectie a lui (lasandu-l fara protectie).
I-am aratat atunci cum imaginatia lui dezvolta in
mod constant ganduri catastrofice care-l expun la panica si m-am concentrat de
asemenea pe "contaminarea psihotica" a transferului.17
L-am intrebat "De ce as putea eu, analistul tau,
sa fiu in serviciul persecutorilor tai?". "Pentru ca totul este posibil", mi-a
replicat el.
Chiar daca eram constient ca raspunsul meu s-ar
putea ciocni de gandirea omnipotenta pe care el o folosea pentru a construi
fiecare realitate, am replicat ca exista lucruri posibile, lucruri improbabile
si lucruri imposibile. Totul este posibil doar in lumea imaginatiei lui: acolo
el poate nega orice regula si are libertatea absoluta a imaginatiei. A a
raspuns: "Cand am intrat aici m-am uitat la tine si m-am intrebat daca erai bun
sau daca erai un emisar al iranienilor. Acum imi pare cu adevarat rau ca am
gandit astfel".
Totul este posibil" al pacientului anunta HAOS-ul
mental unde totul este posibil. In imaginatia care conduce la psihoze, exista
realitati multiple in fapt, realitati care nu se contrazic niciodata. Orice
noua ipoteza este superimpusa fata de precedenta, intr-o constelatie de
perceptii intr-o continua miscare.18
Persecutorul pacientului poate face exact ce vrea
el, nu doar pentru ca el se persecuta pe el si vrea sa se omoare (nu exista
limita, nici reprezentare a justitiei), dar si pentru ca el are toate
posibilitatile, toate echipamentele posibile si un aparat enorm al puterii.
Gandul "totul este posibil" reflecta exaltarea unei perioade delirante de
succes. Dar acum se intoarce foaia: inainte, orice lucru exaltant era realizat,
acum orice lucru de care se teme A apare/survine.
Mica, dar semnificativa secventa analitica
descrisa mai sus aduce lumina asupra dezvoltarii experientei delirante, care
duce la dezvoltarea transferului psihotic, acesta putand fi utilizat pentru a
incepe sa intelegem (impreuna cu pacientul) cum pacientul construieste delirul,
facand din mine un persecutor.
La acest pacient, starea de teroare deliranta duce
la crearea unei lumi dezumanizate, unde afectele periculoase cum ar fi
razbunarea, aviditatea si o dorinta de a omora sunt percepute ca reale si
omniprezente, in timp ce relatiile afective care tin oamenii impreuna sunt
chiar absente: obliterate.
Dezvoltarea persecutorie si omnipotenta cu care
persecutorii il hartuiesc fara incetare pe A sunt credibile pentru pacient
pentru ca el insusi a experimentat ca reala dorinta de a domina lumea prin
distrugerea in interiorul lui a oricarei perceptii a impulsului de solidaritate
si prietenie.
In timpul aceleasi sedinte pe care am relatat-o
mai sus, A a mers mai departe, a intrat si apoi a iesit din nou din delirul
sau, prin intelegerea relatiilor umane care exista intre el si mine.
Gandire-vis si delir-vis
Incerc
sa descriu impresiile unei lungi afectiuni care a avut loc chiar in intregime
in misterele sufletului meu: nu stiu de ce am utilizat cuvantul
boala/afectiune, pentru ca, in ceea ce priveste fizicul meu nu m-am simtit
niciodata mai bine. Uneori am gandit ca puterea si energia mea erau duble. Am
avut impresia ca stiu orice, ca inteleg orice. Imaginatia mea mi-a dat
satisfactii infinite. In revenirea pe care oamenii o numesc judecata, ar trebui
sa regret pierderea acestor bucurii? (Nerval, 1996, p. 4).
Aici
a inceput ceea ce eu as numi includerea visului in viata reala. De la acest
moment, totul a luat in timp un dublu aspect - si acest lucru s-a intamplat
fara ca puterea mea de a rationa sa-si piarda logica si fara sa pierd din
memorie nici cel mai mic detaliu a ceea ce se intampla cu mine. Doar
actiunile mele erau aparent fara sens, referitor la ceea ce este numit iluzie,
in acord cu judecata umana?(p. 8).
Cu aceste
cuvinte Gerard de Nerval a anuntat si descris in "Aurelia", una din cele mai
evocative lucrari ale lui si una din cele mai fidele prezentari a crizelor lui
psihotice, aparitia si formarea progresiva a vis-delirului care l-ar introduce
in leaganul fascinant al nebuniei.
Am citat cuvintele lui pentru ca eu cred ca ele
exprima, cu o eficienta neobisnuita, doua aspecte ale experientei psihotice:
lipsa constientizarii si puterea seductiva exercitata de lumea psihotica pentru
cei atrasi in ea. Aceste doua puncte ridica atentiei noatre intrebari
importante despre calitatea "visului" psihotic si despre natura intuitiei
delirante, despre care as vrea sa adaug cateva reflectii.
Una dintre contributiile originale ale lui Bion a
fost sa puna in evidenta ideea ca gandirea are originea in precursori si,
astfel, printre acestia, travaliul-vis generat in inconstient este strans legat
cu gandirea fugitiva: "travaliul visului stim ca este doar un mic aspect al
visului/visarii propriu-zise, fiind un proces inconstient apartinand vietii in
stare de veghe"(1992, p. 19).
Dupa Bion, exista travaliu-vis-alfa (distinct de
travaliu-vis) care elaboreaza realitatea si da semnificatie unei experiente
prin semnificatiile activitatii inconstiente, care este intotdeauna activa,
marturie fiind constructiile visului. Aceasta elaborare constanta, care apare
subliminal, nu constient, ne permite sa dam sens la ceea ce se intampla
inauntru nostru, sa percepem continuitatea experientei noastre si a identitatii
personale, si sa avem proiecte de viitor. Gandirea in stare de veghe si
gandirea-vis sunt astfel strans legate si in dependenta mutuala in munca lor.
Pentru ca ele sa poata fi utilizate pentru a face
vise, perceptiile unei experiente trebuie sa fie transformate prin functia alfa si sa dobandeasca
caracteristicele visului. Contrar cu ceea ce se intampla in starile psihotice,
persoanele nonpsihotice "fac realitatea perceptiva un vis" si, astfel,
stabilesc experienta subiectiva.19
Capacitatea de a ne intelege pe noi si legaturile
pe care le avem cu obiectele deriva din continuitatea si permeabilitatea
reciproca a gandirii in stare de veghe si a gandirii-vis. Dar calea prin care
noi ne stim pe noi si devenim constienti de realitatea noastra psihica
depaseste perceptia noastra constienta.
As vrea sa ma refer aici la contributia altui
psihanalist in mod special intuitiv, Bollas (1987, 1992), care vorbea de
"cunoasterea negandita". Cu aceasta "cunoastere/stiinta negandita" Bollas face
aluzie la conexiunile care depasesc reprezentarea, un vis inconstient care
lucreaza in fiecare, fiind si exprimand nevoia de a recunoaste partea din
psihic care traieste intr-o lume fara cuvinte.
Cu alte cuvinte, noi nu recunoastem unele arii si
functii ale mintii noastre, care contribuie la formarea experientei subiective.
Aceasta este aria in care ambele, intuitia realista si deliranta, isi au
originea (din care se trag). O linie misterioasa (watershed) separa cele doua
atitudini, visarea legata cu intuitia sau
visarea legata cu intrarea in delir.
Apropos de utilizarea imaginilor vizuale in vis,
Chianese scrie:
Ceea ce distinge visele de alte formatiuni ale
inconstientului este elementul vizual, care are o constitutie aparte
(singulara). Ceea ce este vazut in vis nu poate fi confundat cu ceea ce este
vazut in stare de veghe. Elementul vizual intr-un vis este ambele, atat departe
cat si aproape, intens si evaziv, de neatins. Imaginea nu este niciodata o
simpla copie sau reproducere a realitatii, ea combina figuri departate in timp
si spatiu. Vizibilitatea intr-un vis este foarte aproape de invizibil, pe care
un artist o reda, o face "vizibila" (2000, p. 326).
In "gandirea-vis" (visand pentru a intui), visul
corespunde unei transcrieri simbolice a unei experiente emotionale si imaginile
visului se refera la gandurile unui limbaj care incearca sa integreze povestea
emotionala a visului, apararile sau fanteziile inconstiente. In "delir-vis"
elementul vizual nu se refera la invizibilul pe care functia intuitiva a
analistului si analizandului l-ar permite sa fie inteles si pus in evidenta.
Starea psihotica in sine, anuntata in vis, confera visului un caracter
halucinator concret, nu permite spatiu pentru intuitie (insight) si interfera
cu functia gandirii-vis. In "delir-vis" (ca in halucinatii) perceptia vizuala
anihileaza imaginatia intuitiva si ia locul reprezentarii.
In analizele noastre cu pacienti psihotici,
trebuie sa distingem cu grija "gandirea-vis", expresia functiei normale a
viselor, de "delirul-vis", care ne alerteaza, ne anunta calea pe care
experienta perceptiva a pacientului a inceput sa se transforme si care-l va
conduce la psihoza evidenta clinic (Capozzi si De Masi, 2001).
Bion ar spune ca un individ psihotic nu ne poate
spune diferenta dintre vis si starea de veghe, dintre vis si ne-vis, si ca noi,
la randul nostru, nu putem distinge intre visarea lui/ei si somnul lui/ei
(Grotstein, comunicare personala 2001).
In timpul reasamblarii unei productii senzoriale
similara visului, "delir-vis" ramane fixat in memoria treaza si, in starea de
veghe, continua sa dea viata caracterelor ei, care se impun prin ele insele ",visatorului".
Voi descrie un fragment dintr-o supervizare a
analizei unui pacient tanar, pe care-l voi numi B, pentru a va arata ca puterea
imaginatiei delirante este constant la lucru in timpul procesului prihotic: "Mi-a venit un gand ieri seara, cand eram pe
jumatate treaz, o fantezie probabil, dar nu stiu cat de extinsa a fost...imi
amintesc ca dupa ce am inceput analiza cu dvs, am venit aici intr-o zi cand nu
lucrati, doar vedeati diferiti oameni. Dvs ajungeati la scurt timp dupa aia si
erati surprins sa gasiti usa deschisa: v-ati intrebat daca ati lasat usa
deschisa din greseala sau daca altcineva a intrat inauntru. Am gandit ca ar
putea fi copiii, cautand documente: m-ati rugat sa plec sa arunc o privire
si...am gandit ca poate era o camera la final intr-o mare neoranduiala, dar nu
mi-am dat seama...am gandit ca poate am vazut doi baieti tineri iesind cand eu
intram, dar nu le-am dat nici o atentie si n-as putea sa-i recunosc. M-am
simtit total nefolositor, gandind ca mi-ati cerut ajutorul si nu vi l-am dat...".
B era in analiza de 2 ani, cu 4 sedinte pe saptamana,
pentru un episod delirant anterior. Episodul psihotic al pacientului fusese
focusat pe persecutia de catre criminali, care l-au amenintat intr-o discoteca
si pe persecutia repetata ca va fi omorat de cineva intr-o masina, fara sa
realizeze.20
Nu voi insista asupra semnificatiei fanteziei
delirante a pacientului, urgenta figurii unui analist-parinte ca o mama
incapabila sa se apere pe ea, si care-i cere performante eroice, sau asupra
lumii lui populate cu oameni rai, tineri delicventi din copilarie, acum
raufacatori de temut, toate elemente importante in constructia deliranta si
preluate in interpretarea analistului. Sa ascultam comentariul pacientului dupa
interventia analistului, care poate doar sa-si aminteasca ca l-a primit la
jumatatea vacantei si care crede ca succesiunea secventiala a evenimentelor era
construita de pacient: "Realizez ca inainte aveam lucruri reale sub nasul meu,
ca nu le-am vazut, in timp ce alte lucruri pe care le-am inventat pareau
reale...acum sunt mai putin obsedat de idea de a avea leziuni produse, sunt mai
convins ca acelea erau fantezii, dar inca creez altele...".
In alte cuvinte, B incepe sa realizeze ca
imaginatia lui este fara incetare la lucru, falsificand memoria evenimentelor
si ca acest lucru se intampla in afara controlului lui constient.
Ceva paradoxal se intampla in delir, comparativ cu
visul: in timp ce visele sunt misterioase deoarece semnificatia lor astepta sa
fie descoperita, delirul este inspaimantator deoarece semnificatia lui era
manifesta. Ele sunt "vise" care niciodata nu se termina, fata de visele reale
care dispar cand functia lor de comunicare este terminata, incheiata. Delirul
cauta constant confirmare pentru a-si mentine forta lui asertiva intacta.
De exemplu, daca incerc sa ii arat pacientului A
cum persecutiile sale pot avea originea in megalomanie si emit ipoteza ca el a
fost probabil incapabil sa accepte ca a fost neinsemnat pentru colegul sau
iranian (care i-a distrus modul lui megaloman de a exista furandu-i prietena)
si astfel, pentru a se autoapara de perceptia lui de umilire, el a fantasmat o
lupta epica fara sfarsit impotriva rivalului sau, pacientul spune ca el
intelege ipoteza mea, care-i intra pe o ureche, si o gaseste folositoare.
Totusi, pe masura ce iese din sedinta, el trece la altele si uita totul despre
asta.
Cu alte cuvinte, memoria deliranta nu este supusa
prelucrarii/perlaborarii pana cand pacientul nu poate schimba puterea inalt
imaginativa a self-ului sau grandios si pana cand identitatea lui personala
adevarata nu este suficient dezvoltata.
In terapia acestor pacienti este important sa
intelegem puternica atractie si puterea imaginatiei delirante, prin
identificarea anxietatilor subiacente sau a dorintelor omnipotente care o
stimuleaza pe aceasta (imaginatia) si sa incercam sa o "deconstruim".
Utilizez "deconstruire" pentru ca "interpretare",
cuvant pe care-l utilizam pentru a indica unealta noastra terapeutica, nu pare
potrivit pentru problemele clinice puse/ridicate de puterea imaginatiei
delirante.
Astfel, as vrea sa subliniez faptul ca analizandul
si analistul trebuie sa fie disponibili/capabili sa examineze si sa recunoasca
gradat si in detaliu cum este construita experienta deliranta si cum este
dezvoltata, prin examinarea cu acuratete a conditiilor emotionale si caile
preparatorii indepartate ale delirului si sa uneasca, sa puna in legatura,
diferite fragmente imprastiate care au aparut si continua sa apara in timpul
analizei. Aceasta munca trebuie sa fie facuta constant, sedinta de sedinta,
pentru un timp indelungat.
In cazul meu, eu am realizat gradat cat de
important era sa revenim la primul episod delirant care a semnalat inceputul
statusului psihotic al pacientului si sa incerc si sa contin/tin stabil acest
punct de referinta, pentru o posibila prelucrare a delirului.21
Un punct important care trebuie luat in
consideratie este semnificatia episodului prim ("very first episod"). Nu este
doar dezlantuirea tulburatoare, dar si un fapt dinamic de importanta enorma,
fara care lumea pacientului ar putea sa opreasca sau chiar sa compenseze
dispozitia sa la psihoza. (Arieti, 1974, p. 909).
In fapt, doar prin continerea energiei fanteziei
delirante si prin cautarea constanta a motivelor ei in prezent si in trecut,
pot spatiile mentale sa fie eliberate in mod util pentru o posibila dezvoltare
a gandirii si identitatii personale.
Un aspect special al muncii analitice a fost lupta
cu reconstructia copilariei lui A. Parerea mea a fost ca idealizarea deliranta
a tatalui lui si o identificare omnipotenta cu acesta a fost un factor esential
in constructia lui deliranta, constructie care a avut radacinile in copilaria
lui. Ca si copil, A si-a admirat tatal si a vrut sa fie ca el. Tatal lui si-a
impus suprematia in fata mamei sau chiar in fata pacietului, asftel A a cerut
continuu acte de suprematie de la sora lui mai mica. Era fascinat de jocuri ale
aptitudinilor si era fanatic dupa performante, cu care el deseori
revendica/pretindea confirmarea mamei lui, care, in memoria pacientului, il
privea cu admiratie extatica. Jocul de a fi ca tatal lui nu a fost un "joc" pentru pacient, ci realitatea (el a fost tatal lui), identificarea lui cu o
figura grandioasa. In adolescenta el a fost atat de inchis in fanteziile in
care el reusea actiuni eroice astfel incat insotitorii lui trebuiau sa-l aduca
inapoi pe pamant, sa-l faca sa re-iasa din retragerea sa tulburatoare,
palpitanta.
Experienta mea clinica in acest caz a fost ca
"deconstructia" sau desmembrarea constructiei delirului pacientului a permis
achizitia functiilor de constientizare, care i-a permis lui A sa inceapa sa
"vada".
Mentinerea acestei capacitati in timp garanteaza
ca experienta deliranta, cand reapare, este recunoscuta si este facuta
potential transformabila, prevenindu-se astfel cucerirea automata a mintii de
catre aceasta experienta.22
Ca un exemplu al acestei posibile treceri, voi
relata experienta analitica a lui A cand am incercat sa intelegem mai bine
dinamica trecerii de la starea de grandoare la delirul de persecutie. Cu
aceasta ocazie, pacientul a simtit/a perceput ca el a proiectat propriul status
mental omnipotent pe colegul lui iranian, cand acesta nu s-a dat in laturi de a
o curta pe fata si, in final, de a o seduce. In mintea lui, colegul a devenit
persecutorul lui, care astepta sa-si ia revansa in fata lui pentru ca A a
indraznit sa-i taie calea spre puterea lui omnipotenta. Cred ca acest conflict
cu colegul iranian a fost atat de catastrofic, pentru ca acest conflict a
omorat nu doar self-ul omnipotent al pacientului, dar de asemenea si self-ul
sau potential, conectat cu acesta. Self-ul grandios proiectat a fost acum
perceput ca inspaimantator si capabil sa faca ce vrea cu el.
In realitate, aspectele competitive ale colegului
au servit pacientului ca mijloc pentru a face aceasta persoana un obiect
potrivit pentru proiectarea propriei lui omnipotente, parti avide care erau
pline de dorinta de dominare si triumf narcisic. In acest fel, partea nebuna a
pacientului, pozitionata in colegul sau, a inceput sa traiasca o viata
independenta care a fost, astfel, indisolubil separata de el, ca efect al unei
identificari proiective omnipotente in sensul descris de Klein (1946).
Am descris acest pasaj pentru ca imi pare sa
reprezinte unul din momentele care a initiat "deconstructia" experientei
delirante a lui A. Prin acest proces, delirul inceteaza sa fie o stare mentala
concreta care tine pacientul ca intr-o inchisoare si devine un fapt psihic in
care experienta deliranta a inceput sa fie "digerata" si transformata, in timp
ce pacientul a devenit capabil sa gandeasca chiar el despre si sa inteleaga
contributia sa la constructia deliranta.
Acest material analitic a devenit din ce in ce mai
frecvent in analiza lui A, pe masura ce pacientul si-a intarit propria gandire
intuitiva, care era aproape absenta la inceputul acestei terapii.23
CONCLUZII
Am prezentat o parte a materialului din
tratamentul analitic al unui pacient ca sa arat dificultatile intampinate in
analiza atunci cand gandirea intuitiva ia calea de dezvoltare a gandirii
delirante. Am punctat, de asemenea, nevoia de a retrai cu pacientul episodul
psihotic, care poate reveni si care-si poate face simtita prezenta chiar in
timpul analizei, pentru a sublinia ca este bine ca acesta sa fie
prelucrat/perlaborat bucata cu bucata, pe masura ce gandirea intuitiva se
dezvolta. Aceasta operatiune este valabila in orice, dar mai ales in ceea ce
priveste anxietatea traumatica, care tinde sa tina episodul psihotic splitat de
constientizare, si este prin asta un potential generator al unei viitoare crize
psihotice.
"Energia asertiva" (Searles, 1979) care sustine
aceasta psihoza a pacientului pare sa fie la baza unui sistem ideational in
care imaginatia grandioasa a luat locul capacitatii obisnuite de autoevaluare
si evaluare a proceselor mentale proprii sau ale altor persoane. Din acest
punct de vedere, putem intelege evolutia grandiozitatii lui A ca o aparare
impotriva anxietatii de anihilare ("a fi nimic"), o aparare iluzorie care, in
plus, distruge orice posibilitate de recuperare a identitatii personale.
Daca, pentru a exista, persoana psihotica trebuie
sa transforme identitatea sa prin alterarea functiei ei perceptive, ea va anula
continuu sistemul adevarului emotional (inconstient emotiv-intuitiv) care-i
permite sa se dezvolte mental si sa inteleaga realitatea emotionala. Pentru
acest motiv, el/ea este destinat sa se scufunde in haos.
Rolul neincetat al imaginatiei solitare, care este
ca un film proiectat intr-o minte cu caractere/figuri care traiesc propria lor
viata, devine important in totul, in orice, in sistemul psihotic. Proiectat in
minte, acest film blocheaza canalele imaginatiei intuitive a pacientului si exercita
o puternica atractie asupra lui/ei.
Raportarile teoretice, caracteristice
psihanalizei, elaborate pentru a intelege constructia deliranta, cum ar fi
identificarea proiectiva, fantezia inconstienta omnipotenta sau realizarea
halucinatorie a dorintei, cu toate ca functioneaza cu adevarat in starea
psihotica, nu par a fi suficiente pentru a intelege un proces complex de
transformare care tinde sa fie de neoprit si in continua schimbare, cum este
cel sustinut prin imaginatia deliranta.
Prin urmare, cred ca trebuie sa contextualizam mai
bine statutul si rolul imaginatiei delirante, pentru a distinge aceasta de alte
tipuri de imaginatie, cum ar fi a visa cu ochii deschisi, retragerea in lumile
fantastice si jocurile copilaresti, pana la imaginatia religioasa sau
artistica, in care aspectul defensiv, explorator sau constructiv este
evident.24
Cu alte cuvinte, ce sunt imaginatiile pozitive,
necesare pentru a mentine viitorul deschis sau pentru a construi realitati
divizate ("gandirea-vis") si ce sunt falsificarile de natura deliranta
("vis-delirul")?
Desi produs de catre imaginatie, delirul este o
constructie pereche, cu aceeasi origine ca si dezvoltarea gandirii.
Elementul paradoxal este ca gandirea, ca si
delirul, este sustinuta de capacitatea imaginativa; are originea si este
mentinuta de aceasta.25
Pentru a gandi, cineva trebuie sa fie capabil
sa-si imagineze. Imaginatia sau capacitatea de a visa, care permite nasterea
gandurilor, nu trebuie niciodata sa se stinga, daca vrem ca viata psihica sa
ramana ca un spatiu potential, deschis pentru viitor.26
O caracteristica a starii psihotice nu este atat
proiectia spre lumea exterioara sau curiozitatea in sine - calitati specifice
imaginatiei intuitive - dar o retragere psihica si o utilizare a organelor
perceptive pentru a construi o stare senzoriala artificiala a mintii.
Productia constanta a realitatilor nou create,
proiectate in afara lui/ei, inseamna ca persoana psihotica atinge o stare
mentala atribuita de om lui Dumnezeu, care a creat lumea fara nimic, de la
nimic, ca o proiectie a imaginatiei sale.
Pentru a se afirma pe sine, realitatea deliranta
trebuie totusi sa anuleze natura ipotetica sau explorativa a gandirii,
inlocuind orice valoare metaforica a acesteia.27
Pornind de la intentia specifica de a transforma
realitatea psihica, delirul blocheaza spatiul potential al gandirii si, in
timp, determinand o fantezie individuala, omoara imaginatia intuitiva si ii ia
locul. Delirul este ca un fetis, un sistem inchis care inghite potentialul infinit
al gandirii.28
O tema la fel de importanta este cum sa manuim
transferul (si ce ar insemna transferul psihotic), care, in cazul pacientilor
psihotici, este nu numai o retraire a unor vechi conflicte. Personal, cred ca
alterarile profunde ale functiei perceptive in stare psihotica fac ca
transferul nevrotic sa nu fie asemanator cu cel din starile psihotice.
Importanta analizei transferului, care constituie
elementul de baza al tehnicii analitice, in fapt, deriva din ipoteza genetica a
afectiunilor mentale. Simplificand, cineva care s-ar referi la modelul Freudian
ar emite ipoteza ca, in timpul copilariei, o idee sau un complex instinctual
este supus reprimarii deoarece este la originea unui conflict. In paralel,
modelul Kleinian spune ca parti ale personalitatii sunt splitate si proiectate
in analist, care devine continatorul partilor nedorite si inconstiente ale
pacientului.
Transferul, deci, este indicatorul permanentei conflictului sau actiunii unei fantezii patologice inconstiente. Este posibil
sa perlaboram conflictul sau sa integram partile splitate ale personalitatii
doar prin analiza transferului.
Din acest punct de vedere, transferul psihotic nu
are multe in comun cu transferul ca retraire a trecutului sau ca proiectii ale
partilor inconstiente ale self-ului; transferul psihotic are caracterul lui
specific, legat de natura starii psihotice. Cred ca Freud, care gandea ca
transferul este o retraire a trecutului, asta a vrut sa spuna cand si-a
mentinut ipoteza ca pacientii psihotici sunt incapabili de a forma un transfer.
Impresia mea este ca exista sigur conflicte din
copilarie, dar ele, nefiind prelucrate mental datorita precocitatii experientei
traumatice si absentei gandirii intuitive inconstiente, nu sunt parte a
formarii transferului, cum se intampla de obicei.
In aceast material am considerat transferul
psihotic ca o "contaminare psihotica a relatiei analitice", o noua creatie a
activitatii imaginative omnipotente constante care transforma figura
analistului in acelasi mod cum transforma realitatea psihica a pacientului si
aceasta trebuie sa fie analizata adecvat si facuta explicita.
Acest material, care a incercat sa examineze mai
profund un aspect analitic intalnit in psihoze, provine din toata experienta
mea in tratarea acestui tip de pacienti, mergand dincolo de cazurile prezentate
mai sus. M-am straduit sa subliniez unele constante care trebuie sa ne ghideze
in solutiile noastre terapeutice si sa ne ajute sa avem un setting mental
specific in timpul analizei starii psihotice.
Sunt profund convins ca cu cat vom introduce mai
multi pacienti psihotici in camerele noastre de analiza, cu atat vom avea mai
multe elemente pentru a imbunatati cunostintele noastre despre aceasta conditie
mentala si caile sa facem posibila intelegerea/perlaborarea acestora.
Traducere din limba engelza: Ina FOCSANEANU
1. In acest material, prin stare psihotica am inteles o conditie patologica care nu include psihoza maniaco-depresiva a carei etiologie si patogeneza a fost amplu ilustrata de catre Freud si Abraham. Aceasta din urma conditie este caracterizata prin intervale libere, fara simptome, in timpul carora pacientul revine la functionarea sa psihica anterioara. Din contra, starea psihotica, acompaniata de delir si/sau halucinatii, este caracterizata printr-o "revenire defectuasa" = "defective recovery". Desprins din constientizare, nucleul delirant continua sa ameninte pacientul chiar daca intr-o forma atenuata, chiar in timpul unei faze de aparenta reintegrare.
2. Aceasta afirmatie pare sa contrazica observatiile unor autori care sustin ca faza initiala a experientei delirante
este intotdeauna dureroasa (de exemplu Ping-Nie Pao, 1979). In opinia mea,
senzatii de anxietate catastrofica cuprind, pun stapanire pe pacient numai cand
el/ea inceteaza sa traiasca senzatia de auto-placere determinata de omnipotenta sau grandiozitate, si devine
incapabil sa controleze procesul de transformare a perceptiilor pe care el/ea
l-a pus in miscare. De exemplu, inainte de a fi coplesit de experienta
catastrofica a distrugerii lumii si de persecutia deliranta focusata pe
Flechsig, presedintele Schreber a fost captat, prins de o placere intensa de
transformare intr-o femeie, in timpul unui act sexual. Daca nu admitem natura
seductiva primitiva a experientei psihotice, este imposibil sa intelegem
atractia pacientului si participarea sa "pasiva" la aceasta experienta.
3. Freud nu a fost capabil sa investigheze sistematic functiile inconstiente necesare pentru a intelege emotiile si
realitatea psihica. El credea ca aceste functii sunt fundamentale: "psihanaliza
ne-a aratat ca fiecare are in activitatea sa mentala inconstienta un aparat
care-i permite sa interpreteze reactiile celorlalti, sa anuleze distorsiunile
pe care alte personane le-au impus in exprimarea trairilor lor" (1913, p. 159).
4. Meritul trebuie sa conduca la Freud care a sesizat ca fluxul gandirii
constiente trebuie sa piarda directia si atentia, trebuie sa fluctueze pentru
ca noi idei sa apara: in acest sens el a fost pionierul ideilor moderne
despre procesele cognitive inconstiente. Recomandarile lui Freud ca un analist
ar trebui sa fie ca un ecran negru, sau spusele lui Bion ca analistul trebuie
sa fie fara amintiri si dorinte, sugereaza ca interpretarile analitice apar din
inconstient cand toate imaginile sau dorintele constiente sunt absente.
5. Ideile moderne despre dezvoltarea copilului (ma refer la lucrarile lui
Edme, Stern si Cercetarea Copilului, ca si teoriile lui Fonagy si Target asupra
functiei reflexive) clarifica/lumineaza importanta capacitatilor emotionale
originale ale copilului, care pot fi intarite sau distorsionate prin raspunsul
matern. Este posibil ca aceste distorsiuni ale functiilor emotionale si
intuitive sa fie precursorii vulnerabilitatii pe care o are o persoana pentru o
solutie psihotica.
6. Cu aceasta ocazie am reusit sa facem niste conexiuni cu instantele
psihotice anterioare despre care pacientul nu m-a informat. In timpul unei
pause de vacanta, petrecuta intr-un sat din sudul Italiei, el s-a simtit
persecutat de catre Mafie. La acel moment, idealidandu-se, el a inceput sa
creada ca el ar putea invinge Mafia. Dar dupa un timp, aceasta idee s-a
transformat in teama de a fi persecutat. In timpul crizelor psihotice care au
urmat, el si-a imaginat ca ar fi seful unei organizatii.
7. In opinia mea, aceasta constelatie deliranta
isi are originea intr-un conflict din prima copilarie cu tatal sau care, pe de
o parte incuraja "superioritatea" baiatului, iar pe de alta parte il umilea in
timpul controverselor. Trebuie notat ca pacientul niciodata nu a constientizat
acest conflict: el intotdeauna s-a identificat cu tatal lui – castigatorul.
Cred ca este o identificare patologica care a interferat cu dezvoltarea unei
identitati separate si un self adevarat.
8. Unii autori (Kernberg, 1975, Rosenfeld 1978, de
Masi 1992) fac distinctie intre "psihoza de transfer" si "transferul psihotic". In timp ce "psihoza de transfer" consta in manifestari psihotice manifestate
exclusiv in transfer, TRANSFERUL PSIHOTIC reuseste sa includa analistul in
delirul psihotic care este dezvoltat in afara relatiei psihanalitice. Rosenfeld
(1997) subliniaza importanta recunoasterii rapide a dezvoltarii transferului
psihotic. Ratarea acesteia poate determina dezvoltarea unei situatii psihotice
acute. In acest caz, partile psihotice ascunse si splitate scapa de sub control
si depasesc elementele non-psihotice ale personalitatii pacientului.
9. M-am intrebat mai tarziu de ce nu am interpretat pacientului in acea sedinta ca am fost transformat intr-un
persecutor pe baza proiectiilor lui. Evident, am gandit ca el nu era capabil sa
inteleaga sau sa accepte acest tip de interpretare (descrierea identificarii
lui proiective) datorita modului de gandire. Pentru acest motiv am raspuns cu o
intrebare ca am sperat sa pot sa-l ajut sa reflecteze la transformarea
psihotica care tocmai survenise.
10. Dupa parerea mea, cand lucram cu un pacient
psihotic sau cu pacienti foarte perturbati, este nevoie sa pastram in minte
lipsa lor de curiozitate cu privire la persoana analistului. La acest gen de
pacienti, curiozitatea este inhibata si este simtita uneori ca o
vinovatie/intruziune periculoasa.
11. Dar acest fapt nu este intotdeauna adevarat. Psihozele lasa asa o amintire placuta de libertate si omnipotenta, care se
caracterizeaza printr-o atractie irezistibila. In ambele cazuri, episodul
psihotic este ca un camp minat care pare a fi prea periculos pentru a fi
clarificat.
12. Teroarea previne ca trauma sa fie prelucrata. Studiile psihanalitice asupra traumei ne spun ca amintirile si sentimentele
legate de experientele psihotice sunt separate de restul psihicului pentru ca
ele sunt insuportabile. Prin inhibarea perceperii evenimentului, apararea
disociativa previne orice prelucrare a traumei si o perpetueaza. Descoperirile
neurostiintifice recente au aratat cum panica ramane inchisa in circuitul primitiv
al fricii, legat de amigdala, mai degraba decat sa urmeze circuitul rational
care include cortexul. Le Doux (1996) spune ca amintirile inconstiente ale
fricii, definite prin semnificatiile amigdalei, par a fi intiparite (cu fierul
rusu) in creier. Acesta ar putea fi unul din motivele pentru care experientele
delirante traumatice, incluzand delirul, sunt extrem de dificil de perlaborat.
13. Bion (1965, 1967) teoretizeaza ca inconstientul furnizeaza functiile simbolica si imaginativa care permit
transformarea experientelor senzoriale in ganduri. Experientele traumatice si
psihotice, datorita anxietatii pe care o produc, nu ajung in inconstient pentru
o posibila transformare; consecutiv, ele nu pot fi reprimate sau "uitate".
14. In una dintre ultimele lucrari, Melanie Klein
(1958) a emis presupunerea ca experientele psihotice (care par sa apartina de
cele mai primitive si mai chinuitoare aspecte ale mintii) sunt impinse in
nivele atat de profunde ale inconstientului ca orice prelucrare a lor este
imposibila. Aici ele raman ca entitati splitate, periculoase. Cred ca, in acest
mod, cu modelul sau spatial despre inconstient, Klein a incercat sa explice
problema recaderilor pacientilor psihotici.
15. Cred ca faptul neasteptat de a ma vedea in
afara analizei a stimulat anxietatea lui, pentru ca asta a imprastiat/anulat
separarea spatiala intre gandirea persecutorie si figura analitica
necontaminata. Impresia mea a fost ca fiecare eveniment neasteptat era
adauga/lipit cu putere la constructia deliranta.
16. In timpul primei noastre vacante de vara,
intr-o totala negare a anxietatii sale, pacientul a plecat la un club de
vacanta pe o insula in Mediterana, unde a cazut intr-o stare aproape
deliranta.
17. In acest sens, teroarea psihotica este
similara atacului de panica. Desi a suferit atacul, departe de a fi incurajat
de faptul ca a supravietuit, el devine si mai inspaimantat de situatia
originala. Faptul de a fi scapat de pericol nu face decat sa intareasca alarma.
In ciuda faptului ca frica lui A de a fi otravit a fost infirmata, imaginatia
lui continua sa creeze noi pericole cu fiecare noua ocazie.
18. Principiul falsificarii si al unui a priori
spatial si temporal lipsesc in gandirea psihotica. Pentru pacient, eu sunt
poate analistul, dar de asemenea pot fi o persoana care-l tradeaza.
Persecutorii sunt peste granita, in Italia, oriunde. Pentru acest motiv, in
acord cu Popper, gandirea psihotica nu este falsificabila.
19. In acest sens, capacitatea de "a visa" este
fundamentala pentru dezvoltarea functiei imaginative care permite perceptia
propriilor emotii ale cuiva si cele ale altor persoane. Bion denumeste aceasta
functie "reverie", capacitatea spontana de a utiliza imaginatia intuitiva
pentru a intelege emotiile.
20. Pacientul, care niciodata nu se gandise sa
ceara ajutorul politiei impotriva persecutorilor, era convins delirant ca era
vinovat, dorind in acelasi timp sa renunte si sa fie atacat.
21. Un punct important care trebuie luat in
consideratie este semnificatia episodului prim ("very first episod"). Nu este
doar dezlantuirea tulburatoare, dar si un fapt dinamic de importanta enorma,
fara care lumea pacientului ar putea sa opreasca sau chiar sa compenseze
dispozitia sa la psihoza. (Arieti, 1974, p. 909).
22. Consideratii similare, poate mai putin complex
dinamice, trebuie sa fie facute in ceea ce priveste constructia sistemelor
perverse, atacurilor de panica sau starilor hipocondriace.
23. In lucrul cu pacientii psihotici, analistul
trebuie sa fie in alerta in momentul cand, in vis sau in asocierile
particulare, imaginatia intuitiva, sau capacitatea de a intelege procesele
mentale proprii ale cuiva, incepe sa se manifeste in sine.
24. Aceasta topica a fost dezbatuta in detaliu
intr-o discutie pe internet, condusa de Paul Williams (1998) pe tema "stari
mentale psihopatologice si primitive" de Robert Caper (1998). Discutia a aratat
cat de dificil este sa clasificam teoretic gandirea deliranta.
25. Cum a spus Freud (1911) in "Formulari ale
celor doua principii ale functionarii mentale", principiul placerii, care
precede principiul realitatii, continua sa lucreze chiar dupa cele mai recente
afirmatii. Fanteziile si visele sunt expresii ale principiului placerii, care
formeaza o gandire paralela cu cea inspirata de principiul realitatii.
26. Prin imaginatia sa copilul este capabil sa
creeze, dar in jocul lui, el este capabil sa exploreze noi realitati.
Imaginatia ii permite sa descopere o realitate deja cunoscuta; o realitate
traita de altii. "Pretinzand a fi" este o arie a fanteziei care este
necesara dezvoltarii psihice si identificarii cu parintii lui. In jocurile
copilariei, A nu a pretins ca e tatal, el a fost tatal lui. Chiar raportarile
religioase la o sfera a imaginatiei creaza o arie imaginativa divizata, o
realitate psihica, in care este posibil sa crezi.
27. Creatiile artistice completeaza posibilitatile
potentiale ale imaginatiei, creand noi lumi imaginative si largind realitatea
psihica. Din acest motiv, aceste lumi devin noi realitati fractionate/partiale,
potential utilizabile de catre toti. Contrar acesteia, imaginatia perversa
creaza o lume fetisista, cu calitati fixe, asemanatoare celor psihotice, in
care spatiul potential este distrus.
28. Melanie Klein (1930) precizeaza ca pacientul
psihotic este inchis in nebunia lui prin puterea cruzimii lui sadice,
experimentata ca o prezenta terifianta, persecutorie. Consecutiv, capacitatea
de a gandi simbolic este pierduta, determinand o oprire a dezvoltarii psihice.
