IN AFARA CASEI MELE
(a propos de formarea la Asociatia Psihanalitica Franceza)

 

Comitetul de formare al Asociatiei Psihanalitice Franceze, organ al Institutului de formare al A.P.F. isi reinoieste, din trei in trei ani, o treime din membri si eu il voi parasi in curand; sunt fericit de ocazia oferita de Vera Sandor de a reflecta asupra muncii noastre in extra-teritorialitatea, pentru mine, acestui buletin.
Acest cuvant de extra-teritorialitate este important. El aduce putin din ciudatenia sau ex-stranietatea inconstientului. El are, de asemenea, ceva exorbitant, care califica de altfel destul de bine modul cvasi-delictuos al functionarii unui Comitet de formare. Intr-adevar, noi ne arogam dreptul (si eu presupun ca asta se intampla in numeroase alte Institute de psihanaliza) de a admite sau de a refuza un candidat la Institutul de formare, fara ca el sa stie, in prealabil, pe ce criterii se va baza selectia si avertizandu-l asupra rezultatului printr-o scrisoare care nu contine nici o explicatie; considerata astfel, extra-teritorialitatea ia in considerare modalitatile care guverneaza diverse organisme, private sau publice, de formare, si se aseamana mult cu un abuz; nu ar rezista mult timp in fata unui tribunal. Dar, pentru a discuta despre acest punct si de inca alte cateva, eu cred ca sunt interesante cateva informatii despre A.P.F. si despre modul de formare al Institutului sau.
Asociatia Psihanalitica Franceza a fost creata in 1963. Societate componenta a I.P.A. ea este rezultatul sciziunii intervenite initial in sanul Societatii Psihanalitice din Paris (S.P.P.) in 1953, care a deschis posibilitatea crearii, in jurul dr. Lagache si Lacan, a Societatii Franceze de Psihanaliza (S.F.P).
Parasind S.P.P., scizionistii s-au exclus, fara sa-si dea seama, din I.P.A.. Zece ani mai tarziu, o parte din ei, il parasesc pe Lacan si tranzitoria S.F.P., pentru ca obtinand recunoasterea I.P.A., sa formeze o noua societate, A.F.P., in timp ce Lacan crea scoala sa.
Eu nu voi adauga nimic adevarat sau fals la toate lucrurile adevarate sau false, care s-au spus atat de mult timp in legatura cu separarea de Lacan.
Eu nu am fost acolo, acestea nu sunt povestile familiei mele si, in plus, eu nu vad nimic intr-o Societate de analiza care sa se asemene, pentru mine, cu o "family life"; cuvintele de tata, frate (mama, de asemenea, dar mai putin, pentru un motiv care-mi scapa) imi par necuviincioase, cand ele servesc dorinta de a explica filiatiile Societatilor de analiza si ale analistilor, iar inscrierea mea intr-o filiatie, ca sa spun asa, imi pare mult mai complexa decat ceea ce mi-ar permite sa ma regasesc printre cei pe care aceste istorii ii pasioneaza.
Identitatea mea si modul meu de a fi nu imi vin de la psihanaliza. Constientizarea a ceea ce ma impiedica sa le recunosc, da, vine de la analiza si de la anumiti analisti, de la formarea pe care mi-au dat-o (sau pe care mi-am insusit-o cand acesti analisti au fost dascali si nu profesori - la A.P.F. nu am avut niciodata sefi).
Identitatea mea vine de la un tanar barbat extravagant pe care eu nu am reusit sa-l intalnesc, pentru ca el nu mai era acolo, si de la legatura noastra dificila, un barbat care, de altfel, spre 1920 a trait un an la Bucuresti unde el a ajuns cu trenul, pe care-l inchiriase pentru el si blanurile sale. "Tatal tau ti le-a lasat mostenire, pentru a le stapani, castigandu-le" spune faimoasa fraza pe care eu ar fi trebuit sa o pun ca motto la aceasta reflexie asupra formarii.
Iata deci o mica Societate (este foarte important ca ea este mica, in special in sensul ca grijile gestiunii nu sunt inca dominante) care astazi, inca, numara destul de putini membri (cam 30 de titulari si 20 de "societari") si elevi (in jur de 180). Ca este mica semnifica, de asemenea, ca nu este interesata sa domine (cu toate ca anumiti membri ai sai sigur o doresc, dar nu si institutia).
Una din formele sub care se poate manifesta aceasta dominatie este expansiunea: A.P.F. pastreaza poate intotdeauna vie, in amintirea istoriei sale, o neincredere profunda in ceea ce priveste imperialismul si, nu in numele A.P.F, anumiti membri ai sai exercita, in exterior, o putere incontestabila: mergeti deci sa-i spuneti lui Laplanche ca el reprezinta A.P.F., la Censier sau in podgoria de la Bourgogne, sau lui Pontalis ca el este A.P.F. la Gallimard! (sau colegului nostru, generalului Barrois, ca noi suntem referinta sa la O.N.U!....caci noi nu avem sefi dar avem un general in exercitiu). Neincrederea vizeaza puterea - aceasta putere care nu ocupa niciodata terenul, fara sa ocupe de asemenea, sufletul, spiritul si putin din toate miscarile si perspectivele vietii; aceasta putere a carei putere este de a alunga depresia - explica specificiatatea modului nostru de formare. Noi am fost mult timp singura Societate de psihanaliza a I.P.A. care a suprimat analiza didactica, estimand ca institutia nu trebuie sa se ocupe de analiza personala a candidatului. Si noi am fost intotdeauna singura Societate care am suprimat didacticienii si am admis, eventual, candidati analizati de catre un elev al A.P.F., sau de un mare analist sau de un elev al unei alte Societati (incluzand si lacanienii); uneori, noi admitem un candidat venind, cum spunem noi, de pe un "divan necunoscut". Aceasta nu vrea sa insemne ca noi ignoram analiza candidatului, dimpotriva, noi ne referim la ceea ce el poate sau nu poate sa ne spuna sau la ceea ce el stie sau nu stie sa faca. Este astfel cautata o evaluare analitica a analizei sale personale.
Dar, este timpul sa pun ordine in aceasta expunere a cursurilor candidatului la A.P.F.. Formarea la A.P.F. este rezultatul mai multor reforme, care ele insele, sunt fructul unei munci de permanenta reflectie. Nu voi face istoria elaborarilor progresive ale acestei conceptii despre formare, ci mai ales, voi descrie modalitatile actuale, discutate si aprobate punct cu punct de majoritatea membrilor in 1970, apoi in 1989.
Un candidat care, obligatoriu, este sau a fost in analiza, se adreseaza Secretarului Comitetului de Formare pentru a cere admiterea sa la Institutul de formare. Secretariatul ii comunica lista a 9 membri din Comitet, din care candidatul va alege trei persoane cu care el se va intalni separat si va sta de vorba, si care vor raporta in fata Comitetului emitand un aviz asupra candidatului.O discutie va permite Comitetului sa urmeze sau nu avizul raportorilor, care poate, de altfel, dar mai rar, sa fie divergent. Candidatul este anuntat de rezultat printr-o scrisoare, care nu contine decat mentiunea admis sau respins. Si numai daca el doreste, va sta de vorba cu un membru al Comitetului despre ceea ce s-a intamplat.
La ce este admis candidatul "primit"? Sa urmeze cursurile Institutului, sa participe la activitatile stiintifice ale Societatii si, cel mai important, sa intreprinda o prima cura supervizata.
Din acest moment incep cursurile Institutului A.P.F. si cuprind doua supervizari care sunt obligatoriu individuale, o data la doua saptamani, vizand fiecare o singura cura psihanalitica a nevrozei adulte.
Validarea primei supervizari este ceruta de candidat, care a discutat cu supervizorul sau. Comitetul numeste (dintre membri sai) o comisie de trei raportori care, se reunesc pentru a asculta separat candidatul si supervizorul sau. Comisia face apoi un raport in fata Comitetului, si, numai discutia care se angajeaza intre toti membri Comitetului poate aduce concluzia. Se poate, de asemenea, ca aceasta comisie sa nu urmeze avizul supervizorului sau Comitetul sa nu urmeze avizul comisiei. Refuzul validarii poate fi insotit sau nu de sfaturi. Validarea conteaza pentru autorizarea de a incepe o a doua supervizare, cu un al doilea supervizor, care poate fi validat in acelasi mod ca si primul, dar, desigur, cu exigente diferite.
Durata supervizarilor, care respecta statutar pe aceea preconizata de I.P.A, este de fapt ceva mai lunga, si impreuna cu cele doua controale pot atinge o durata de zece ani, ceea ce explica, de fapt, ca totala disparitie a analistului didactic in folosul respectului analizei personale, deplaseaza accentul formarii pe supervizare. In sfarsit, validarea celei de-a doua supervizari porneste prin autorizatia de a cere omologarea cursurilor (cuprinzand toate cursurile candidatului vizat: analiza personala, supervizari, notiunile teoretice insusite in cadrul seminariilor sustinute de A.P.F., participari la activitati stiintifice lunare, intalniri bianuale, cursuri clinice sau universitare, practica analitica, munca, etc.).
Omologarea cursurilor este hotarata de aceasta data de Colegiul Titularilor, pe baza raportului unui membru titular numit de Comitet si Consiliu. Acest raport s-a intretinut cu analistul in formare. Exista o perioada intermediara intre sfarsitul functionarii la Institut si debutul relatiilor cu Societatea.
Cursurile analistului in formare sunt omologate numai pe baza propunerii raportorului, daca raportorul sau un membru titular nu solicita discutii si votul (secret), justificand explicit cererea sa. Refuzul este insotit de o discutie cu analistul in formare.
Omologarea debuteaza prin posibilitatea de a solicita Colegiului Titularilor de a deveni membru al Societatii, prin intermediul unui memoriu care contine un raport asupra unei practici psihanalitice si a modului de gandire asupra ei.
Din nou, candidatul se intalneste separat cu trei comisari numiti de Consiliu dintre membri titulari, care vor face fiecare un raport ce va fi citit si discutat in Colegiul Titularilor. Un vot secret va admite sau nu candidatul cu o majoritate de doua treimi din membri prezenti, evidenta tinuta sub control de un cvorum al adunarii Colegiului. Votul prin corespondenta nu este admis, votul alb nu este luat in considerare.
Daca rezultatul este pozitiv, toate rapoartele scrise, incepand cu debutul cursurilor (trei rapoarte de candidatura, doua rapoarte de validare a supervizarilor, un raport de omologare a cursurilor - adica rapoarte scrise in exclusivitate de membri Comitetului, exceptand pe cele ale analistului si ale supervizorilor candidatului) sunt distruse.
In sfarsit, analistul in formare, admis ca membru al Societatii, devine automat, dar dupa trei ani, membru deplin al I.P.A. cu aceleasi drepturi in I.P.A ca si membri titulari. Procedura de titularizare va urma un mod analog celei urmate de Societate, dar cu criterii sensibil diferite, caci titularul este automat (cu exceptia anumitor cazuri particulare) un formator, un analist in exercitiu (training analist) fara analiza didactica (Lichtenberg l-a numit "un cutit fara maner, caruia ii lipseste lama") dar abilitat sa-si ia in sarcina supervizarea unei cure. El face parte din Institutul de formare.
Institutul A.P.F. guverneaza un invatamant rezervat in exclusivitate elevilor sai. Acestea sunt mici grupuri de cercetare sau seminarii care au loc la membrii care le coordoneaza. Putin diferite sunt grupurile de lucru, organizate de un elev sau un grup de elevi si cursurile facute de catre membri la Universitate sau la spital, si a caror frecventare este libera ( nu e rezervata numai elevilor Institutului).
In plus, Institutul organizeaza un seminar numit "clasa", deschis numai noilor admisi de-a lungul intregului an, "martea tehnica" - lunara - unde un elev prezinta altor elevi probleme tehnice, pornind de la un material clinic, in fata a doi membri titulari.
In fine, o "joi pe text" - lunara - permite elevilor sa se hotarasca sa interogheze analisti (toate somitatile netinand cont de ierarhie)asupra scrierilor lor.
Invatamantul nu este obligatoriu, el nu e controlat individual, el nu urmeaza o evolutie conforma modelului scolar.
In prezent, ce sa spun? Poate, pentru inceput, sa subliniez importanta unui "altundeva", unui "in alta parte" de-a lungul intregii formari "in alta parte" a analizei personale, "in alta parte" a Comitetului pentru comisii, "in alta parte" a Institutului pentru Societate (aceasta nu impiedica membri Institutului si membri titulari ai Societatii de a fi aceleasi persoane, cu - cred eu - doua, trei exceptii).
Apoi, trebuie subliniate, de asemenea, situatii care sunt paradoxale; daca formarea ar consta in a distribui drepturi sau puteri numai dupa merite, cunostinte, vechime, varsta, titluri universitare, etc sunt numeroase exemplele acestei separari intre elementele obisnuite ale unui curriculum vitae si etapele cursurilor.
Astfel, s-a vazut non-validarea celei de-a doua supervizari a unui profesor universitar sau nealegerea la titulari a unui eminent cercetator, medic, sef al unui important serviciu clinic; astfel, ajungem la situatia ca unul din membri nostri sa-si vada analistul admis la formare ca elev.
Aici, de asemenea, s-ar regasi aceasta extra-teritorialitate, pe care o evocam la inceput, si care este activa in criteriile retinute pentru admiterea unui candidat, precum si in liniile de delimitare intre o Societate analitica si un grup profesional: adica, ceea ce revoca ideea ca suntem "acasa" in timpul sedintei, ca suntem "acasa" intre noi, ca suntem "acasa" cand e vorba de inconstient.
Este, fara indoiala, directia in care as orienta acum discutia care ghideaza, de fapt si fara incetare, orice reflectie asupra formarii in psihanaliza.

Michel Gribinski, Paris, noiembrie, 1993