Comitetul de formare al Asociatiei Psihanalitice Franceze, organ al
Institutului de formare al A.P.F. isi reinoieste, din trei in trei ani, o treime
din membri si eu il voi parasi in curand; sunt fericit de ocazia oferita de Vera
Sandor de a reflecta asupra muncii noastre in extra-teritorialitatea, pentru
mine, acestui buletin.
Acest cuvant de extra-teritorialitate este important.
El aduce putin din ciudatenia sau ex-stranietatea inconstientului. El are, de
asemenea, ceva exorbitant, care califica de altfel destul de bine modul
cvasi-delictuos al functionarii unui Comitet de formare. Intr-adevar, noi ne
arogam dreptul (si eu presupun ca asta se intampla in numeroase alte Institute
de psihanaliza) de a admite sau de a refuza un candidat la Institutul de
formare, fara ca el sa stie, in prealabil, pe ce criterii se va baza selectia si
avertizandu-l asupra rezultatului printr-o scrisoare care nu contine nici o
explicatie; considerata astfel, extra-teritorialitatea ia in considerare
modalitatile care guverneaza diverse organisme, private sau publice, de formare,
si se aseamanamult cu un abuz; nu ar rezista mult timp in fata unui tribunal.
Dar, pentru a discuta despre acest punct si de inca alte cateva, eu cred ca sunt
interesante cateva informatii despre A.P.F. si despre modul de formare al
Institutului sau.
Asociatia Psihanalitica Franceza a fost creata in 1963.
Societate componenta a I.P.A. ea este rezultatul sciziunii intervenite initial
in sanul Societatii Psihanalitice din Paris (S.P.P.) in 1953, care a deschis
posibilitatea crearii, in jurul dr. Lagache si Lacan, a Societatii Franceze de
Psihanaliza (S.F.P).
Parasind S.P.P., scizionistii s-au exclus, fara sa-si dea seama,
din I.P.A.. Zece ani mai tarziu, o parte din ei, il parasesc pe Lacan si
tranzitoria S.F.P., pentru ca obtinand recunoasterea I.P.A., sa formeze o noua
societate, A.F.P., in timp ce Lacan crea scoala sa.
Eu nu voi adauga nimic
adevarat sau fals la toate lucrurile adevarate sau false, care s-au spus atat de
mult timp in legatura cu separarea de Lacan.
Eu nu am fost acolo, acestea nu
sunt povestile familiei mele si, in plus, eu nu vad nimic intr-o Societate de
analiza care sa se asemene, pentru mine, cu o "family life"; cuvintele de tata,
frate (mama, de asemenea, dar mai putin, pentru un motiv care-mi scapa) imi par
necuviincioase, cand ele servesc dorinta de a explica filiatiile Societatilor de
analiza si ale analistilor, iar inscrierea mea intr-o filiatie, ca sa spun asa,
imi pare mult mai complexa decat ceea ce mi-ar permite sa ma regasesc printre
cei pe care aceste istorii ii pasioneaza.
Identitatea mea si modul meu de a
fi nu imi vin de la psihanaliza. Constientizarea a ceea ce ma impiedica sa le
recunosc, da, vine de la analiza si de la anumiti analisti, de la formarea pe
care mi-au dat-o (sau pe care mi-am insusit-o cand acesti analisti au fost
dascali si nu profesori - la A.P.F. nu am avut niciodata sefi).
Identitatea
mea vine de la un tanar barbat extravagant pe care eu nu am reusit sa-l
intalnesc, pentru ca el nu mai era acolo, si de la legatura noastra dificila, un
barbat care, de altfel, spre 1920 a trait un an la Bucuresti unde el a ajuns cu
trenul, pe care-l inchiriase pentru el si blanurile sale. "Tatal tau ti le-a
lasat mostenire, pentru a le stapani, castigandu-le" spune faimoasa fraza pe
care eu ar fi trebuit sa o pun ca motto la aceasta reflexie asupra
formarii.
Iata deci o mica Societate (este foarte important ca ea este mica,
in special in sensul ca grijile gestiunii nu sunt inca dominante) care astazi,
inca, numara destul de putini membri (cam 30 de titulari si 20 de "societari")
si elevi (in jur de 180). Ca este mica semnifica, de asemenea, ca nu este
interesata sa domine (cu toate ca anumiti membri ai sai sigur o doresc, dar nu
si institutia).
Una din formele sub care se poate manifesta aceasta dominatie
este expansiunea: A.P.F. pastreaza poate intotdeauna vie, in amintirea istoriei
sale, o neincredere profunda in ceea ce priveste imperialismul si, nu in numele
A.P.F, anumiti membri ai sai exercita, in exterior, o putere incontestabila:
mergeti deci sa-i spuneti lui Laplanche ca el reprezinta A.P.F., la Censier sau
in podgoria de la Bourgogne, sau lui Pontalis ca el este A.P.F. la Gallimard!
(sau colegului nostru, generalului Barrois, ca noi suntem referinta sa la
O.N.U!....caci noi nu avem sefi dar avem un general in exercitiu). Neincrederea
vizeaza puterea - aceasta putere care nu ocupa niciodata terenul, fara sa ocupe
de asemenea, sufletul, spiritul si putin din toate miscarile si perspectivele
vietii; aceasta putere a carei putere este de a alunga depresia - explica
specificiatatea modului nostru de formare. Noi am fost mult timp singura
Societate de psihanaliza a I.P.A. care a suprimat analiza didactica, estimand ca
institutia nu trebuie sa se ocupe de analiza personala a candidatului. Si noi am
fost intotdeauna singura Societate care am suprimat didacticienii si am admis,
eventual, candidati analizati de catre un elev al A.P.F., sau de un mare analist
sau de un elev al unei alte Societati (incluzand si lacanienii); uneori, noi
admitem un candidat venind, cum spunem noi, de pe un "divan necunoscut". Aceasta
nu vrea sa insemne ca noi ignoram analiza candidatului, dimpotriva, noi ne
referim la ceea ce el poate sau nu poate sa ne spuna sau la ceea ce el stie sau
nu stie sa faca. Este astfel cautata o evaluare analitica a analizei sale
personale.
Dar, este timpul sa pun ordine in aceasta expunere a cursurilor
candidatului la A.P.F.. Formarea la A.P.F. este rezultatul mai multor reforme,
care ele insele, sunt fructul unei munci de permanenta reflectie. Nu voi face
istoria elaborarilor progresive ale acestei conceptii despre formare, ci mai
ales, voi descrie modalitatile actuale, discutate si aprobate punct cu punct de
majoritatea membrilor in 1970, apoi in 1989.
Un candidat care, obligatoriu,
este sau a fost in analiza, se adreseaza Secretarului Comitetului de Formare
pentru a cere admiterea sa la Institutul de formare. Secretariatul ii comunica
lista a 9 membri din Comitet, din care candidatul va alege trei persoane cu care
el se va intalni separat si va sta de vorba, si care vor raporta in fata
Comitetului emitand un aviz asupra candidatului.O discutie va permite
Comitetului sa urmeze sau nu avizul raportorilor, care poate, de altfel, dar mai
rar, sa fie divergent. Candidatul este anuntat de rezultat printr-o scrisoare,
care nu contine decat mentiunea admis sau respins. Si numai daca el doreste, va
sta de vorba cu un membru al Comitetului despre ceea ce s-a intamplat.
La ce
este admis candidatul "primit"? Sa urmeze cursurile Institutului, sa participe
la activitatile stiintifice ale Societatii si, cel mai important, sa intreprinda
o prima cura supervizata.
Din acest moment incep cursurile Institutului
A.P.F. si cuprind doua supervizari care sunt obligatoriu individuale, o data la
doua saptamani, vizand fiecare o singura cura psihanalitica a nevrozei
adulte.
Validarea primei supervizari este ceruta de candidat, care a discutat
cu supervizorul sau. Comitetul numeste (dintre membri sai) o comisie de trei
raportori care, se reunesc pentru a asculta separat candidatul si supervizorul
sau. Comisia face apoi un raport in fata Comitetului, si, numai discutia care se
angajeaza intre toti membri Comitetului poate aduce concluzia. Se poate, de
asemenea, ca aceasta comisie sa nu urmeze avizul supervizorului sau Comitetul sa
nu urmeze avizul comisiei. Refuzul validarii poate fi insotit sau nu de sfaturi.
Validarea conteaza pentru autorizarea de a incepe o a doua supervizare, cu un al
doilea supervizor, care poate fi validat in acelasi mod ca si primul, dar,
desigur, cu exigente diferite.
Durata supervizarilor, care respecta statutar pe
aceea preconizata de I.P.A, este de fapt ceva mai lunga, si impreuna cu cele
doua controale pot atinge o durata de zece ani, ceea ce explica, de fapt, ca
totala disparitie a analistului didactic in folosul respectului analizei
personale, deplaseaza accentul formarii pe supervizare. In sfarsit, validarea
celei de-a doua supervizari porneste prin autorizatia de a cere omologarea
cursurilor (cuprinzand toate cursurile candidatului vizat: analiza personala,
controale, notiunile teoretice insusite in cadrul seminariilor sustinute de
A.P.F., participari la activitati stiintifice lunare, intalniri bianuale,
cursuri clinice sau universitare, practica analitica, munca,
etc.).
Omologarea cursurilor este hotarata de aceasta data de Colegiul
Titularilor, pe baza raportului unui membru titular numit de Comitet si
Consiliu. Acest raport s-a intretinut cu analistul in formare. Exista o perioada
intermediara intre sfarsitul functionarii la Institut si debutul relatiilor cu
Societatea.
Cursurile analistului in formare sunt omologate numai pe baza
propunerii raportorului, daca raportorul sau un membru titular nu solicita
discutii si votul (secret), justificand explicit cererea sa. Refuzul este
insotit de o discutie cu analistul in formare.
Omologarea debuteaza prin
posibilitatea de a solicita Colegiului Titularilor de a deveni membru al
Societatii, prin intermediul unui memoriu care contine un raport asupra unei
practici psihanalitice si a modului de gandire asupra ei.
Din nou, candidatul
se intalneste separat cu trei comisari numiti de Consiliu dintre membri titulari,
care vor face fiecare un raport ce va fi citit si discutat in Colegiul
Titularilor. Un vot secret va admite sau nu candidatul cu o majoritate de doua
treimi din membri prezenti, evidenta tinuta sub control de un cvorum al adunarii
Colegiului. Votul prin corespondenta nu este admis, votul alb nu este luat in
considerare.
Daca rezultatul este pozitiv, toate rapoartele scrise, incepand
cu debutul cursurilor (trei rapoarte de candidatura, doua rapoarte de validare a
supervizarilor, un raport de omologare a cursurilor - adica rapoarte scrise in
exclusivitate de membri Comitetului, exceptand pe cele ale analistului si ale
supervizorilor candidatului) sunt distruse.
In sfarsit, analistul in formare,
admis ca membru al Societatii, devine automat, dar dupa trei ani, membru deplin
al I.P.A. cu aceleasi drepturi in I.P.A ca si membri titulari. Procedura de
titularizare va urma un mod analog celei urmate de Societate, dar cu criterii
sensibil diferite, caci titularul este automat (cu exceptia anumitor cazuri
particulare) un formator, un analist in exercitiu (training analist) fara
analiza didactica (Lichtenberg l-a numit "un cutit fara maner, caruia ii
lipseste lama") dar abilitat sa-si ia in sarcina supervizarea unei cure. El face
parte din Institutul de formare.
Institutul A.P.F. guverneaza un invatamant
rezervat in exclusivitate elevilor sai. Acestea sunt mici grupuri de cercetare
sau seminarii care au loc la membrii care le coordoneaza. Putin diferite sunt
grupurile de lucru, organizate de un elev sau un grup de elevi si cursurile
facute de catre membri la Universitate sau la spital, si a caror frecventare
este libera ( nu e rezervata numai elevilor Institutului).
In plus,
Institutul organizeaza un seminar numit "clasa", deschis numai noilor admisi
de-a lungul intregului an, "martea tehnica" - lunara - unde un elev prezinta
altor elevi probleme tehnice, pornind de la un material clinic, in fata a doi
membri titulari.
In fine, o "joi pe text" - lunara - permite elevilor sa se
hotarasca sa interogheze analisti (toate somitatile netinand cont de
ierarhie)asupra scrierilor lor.
Invatamantul nu este obligatoriu, el nu e
controlat individual, el nu urmeaza o evolutie conforma modelului scolar.
In
prezent, ce sa spun? Poate, pentru inceput, sa subliniez importanta unui
"altundeva", unui "in alta parte" de-a lungul intregii formari "in alta parte" a
analizei personale, "in alta parte" a Comitetului pentru comisii, "in alta
parte" a Institutului pentru Societate (aceasta nu impiedica membri Institutului
si membri titulari ai Societatii de a fi aceleasi persoane, cu - cred eu - doua,
trei exceptii).
Apoi, trebuie subliniate, de asemenea, situatii care sunt
paradoxale; daca formarea ar consta in a distribui drepturi sau puteri numai
dupa merite, cunostinte, vechime, varsta, titluri universitare, etc sunt
numeroase exemplele acestei separari intre elementele obisnuite ale unui
curriculum vitae si etapele cursurilor.
Astfel, s-a vazut non-validarea celei
de-a doua supervizari a unui profesor universitar sau nealegerea la titulari a
unui eminent cercetator, medic, sef al unui important serviciu clinic; astfel,
ajungem la situatia ca unul din membri nostri sa-si vada analistul admis la
formare ca elev.
Aici, de asemenea, s-ar regasi aceasta
extra-teritorialitate, pe care o evocam la inceput, si care este activa in
criteriile retinute pentru admiterea unui candidat, precum si in liniile de
delimitare intre o Societate analitica si un grup profesional: adica, ceea ce
revoca ideea ca suntem "acasa" in timpul sedintei, ca suntem "acasa" intre noi,
ca suntem "acasa" cand e vorba de inconstient.
Este, fara indoiala, directia
in care as orienta acum discutia care ghideaza, de fapt si fara incetare, orice
reflectie asupra formarii in psihanaliza.
Paris,
noiembrie, 1993
