TEORIA SEXUALITATII FEMININE
INTRE DUALISM SI MONISM IN PSIHANALIZA

Brindusa POP

1. Dialectica psihanalitica

        In acest cadru al domeniului de referinta al unei discipline, conceptele trebuie structurate dupa o economie a simetriei si a echilibrului in vederea unei mai bune puteri explicative. Faptul ca orice teza trebuie sa aiba o antiteza este o consecinta a acestei structurari.
        Teoria, la randul sau, ca modalitate mediatica de percepere a realitatii, asa-zis obiectiva, raspunde cu necesitate la nevoile economiei psihice: teoria, rezultanta a mecanismelor de aparare. Intelegem cu atat mai mult structurarea dialectica a teoriei stiintifice care o reflecta pe cea a economiei psihice: teza si antiteza, insusi modelul conflictului ca imagine a functionarii psihicului.
        Intuitia lui Freud privind functia dialecticii (dia-legein = a vorbi contra) a fost utilizata ca atare in teoria sa.
        Dezideratul asimptotic si deci ipotetic al maturizarii ca scop al analizei l-a constrans pe Freud sa ramana mereu in spatiul polarelor. Sadism - masochism, activ - pasiv, falic - castrat sunt doar cateva exemple in care Freud exprima pozitiile fundamentale la nivel psihologic si metapsihologic¹, ilustreaza nevoia de perspectiva dialectica in fascinantul efort freudian de a intelege fiinta umana.
        Nevoia cuprinderii, in logosul metapsihologic, a realitatii conflictului intrapsihic, nevoie care uneori a transmutat conflictul din spatiul teoretic in cel al disputei dintre autori, este deci necesara si omniprezenta in spatiul conceptual psihanalitic.
        Vom incerca o scurta trecere in revista a "conflictului inter-teoretic" si "inter-autori" in contextul problematic al sexualitatii feminine: sexualitatea feminina si ipostazele ei - sexualitatea feminina - masculina, versus sexualitatea feminina - feminina sau teoria freudiana versus cealalta teorie.
        Intrebarea care se pune este daca, in cazul teoriei sexualitatii feminine putem vorbi de o teorie complementara, situata la o extrema dialectica, teorie care trebuie sa aiba o functie de echilibru in ordinea teoretizarii feminitatii sau de un spatiu al teoriilor care gliseaza spre pozitia polara fara insa a o putea atinge.

2. Raspunsul lui Tiresias si teoria sexualitatii feminine

        Motivul orbului Tiresias², de fapt al orbirii sale, ne ajuta "sa vedem" amploarea istorica a sensibilitatii subiectului sexualitatii feminine - de sute de ani sexualitatea feminina oscileaza intre jurisdictia barbatului si cea a femeii. Legenda spune ca Zeus, inveselit de nectar, isi petrecea vremea in glume usuratice cu Hera: "Fara indoiala, placerea voastra este mai mare decat cea a barbatilor". Hera a negat si astfel au hotarat sa-l intrebe pe invatatul Tiresias. Acesta cunostea ambele feluri de placere³. Luat ca judecator, in aceasta glumeata neintelegere, el intareste spusele lui Zeus afirmand ca, daca placerea este impartita in zece parti, noua dintre acestea revin femeii si numai una barbatului. Se spune ca Hera a fost nemultumita de faptul ca judecatorul a dezvaluit taina femeii si a condamnat ochii lui Tiresias la o noapte eterna. Dar Tatal atotputernic in locul vederii pierdute - caci nu este ingaduit unui zeu sa desfaca cele facute de alt zeu - i-a daruit stiinta viitorului si i-a usurat pedeapsa cu o cinstire.
        Daca teoria freudiana a sexualitatii feminine nu "a cunoscut ambele feluri de placeri", precum Tiresias, poate fi considerata psihanaliza inscrisa exclusiv intr-o structura dialectica? Oare limitele dualismului teoretic freudian corespund cu limitele asumarii propriei feminitati?
        Intrucat Freud se afla departe de Tiresias, figura acestuia din urma, va fi reprezentata la nivel teoretic, sub aspectul "celorlalti sapte ani ai sai", de autori ca K.Horney, M. Klein, K. Abraham, H. Deutsch.
        Oare limitele teoriei psihanalitice a sexualitatii feminine se incadreaza in punctul de vedere al lui Tiresias - "cele noua parti de placere" ale teoriei feminitatii interiorului se opun unicei parti "a placerii teoriei" feminitatii falice?

3. Dupa chipul si asemanarea barbatului

        Primele scrieri psihanalitice referitoare la sexualitatea feminina isi au originea in operele lui Freud care fondeaza psihanaliza pe isterie. Plecand de la cazurile pe care le trateaza, majoritatea clientelei lui Freud in acea perioada fiind reprezentata de femei⁴, isteria se impune ca "model al tuturor psihonevrozelor". In spiritul lui Freud, doar feminitatea necesita o demarcatie. Aceasta idee a unui trunchi comun androcentric, pana la a declara viril insusi libidoul - adica energia pulsiunii sexuale - este primul pas in elaborarile freudiene asupra sexualitatii feminine. Meritul operei lui Freud "Fragment de analiza a unei isterii" nu este numai acela al relevarii refularii feminitatii infantile, conflictele nascute din aceasta refulare si tentativa elaborarii lor in cura analitica, ci si acela de a lasa sa se filtreze cateva indicii plecand de la care sa se poata concepe o psihogeneza a feminitatii⁵
        Aristotel da tonul unei convingeri reafirmate de nenumarate ori: "Femeia este un barbat mutilat". Creatura secundara, inferioara barbatului in ratiune si virtute, femeia nu este facuta dupa imaginea lui Dumnezeu. Fundamental defecta, ea sufera, conform povestirii biblice, pentru faptul ca nu este decat a cincea roata de la caruta: femeia spune Bossnet, este osul in plus al barbatului. Astfel de consideratii apar si mai tarziu in literatura.⁶
        Aceasta opozitie, acest partaj ancestral se pastreaza si in cadrul psihanalitic. Freud scria ca trecerea de la mama la tata se caracterizeaza printr-o victorie a vietii spiritului asupra vietii senzoriale, deci un progres al civilizatiei, caci maternitatea este atestata prin marturia simturilor, in timp ce paternitatea este o prezumtie, este edificata pe o deductie si pe un postulat.
        Ne putem intreba daca lucrurile stau chiar asa. Nu cumva acest mod de reprezentare a femeii este o dovada de iubire-ura, de obiect pierdut si care nu a fost inca regasit?
        J. Andre arata ca brutalitatea acestor formulari ne permite sa realizam ca asa-zisa "inferioritate" a femeilor este, pe de o parte, o exigenta a inconstientului barbatilor, mai precis a libidoului lor incestuos. Intr-adevar, Freud nu are nici o dificultate sa arate ca in spatele femeii injosite se disimuleaza figura inversa a iubirii celei mai inalte: mama.

4. Relatia mama - fiica

        Fetita nu poate deveni femeie decat impotriva femininului matern al mamei sale.⁷
        Daca aforismul "nu te nasti femeie ci devii" si-a meritat titlul de noblete, faptul de a sti de ce si cum se devine femeie nu va inceta niciodata sa ne urmareasca. Experienta si clinica dovedesc existenta si destinul unui dublu curent: cel al femininului matern si cel al femininului erotic. Cele doua, dupa exemplul narcisismului si erotismului, fac casa buna. Un oarecare antagonism este necesar in anumite faze ale dezvoltarii libidoului fetitei, in functie de femininul matern si femininul erotic al mamei. Este insa de preferat ca acest antagonism sa nu se indrepte spre clivaj deoarece este necesara o reconciliere in corpul si in psihicul fetitei pentru ca ea sa devina femeie si mama.
        Lumea investitiilor constiente si inconstiente ale mamei pentru sexul copilului induce foarte devreme diferenta dintre sexe si destinul sexualitatii unuia sau celuilalt. A se atasa procesului "filiatiei feminine" conduce la explorarea a ceea ce se intampla, a ceea ce "trece" din corpul si din psihismul mamei la fiica sa, adica doua persoane de acelasi sex, unde una este iesita din corpul celeilalte.
        In aceasta relatie mama - fiica, putem repera cateva pasaje, mai mult ca momente structurale, in care organizarea tine cont de efectul retroactiv, ca si etapele unei dezvoltari lineare, care conduc fetita spre a deveni femeie si mama.
        Tinand cont de aceasta, si deci de riscul la care se expune orice fictiune teoretica si orice utilizare a termenului "primar", Schaeffer intalneste in drumul sau:
- un anumit mod de identificare primara unde nu sunt plasate nici diferenta dintre investire si identificare, nici diferenta dintre sexe: este vorba doar de a fi una cu obiectul;
- o homosexualitate primara, unde se investeste diferenta si identitatea sexuala, unde se contureaza diferenta intre trei curente: tandru, erotic si ostil;
- o identificare isterica primara, totdeauna peste corpul matern, conduce la diferenta dintre sexe, prin desemnarea unui tert obiect al dorintei mamei;
- in sfarsit, schimbarea obiectului si oedipului feminin, moment de conflict al investirilor si identificarilor, cu doi parinti cu sex bine diferentiat.⁸
        Putem pune accentul pe reconcilierea necesara pe care fata trebuie sa o faca, intre femininul matern si femininul erotic, asupra corpului mamei, pentru ca cele doua capacitati feminine, ramase in tensiune, sa se imbine armonios intr-un viitor corp de femeie si mama. Toate acestea pentru ca faptul de a fi penetrata, de a primi penisul pentru placere sexuala sa nu fie in neconcordanta cu faptul de a purta sarcina, de a hrani si a avea grija de copil; si pentru ca toate aceste placeri in acelasi loc sa nu mai fie un obiect de scandal.⁹
        In "Analiza finita si analiza infinita" (S. Freud, 1937), Freud considera refuzul feminitatii ca "roca de origine" de care se ciocneste acceptarea apartenentei noastre la sexul biologic, apartenenta care implica prin definitie recunoasterea existentei celuilalt sex.
        In aceasta etapa Florence Guignard aduce un punct de vedere complementar: ea considera ca teoriile psihanalitice se elaboreaza in psihismul uman in acelasi mod in care se elaboreaza teoriile sexuale infantile si ele pastreaza inevitabil un rol defensiv in fata pulsiunii imposibil de reprezentat; trebuie sa existe un motiv economic defensiv pentru aceasta "agatare" teoretica exclusiva de penis a celor doua sexe. Ipoteza sa este ca acest motiv rezida in ambiguitatea formularii, dupa Freud, a ceea ce el desemneaza ca "roca de origine": "refuzul femininului" (J. Schaeffer, 1997). De fapt, daca urmarim ipotezele sale asupra celor patru aspecte ale fantasmei originare, femininul refuzat nu priveste numai fantasma de castrare ca negare a individuarii, ci in egala masura si complementul ei, fantasma de intoarcere in utero ca negare a nasterii, deci temporalitatea si moartea. Ori, daca celelalte doua aspecte ale fantasmei originare - seductia si scena primitiva - se refera, inainte de orice, la vederea femininului unei mame excitante in sanul unui cuplu parental gelos si invidios, aceste doua aspecte - castrare si intoarcere in utero - sunt in general negative: castrarea ca pierdere a identitatii si moartea ca rezultat inevitabil al nasterii. "Refuzul feminitatii" este, mai precis, refuzul sexualitatii mamei. Este asadar o roca de origine care functioneaza ca fundament biologic al complexului Oedip si al interdictiei incestului cu mama, incest care poarta marca iesirii din temporalitate, deci din umanitate.
        Acest refuz ia forme diferite la baiat si la fata, la barbat si la femeie.
        La baiat si apoi la barbat, refuzul feminitatii este legat de teama de pasivitate (T. Bokanowski, 1998); el primeste un loc organizatoric major sub forma complexului castrarii, ca aparare impotriva unui "prea mult" al descoperirii dorintei mamei pentru tata si penisul sau, descoperire care risca sa ameninte sentimentele sale de identitate masculina, avand in vedere avatarurile rivalitatii sale oedipiene cu tatal.
        La fata si apoi la femeie, refuzul feminitatii are un loc organizatoric primar, sub forma fricii de incest cu mama, iar apoi secundar, sub forma revendicarii falice, in fata dorintei de a avea un copil de la tata. In acest punct urmarim ordinea in care Melanie Klein plaseaza, la fata, dorinta de copil ca fiind primara si dorinta de penis ca secundara. Revendicarea falica a fetei, iar apoi a femeii, constituie asadar o aparare impotriva unui "prea mult" al descoperirii dorintei sexuale a tatalui pentru mama si pentru vaginul acesteia, dorinta care risca sa ameninte sentimentul sau de identitate feminina, avand in vedere avatarurile rivalitatii sale oedipiene cu mama.¹⁰
        In faza primara preoedipiana, imagoul matern primitiv, atotputernic si prevazut cu toate atributele - din care cel mai straniu si mai misterios (si mai demn de invidiat?) este bebelusul, atat in conceperea sa cat si in gestatie si nastere - este cel cu care copilul, baiat sau fata se identifica. Aceasta identificare a fetei cu mama, cu imaginea acesteia, va dura mult timp; baiatul trebuie insa sa renunte la ea de teama sa nu ajunga "precum fetele" conform cu imaginea pe care o are despre ceea ce li s-a facut acestora: castrate.
        Daca relatia cu mama este ciudata (mai putin pentru baiat) si in acelasi timp tenace (mai ales pentru fata), este pentru ca aceasta relatie este intarita si intretinuta de catre homosexualitatea primara feminina - si nu numai falica - sprijinindu-se sau confundandu-se cu imaginea dublului feminin, narcisic, identic si diferit, pe care mama il gaseste in fiica sa si pe care fiica il gaseste in mama - femeie. Despre aceasta "homosexualitate", aceasta relatie de iubire narcisica, Freud nu a vorbit niciodata; totusi, el a intuit-o suficient pentru a ajunge sa observe, cu mirare, ca atasamentul preoedipian al fetei fata de mama sa este incarcat de conflicte potentiale. Atunci cand este in fata unui bebelus baiat, si oricare ar fi satisfactia narcisica pe care acesta i-o poate da, mama nu va recunoaste un dublu feminin; el este asadar condamnat la inevitabila cautare a dublului sau imposibil.¹¹
        In cele mai variate configuratii ale activitatii sexuale, materialul analitic al tinerelor care nu au, in viitorul apropiat, intentia de a avea un copil, se releva faptul ca ele traiesc inconstient aspectul potential auto-erotic al uterului lor ca fiind aproape complet nediferentiat de investirea inconstienta intensa si foarte ambivalenta a uterului mamei, ca loc al fantasmei originare, al dorintei de intoarcere fuzionala pentru totdeauna interzisa. Aceasta traire se exprima in special in preocuparile ipohondrice care se observa pana in aspectele psihosomatice ale psihopatologiei menstruatiei si ale sterilitatii numite psihogene. Dezvoltarile propuse de Sylvie Faure-Pragier (1997) ne permit sa reflectam mai departe in acest domeniu.
        Intr-o maniera complementara si antagonista, fata invidiaza si ataca in acelasi timp capacitatile creatoare ale uterului mamei sale. Tulburarile ginecologice ale acesteia din urma - si in special histerectomia - sunt traite de catre fata ca un atac personal, nu numai in registrul fricii de o relatie, dar si ca o distrugere a locului care, in fantasma, continua sa ii apartina. Cred ca dorinta fetitei de a fura continuturile corpului matern - dorinta pusa in evidenta de studiile facute de M. Klein asupra oedipului feminin - releva in egala masura negarea pierderii continutului uterin, loc la fel de ravnit ca si continutul sau. Aceasta configuratie joaca de altfel un rol primordial in prevalenta functionala a mecanismelor de identificare, in aceeasi masura proiectiv-isterica si introiectiva, in relatia mama-fiica.¹²
        In plus, daca admitem ca fiica isi respinge mama atunci cand devine constienta de faptul ca ea nu are penis, presupunem ca in cursul primelor trei stadii mama este iubita ca detinatoare de penis; postulam ca inaintea stadiului falic, inaintea perceperii sexului baiatului, fata a crezut tot timpul ca ea si mama sa au acelasi sex ca si cel al barbatului si ca de fapt clitorisul este un penis. Ori, cand percepe pentru prima data sexul baiatului, ea il vede ca o "replica" a sexului sau: clitorisul este cel care ii serveste ca model pentru a evalua penisul, si nu invers. Ea pare sa faca o veritabila descoperire: exista o diferenta cantitativa care este in defavoarea sa, sau exista o identitate care permite atunci si numai atunci comparatia? Aceasta justifica faptul ca "invidia de penis" nu va fi acaparata de ea mai curand.
        Dupa stadiul preoedipian fiica iubeste doar o mama falica, relatia preoedipiana a fiicei cu mama (pe care o putem gandi diferit de relatia oedipiana ulterioara pe care o va avea cu tatal, asa cum o sugereaza comparatia cu descoperirea civilizatiei minomiceniene presupusa de necomparat cu civilizatia greaca) este o relatie totdeauna calchiata pe modelul oedipului din moment ce fiica nu a iubit-o decat in calitate de presupus purtator al penisului.¹³
        Baiatul si fata se identifica cu imagoul matern primitiv - pe care il putem numi dublu si "dublare bisexuala", deoarece nu il putem exclude din cuplu (chiar daca tatal nu este decat un genitor pentru unii); in functie de asta mama va putea sa identifice si sa recunoasca sexul propriu copiilor pe care i-a nascut. In schimb putem sa ne gandim ca fata va integra, va investi si se va identifica mai usor cu mama-feminina ceea ce baiatul nu poate face. Pentru aceasta Freud afirma ca "este propriu naturii psihanalizei sa nu vrea sa descrie ce este femeia ..., [dar sa examineze cum devine ea, cum se dezvolta femeia din copilul cu predispozitii bisexuale"...]¹⁴
        Dar imagoul matern feminin, cu atotputernicia mamei primitive, nu are decat un timp. Pentru a fi feminina, aceasta mama trebuie sa fie si o femeie genitalizata, adica sa aiba un barbat "purtator al penisului" pe care ea nu il are. Ea nu mai este atotputernica, si acest lucru nu mai poate fi ignorat - desi a fost stiut dintotdeauna - de la descoperirea diferentei anatomice dintre sexe. In acest moment al adevarului fiecare, baiat si fata, trebuie sa isi dea seama de neputinta sa, chiar daca aceasta este diferita pentru unul si pentru celalalt.¹⁵
        Identificarea femeii cu mama, care ii permite sa joace rolul sau de mama in raport cu fiul si cu sotul sau, repeta identificarea infantila a fetei cu mama si presupune doua faze: faza preoedipiana, unde predomina atasamentul tandru fata de mama si unde fata o ia pe mama ca model; si faza oedipiana, mai tarzie, in care ea doreste ca mama sa dispara pentru ca ea sa o poata inlocui in apropierea tatalui.¹⁶
        Astazi stim ca descoperirea diferentei anatomice dintre sexe nu este legata in primul rand de conflictul oedipian, cum concluzionase inainte Freud, dar ca ea apare inaintea fazei oedipiene clasice. Cercetarile efectuate de-a lungul anilor de catre Roiphe si Galenson (1981) sunt instructive in acest sens. Observatiile lor arata ca, cu mult inaintea perioadei in care copiii sunt prinsi in conflictele angoasante inerente crizei oedipiene, diferenta prin ea insasi este sursa a angoasei pentru copiii de cele doua sexe. In plus, cercetarile lor arata ca descoperirea diferentei sexuale are un efect (diferit in cadrul celor doua sexe) de maturizare, odata ce angoasa a fost, intr-o oarecare masura, invinsa.
        In faza oedipiana, in dimensiunea sa simultan homosexuala si heterosexuala, copilul este obligat sa cada de acord cu dorinta imposibila de a-si poseda cei doi parinti, de a apartine celor doua sexe si de a incarna cele doua organe genitale. Pe masura ce el isi asuma ineluctabila sa monosexualitate, micul barbat trebuie sa isi compuna intr-o alta maniera renuntarea sa la dorintele bisexuale. Descoperirea diferentei sexuale conduce la reprezentarea, dobandita treptat, identitatii genului, a manierei in care Stoller (1968) a definit acest termen. Pe aceasta baza copilul va ajunge sa se identifice in calitate de subiect "masculin" sau "feminin" - nu ca si mostenire biologica, ci prin reprezentarile psihice transmise inconstient de cei doi parinti ca si prin mediul lor sociocultural.¹⁷
        Evident, in aceasta faza a vietii fetei universul sau psihic este populat de numeroase "mame interne". O introiectie materna este visata, o alta dorita, o alta criticata si o alta profund de temut. Fata are nevoie sa smulga mamei sale dreptul de a fi ea, prin identificarile sale din propria lume interna; dar ea are nevoie in egala masura de mama sa externa ca si ghid, ajutor si consolare inca o perioada de cativa ani. Dupa zbuciumul adolescentei, cand ea isi respinge frecvent mama in bloc, adesea se intoarce spre mama, atunci cand ea insasi devine mama, si restabileste legaturile libere. Acesta este motivul pentru care numeroase fiice sfarsesc prin a-si retrage resentimentele pe care le nutreau fata de mama lor si prin a deveni prietene intime in viata adulta. In acelasi timp, in fantasmatica inconstienta a femeii, fiecare copil pe care il poarta reprezinta un bebelus pe care l-a conceput cu tatal ei, copiii ei sunt perceputi ca un cadou oferit mamei sale (de fapt, in inconstientul ei cel mai profund, copilul devine un bebelus pe care l-a conceput in mod magic, cu mama sa). Chiar daca acesti factori pot fi cauza conflictului si durerii psihice, ei pot in egala masura sa ajute la imensa bucurie pe care o da fiecare noua nastere.¹⁸

5. Consideratii finale

In ciuda afirmatiei lui Freud, conform careia orice "intentie de a denigra femeia imi este straina", sexualitatea feminina nu se constituie in contrariul-pereche al sexualitatii masculine. S-a dezis oare Freud de structura duala a teoriei sale in favoarea unui monism metadiscursiv?
        Dualismul teoretic freudian, intemeiat pe conceptul de conflict intrapsihic, este inadecvat problematicii celor doua sexualitati; sexualitatea feminina, nu poate fi conceputa, dupa modelul conflictului, in dialog cu cea masculina. Dupa cum lui Freud nu i-a placut sa fie mama in transfer, i-a fost straina si postura de "femeie in teorie".
        Unitatea teoriei freudiene se opune multiplicitatii celorlalte teorii ale sexualitatii feminine, precum unicitatea falica se opune multiplicitatii erogene feminine - poate ca teoria nu se afla foarte departe de fantasma si poate ca raspunsul lui Tiresias, noua parti din placere ii revin femeii si doar una barbatului, capata si valente epistemologice.
        Revenind la problema ridicata in titlul lucrarii ne-am putea intreba, cu riscul de a cadea in feminism, daca nu cumva feminitatea vazuta sub aspectul masculinului este rezultatul temerilor pe care le traiesc barbatii in fata sexualitatii feminine.
        Daca femeia este absenta din imaginarul metapsihologic al autorului teoriei si daca este dificil de precizat aceasta prin imaginarul teoretic al autoarelor, nu putem afirma mai slaba existenta a unei incompatibilitati intre inconstient si feminin. Putem insa explica dificultatea construirii unui corpus teoretic al sexualitatii feminine prin lipsa unui instrumentar conceptual creat sau adecvat acestui scop.


[1] Si de asemenea ilustrarea conceptului de pereche de contrarii
[2] De la Eros-Cupidon cu ochii legati, la Batranul rege si Oedip, motivul cecitatii apare ca simbol al refulatului – a fi orb in fata evidentei.
[3] Caci izbise cu o lovitura de bat doi serpi mari, care erau impreunati intr-o padure verde si, minune: Tiresias din barbat devenise femeie si traise astfel vreme de sapte toamne. In a opta iar i-a vazut si a zis: "Daca loviturile pe care le primiti au asa de mare putere, incat sa schimbe si sexul celui ce vi le-a dat, va voi lovi si acum". Si lovind aceiasi serpi, s-a intors la forma de mai inainte si la chipul cu care se nascuse.
[4] Emmy von N, Miss Lucy R., Anna O (Bertha Pappenheim), Katarina, Dora, Cécilie, Elizabeth v. R.,
[5] J. Andre, Aux origines feminines de la sexualite, PUF, Paris, 1995, p.14
[6] Erasmus din Rotterdam arata ca femeia este cea care il prinde in mrejele ei pe barbat, ea este plina de simturi si nu poate sa gandeasca. "Cand Platon se intreba daca locul femeii se afla printre vietuitoarele inzestrate cu judecata sau printre cele lipsite de minte, vroia doar sa arate prostia sexului frumos". Confundand sentimentele cu prostia autorul arata ca "femeia e tot femeie, orice ar face, adica tot proasta, oricat s-ar stradui sa se prefaca".
[7] J. Schaeffer, Que veut la femme?in "Cles pour le feminin. Femme, mere, amante et fille, P.U.F., 1999,
[8] ibid. 136
[9] ibid., p.149
[10]F. Guignard, Maternel ou feminin? Le "roc d'origine" comme gardien du tabou de l'inceste avec la mere, in "Cles pour le feminin. Femme, mere, amante et fille", P.U.F., 1999, p.22-23
[11]A. Le Guen, Filiation feminine et identite sexuelle, Revue Française de Psychanalyse, no 1/1994, p.128-129
[12]F. Guignard, idem, p.17-18
[13]S. Kofman, L'enigme de la femme, Galilee, 1980
[14]A. Le Guen, Filiation feminine et identite sexuelle, Revue Française de Psychanalyse, no 1/1994, p.126
[15]ibid., p. 130
[16]S. Kofman, idem, p.260
[17]J. McDougall, Eros aux mille et un visages, Gallimard, 1996, p. 10
[18]ibid., p. 36


REFERINTE BIBLIOGRAFICE:
1. Andre, Jacques - Aux origines feminines de la sexualite, PUF, Paris, 1995
2. Andre, Jacques - La sexualite feminine, Ed. Trei, Bucuresti, 1997
3. Chassguet-Smirgel, Janine - Les deux arbres du jardin, Des femmes, 1988
4. Deutsch, Helen - La psychologie des femmes - I/ Enfance et adolescence, Quadrige/ PUF, Paris, 1997
5. Deutsch, Helen - La psychologie des femmes - II/Maternite, Quadrige/ PUF, Paris, 1987
6. Devreux George - Essai d'ethnopsychiatrie generale, Ed. Gallimard, 1977
7. Fain, Michel - Un avatar du penis, in "Cles pour le feminin. Femme, mere, amante et fille", P.U.F., 1999
8. Freud, Anna - The Ego and the Mechanisms of Defense, International Universities Press, Inc. Madison - Connecticut, ed. XII, 1993
9. Freud, Sigmund - Nevrose, psychose et perversion, Paris, PUF, 1973
10.Herlem, Pascal - L'Hysterie, hier, aujourd'hui, encore, Cesura Lyon Edition, 1994
11.Kofman, Sarah - L'enigme de la femme, Galilee, 1980
12.McDougall, Joyce - Eros aux mille et un visages Gallimard, 1996
13.Schaeffer, Jacqueline - Les refus du feminin, PUF, Paris, 1998
14.Schaeffer, Jaqueline - Que veut la femme?, in "Cles pour le feminin. Femme, mere, amante et fille", P.U.F., 1999