Creatia artistica, una dintre cele mai semnificative expresii ale
procesului de sublimare, a fost asociata de Freud sublimului si splendorii.
Artistul este cel care se indeparteaza de pulsional, de propriile sale tendinte
sexuale descarcandu-le pe cai socialmente acceptabile. Probabil ca nu este o
intamplare faptul ca Freud a analizat creatia lui Leonardo da Vinci. Saracia
vietii sale sexuale pare sa confirme teza lui Freud ca libidoul este
desexualizat, deviat, cheltuit in creatie, proces care pentru el ramane
enigmatic si prea putin elucidat. Daca nu a fost inca elaborata o teorie
coerenta asupra sublimarii, studiul asupra vietii si operelor autorilor a
generat o perspectiva bogata asupra procesului creatiei si resorturilor sale
intime. Artistul nu este numai un individ a carui satisfacere a dorintei este
refuzata de realitate, el este amenintat, in acelasi timp, de durere si de
destructurare.Creatia artistica nu este doar expresia pulsiunii de viata si a
integrarii care caracterizeaza tendinta de sublimare, ci si a pulsiunii de
moarte care constituie una dintre fortele sale motrice. Ura fata de obiect sta
la originea vocatiei artistului, ea constituind miscarea generatoare de noi
constructii ale realitatii. Opera, dincolo de realizarea unei dorinte este o
constructie defensiva in care elementele conflictului intrapsihic sunt exprimate
in mod armonios. Din acest punct de vedere pozitia artistului se apropie de cea
a estetului in masura in care este vorba de controlarea realitatii, de lupta
contra pulsiunilor de moarte. Dincolo de consideratiile pe care le face Freud
asupra creatiei artistice ca rezultat al procesului de sublimare, exista
teoriile actuale care lasa loc ipotezei conform careia exista un tip de
creativitate iesit dintr-un proces care nu este o sublimare si care utilizeaza
identificarile arhaice care trimit la traumatisme si carente precoce.
